marți, 2 iulie 2024

Fotbal liga a 2-a | EXCLUSIV: Primul căpitan al galben-negrilor din sezonul promovării și din turul sezonului regular, Stejărel Vișinar a SEMNAT pentru un sezon cu nou promovata CSM Focșani! Ultimul mesaj al lui Vișinar...

 

ACSM Ceahlăul Piatra Neamț a luat niște "măsuri ciudate" în această vară, de neînțeles pentru fani dar și pentru cunoscătorii fenomenului fotbalistic la nivelul eșalonului secund.
Artizanii promovării din L3 și unele din piesele de bază pe care s-a construit și dezvoltat acest club sub poalele Pietricicăi, iar aici ne referim în special la profesorul Cristian Pustai și căpitanul Stejărel Vișinar, au fost nevoiți să se despărtă de gruparea nemțeană cu regret, prematur, în principal și datorită problemelor financiare cu care se confruntă acum ACSM Ceahlăul, club fără conducere administrativă și cu investitorul principal aflat în Germania cu mai puțin de 5 săptămâni până la debutul în noul sezon al L2. 
Cu un lot remaniat și cu un antrenor principal nou Marco Veronese, cu o echipă în formare, remaniată în proporție de 80%, cu managementul sportiv încredințat italienilor de la MTA  Group și cel mai important, cu un buget mult inferior celui din sezonul precedent, nemțenii vor trebui să strângă rândurile și cel puțin până în iarnă când ar putea veni ajutorul financiar mult promis de la CJ Neamț să se decurce doar cu banii din mediul privat, de la COMES SA - sponsorul principal, din finanțarea pe legea 350 (circa 1,4 milioane de lei de la CJ Neamț și CL Piatra Neamț)  și din tiketing (bilete și abonamente).
Promovarea echipei satelit la nivelul eșalonului 3 este până la urmă un lucru bun pentru tinerii din club, care ar putea crește astfel în valoare, având meciuri la alt nivel decât cel din campionatul republican al juniorilor, însă acolo se vorbește deja de o altă persoană (d-nul Busuioc de la Bodești) care va susține financiar activitatea sportivă de la echipa a 2-a. 
Primul căpitan al nemțenilor din ultimul an și jumătate, Stejărel Vișinar a semnat astăzi cu gruparea de L2 - CSM Focșani 2007 și a efectuat deja un prim antrenament pe Milcovul din Focșani.
" Sunt dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat, dar cred că așa a vrut Dumnezeu. Eu am dat totul pentru acest club și plec cu fruntea sus ca un luptător. 
Știu că s-a vorbit prin presă și nu numai că eu aș fi avut nu știu ce pretenții, este total fals! Eu am vrut doar ceea ce mi s-a promis și pe lângă asta am reununțat și la o parte din acei bani doar pentru a rămâne, dar în primul rând...vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost lângă mine în momentele dificile, suporterilor adevărați și domnului Măzărianu. Nu lăsați sportul și fotbalul în special să dispară din Piatra Neamț! "

Cu Stejărel Vișinar ne vom revedea mai repede decât ne-am fi așteptat. În baza bunelor relații între cele 2 cluburi, SNP vă poate confirma în premieră, că pe data de 13 iulie, CSM Foșcani 2007 și ACSM Ceahlăul se vor întâlni pe Milcovul pentru un joc de verificare, ora urmând a fi stabilită de comun acord în zilele următoare.

foto: SNP și Gigi Căldare

Un comentariu:

  1. Mulțumim pentru efortul depus lui Stejărel!Nu era o garanție că va putea cara pianul in defensivă ,dar poate că prin această mutare la Focșani își va redobândi puterea de luptă care la făcut remarcat la Ceahlăul.Niciun jucător nu este de neînlocuit! Succes lui Visinar la noua echipă ,dar Ceahlăul merge mai departe cum poate, oricât l-am critica pe tânărul finanțator dl..Mazarianu până la urmă alaturi de dansul nu văd că vine nimeni și atunci preferam o echipă în liga 2 care cred eu că nu ne va face de râs, avem totuși un ADN de echipa de tradiție și performanță.Sai dăm credit și noului antrenor poate ne va surprinde plăcut acum obligația este și a suporterilor echipei sa vina la meciuri în număr cât mai mare și să achiziționeze abonamente și bilete și de ce nu echipamente,fulare cu însemnele echipei noastre de suflet.Hai CEAHLĂUL!

    RăspundețiȘtergere