joi, 25 ianuarie 2024

Fotbal liga a 2-a / liga a 3-a AMICAL | Galben-negrii victorioși cu 4-0 în primul test cu formația de L3 pregătită de Costel Enache - FC Bacău. Cortelezzi, Savu și Albino au decis învingătoarea încă din prima repriză, Core și Buziuc ultimul și cu gol, au debutat la Ceahlăul

 

ACSM Ceahlăul Piatra Neamț și FC Bacău au susținut astăzi 25 ianuarie de la orele 12:00, pe terenul sintetic din cadrul Complexului Sportiv Ceahlăul un prim joc de verificare din presezon.
Galben negrii tocmai au terminat cantonamentul pe plan local marți 23 ianurie, iar de luni 29 ianuarie vor face deplasarea spre București de unde se va pleca în al 2-lea cantonament al sezonului, în Turcia (Antalya) în localitatea Belek acolo unde nemțenii își vor stabi cartierul general până pe data de 9 februarie.
Oaspeții de la FC Bacău s-au întărit în această iarnă prin aducerea lui Gabriel Cîrstean, Abel Coajă (ambii de la Șomuz Fălticeni) și Vlăduț Cimbru (ex Foresta Suceava). 
„Chiar dacă nu suntem într-un stadiu avansat în ceea ce privește pregătirile, am acceptat solicitarea celor de la Ceahlăul. Nu suntem în postura de a refuza astfel de amicale, chiar dacă ne supunem unor anumite riscuri”, a mărturisit antrenorul FC Bacău, Costel Enache.

Cu o primă repriză foarte bună în care au aliniat un prim 11 aproape de cel ideal în condițiile în care 6 jucători au fost menajați pentru acest joc (Krell, Akwasi, Onișa, Forizs, Canea, M.Constantin - foto în colaj alături de Alexandru Core) pietrenii au reușit să își impună jocul și valoarea superioară dată și de eșalonul din care provin reușind și să puncteze de 3 ori prin Cortelezzi (5), M.Savu (22) și Pedro Albino (33).
După pauză ambele echipe au introdus toți jucătorii aflați la dispoziție și scorul a rămas nemodificat până aproape de final, atunci când noul atacant al Ceahlăului, ex-stelistul Alexandru Buziuc a punctat pentru 4-0 în min.85.

CSM Ceahlăul:
Barna - Albino, Jalbă, Petkov, Bacalu, Savu, Jaquite, Neicuțescu, Llullaku, Petre, Cortelezzi
Rezerve: Boison, Core, Oltean, Barb, Anton, Larrauri, Moraru, Buziuc, Coroi.
FC Bacău:
Chisareanu, Ș.Pavel, Ganea, Drugă, Ursu, Albu, Oasenegre, Burlacu, A Pavel, Ciumașu
Rezerve: Gumenco, Bordea, Dunăre, Agapi, Coajă, Vraciu, Gherasim, Perniu, Popescu, Sava, Luncașu, Cârstean, Grosu, Cîmpianu

foto: Gelu Cracana

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a | Răzvan Matiș, noul mijlocaș al CSM Ceahlăul

Răzvan Matiș, noul mijlocaș al CSM Ceahlăul CSM Ceahlăul Piatra Neamț mai mizează pe un jucător pentru linia mediană în sezonul 2025-2026. E...