vineri, 2 august 2024

Fotbal liga a 2-a | Mijlocașul central de 30 de ani care a PROMOVAT la L2 cu Ceahlăul, va juca până la urmă în eșalonul secund pentru o nou promovată, formație pe terenul căreia a marcat în manșa retur a barajului semifinal de promovare din vara trecută!

 

Experimentatul mijlocaș central defensiv ajuns la 30 de ani acum, Mihai Vasile Petra, cel care a evoluat în 2 rânduri cu bune rezultate în L3 la ACSM Ceahlăul, ultima dată cu rol decisiv în promovarea la L2 a nemțenilor în madatul profesorului Cristian Pustai, va continua din această vară la L2, la nou promovata AFC Metalul Buzău, grupare pregătită de câteva sezoane bune de tehnicianul Valentin Stan.
Mihai Vasile Petra este tocmai cel care a marcat golul de 1-0 pentru ACSM Ceahlăul în manșa retur a barajului de promovare din faza semifinală pe terenul sintetic al stadionului din Crângul Buzăului.
Experimentatul mijlocaș central defensiv a activat în ultimul sezon la formația de L3 - ACS Mediaș, grupare cu care a reușit  la finalul sezonului trecut accederea în play-off.
Cum gruparea medieșeană se confruntă cu probleme financiare și nu își poate propune în actualul sezon un obiectiv mai îndrăzneț precum promovarea la L2, Mihai Vasile Petra a decis să accepte oferta noii promovate AFC Metalul Buzău, acolo unde îl va întălni și pe underul Alex Anton (2004), coechipier la gruparea nemțeană, jucător ce aparține de Politehnica Iași și care a ajuns la Buzău sub formă de împrumut. 

"Din lotul cu care am promovat, au plecat Corniciuc, Moraru și cred că atât. Au venit Perju, de la Focșani, a venit un fundaș under de la Farul, am mai adus un jucător care a jucat la Focșani, Juncănaru, de două zile am adus un mijlocaș, Petra Mihai, care a jucat la Ceahlăul în anul în care noi am ratat barajul, iar anul trecut a fost la Mediaș.

În lipsă de jucători la un preț rezonabil, trebuie să te reorientezi. Atunci, calitate-preț cred că merită, e o afacere bună. Apoi, în linia de mijloc am adus un under 2004, Anton, tot de la Ceahlăul, la 2006 am luat doi jucători, Robert Vîlcu, de la UTA, mijlocaș lateral, și un atacant, al celor de la Colțea, care a jucat și la Sepsi. (…)

În atac, l-am adus pe Constantinescu de la Râmnicu Sărat. Foarte mult l-am dorit și pe Oprea de la Râmnicu Sărat, dar nu am găsit deschidere, din păcate pentru noi, dar și pentru băiat.

L-am adus și pe Lazăr, buzoianul care a fost împrumutat de Gloria Buzău la Slobozia, și un mijlocaș străin de la Viitorul Pandurii, croato-italian, Davide Jozic. Și portarul Micle, pe care l-am prezentat, de la FC Argeș, este variantă foarte bună”, a transmis Valentin Stan într-o conferință de presă organizată de clubul buzoian înaintea debutului în noul sezon de la Dumbrăvița.

”Din păcate, jucătorii de Liga 2 sunt scumpi și nu cred că fac acești bani. Fiecare sau mare parte din ei pleacă de la 2.500 pe lună(n.r. – de euro), de la 2.500 în sus, cazare, masă…. . Cred că ne vom baza pe grup, ca sezonul trecut, poate aceasta e rețeta corectă pentru cluburi care nu pot aduce patru-cinci jucători peste nivelul echipei.

Asta ne doream, să aducem patru-cinci jucători de acest fel. Cred că cheia succesului pentru echipele considerate mici este reprezentată de grup, de seriozitate, muncă, de care majoritatea jucătorilor cam fug. " a încheiat tehnicianul metaliștilor buzoieni  promovați în premieră la nivelul eșalonului secund.

În vederea sezonului 2024/ 2025 din Liga 2, Metalul Buzău va începe campionatul în deplasare, contra CSC Dumbrăvița. Apoi, până în runda a 5-a a întrecerii regulare, le va mai întâlni pe Steaua (acasă), CSM Focșani (deplasare), FC Bihor Oradea (acasă) și FK Miercurea Ciuc (deplasare).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu