miercuri, 18 septembrie 2024

Fotbal liga a 2-a | FK Csikszereda de NEOPRIT, se distanțează de timpuriu în fruntea clasamentului. CS Afumați, Metaloglobus, Steaua, CSM Slatina și FC Voluntari sunt pe loc de play-off. Corvinul joacă astăzi prima din cele 3 restanțe și în caz de victorie, urcă peste Ceahlăul!

 

Etapa a 6-a (12-17 septembrie)

FCU Craiova 1948

2-0

CS Unirea Ungheni 2018

CS Afumați

1-0

CSC 1599 Șelimbăr

CS Voluntari SA

4-1

AFC Chindia Târgoviște

ACSM Ceahlăul

0-1

FC Metaloglobus

ACS Viitorul Pandurii Tg.Jiu

1-3

CS Corvinul 1921 Hunedoara

AFC Câmpulung Muscel 2022

1-0

CS Mioveni

CFC Argeș

3-2

CS Concordia Chiajna

AFC Metalul Buzău

1-0

CSM Slatina

CSM Reșița

2-3

AFK Csikszereda

CSC Dumbrăvița

1-0

FC Bihor Oradea

CSA Steaua

1-0

CSM Focșani 2007

FK Csikszereda și-a păstrat invingibilitatea și la Reșița, pe un teren greu, acolo unde băieții lui Flavius Stoican cedează greu puncte. Aflați tot timpul la conducerea jocului dar și pe tabelă, ciucanii au condus cu 1-0, 2-1 și 3-2, victoria de la Reșița o propulsează pe gruparea condusă de Robert Ilyeș la 6 lungimi în fruntea clasamentului în fața trioului cu 12 puncte format din CS Afumați (un joc mai puțin), FC Metaloglobus și Steaua București.
Ciucanii au punctat primii în Valea Domanului prin fundașul central Raul Palmeș, cel care a reluat violent, din prima, cu stângul în tavanul porții, din 8 metri în urma unei lovituri de colț, profitând și de indecizia fundașilor gazdă care s-au invitat să respingă! Reșițenii au egalat 9 minute mai târziu prin Lascu, cel care a finalizat cu latul din circa 12 metri un un-doi de efect cu Cioiu, șutul fiind plasat în plasa laterală, acolo unde Mate nu a putut interveni. Scorul pauzei avea să fie însă 1-2, pentru că ciucanii au punctat din nou pe finalul primei reprize, în min.40, prin Jozsef  Dolny cu un șut din careul mic după o deviere cu capul pe spate spre bara a 2-a, la o fază în care apărarea Reșiței a fost prinsă din nou pe picior greșit.
La 11 minute de la reluare, elevii lui Flavius Stoican reușeșc egalarea prin Samake, cel care  finalizează în 2 timpi o centrare din stânga a lui Haită. Mai întâi a câștigat un duel în aer cu Palmeș, însă lovitura sa cu capul a fost respinsă într-o primă fază de Mate, dar atacantul de culoare al Reșiței, a fost pe fază și a reluat simplu din apropiere în gol. Finalul de joc avea să consemneze un autogol spectaculos al brazilianului Elton da Silva, cel care în încercarea de a respinge o centrare a brazilianului Anderson, lovește greșit balonul cu tibia și în surprinde pe portarul Goga cu o execuție aproape de vinclu.
Penultimul meci al etapei a 6-a a Ligii 2, programat la Mioveni, pe stadionul Orășenesc, a adus, luni, față în față două echipe cu pretenții din campionat, dar din nou cu evoluții dezamăgitoare, cel puțin până acum, așa cum au avut și în ediția trecută a campionatului, când au avut tot obiectivul de a promova și au jucat doar în play-out. 
Au fost câteva ocazii bune de a înscrie de fiecare echipă în prima repriză, însă doar Argeșul a punctat pe final, înainte de pauză, prin fundașul Marius Briceag, în minutul 43. 
Partea a doua a jocului a adus o primă mare ocazie pentru Concordia, însă Robert Ion a nimerit transversala (47). Dulcea (60) a dat cu piciorul unei mari situații de a mări diferența pe tabelă, apoi Dică a mutat de două ori, unul dintre cei introduși având să marcheze. Robert Moldoveanu (71) a înscris în șapte minute după ce a intrat pe teren, cu capul, dintr-un plonjon avut în fața careului mic, iar după ce Ilie Poenaru a schimbat trei jucători pentru a mai spera la ceva Argeșul a înscris din nou și părea că a tranșat jocul. 
În inferioritate pe gazon, cu Okpolokpo accidentat pe margine, dar încă neschimbat pe Marc, deși era pregătit odată cu ceilalți trei fotbaliști introduși în minutul 76, Concordia a fost surprinsă la o centrare a lui Petrescu și Mihai Roman a înscris și el cu capul din careul mic, în minutul 78. 
Ca din nimic, Concordia s-a ridicat după loviturile încasate și a reaprins meciul pe final. Pe contraatac, Mihai Neicuțescu (82) a înscris din centrul careului, iar la două minute distanță Giovani Ghimfuș (84) a punctat din 7 metri după ce a trecut prin defensiva gazdelor ca prin brânză. 
La scurt timp după aceea, Dică a mutat defensiv cu Seto în locul lui Petrescu, iar jocul s-a închis. Pe cât de vijelios a reintrat Concordia în meci, la fel de repede s-a și dezumflat. Mai mult, Robert Moldoveanu mai putea înscrie o dată în prelungiri, însă a trimis peste transversală din postura de singur cu portarul (90+2).

CSC Șelimbăr a pierdut cu scorul de 0-1 meciul disputat, sâmbătă, pe terenul nou-promovatei CS Afumați, în cadrul etapei a 6-a a Ligii 2. 

Unicul gol a fost marcat de Alexandru Enache, la jumătatea primei reprize, în urma unei lovituri de la colțul terenului.

”Călăreții roșii” rămân cu 5 puncte și continuă să rămână în subsolul clasamentului, în următoarea săptămână urmând să aibă inclusiv restanța cu Corvinul. 

După cinci etape în care s-au obținut trei puncte, în care două jocuri de ”acasă” au fost disputate la baza FRF de la Buftea, fiindcă stadionul din Câmpulung nu a fost modernizat la timp pentru a fi omologat pentru Liga 2, conducerea AFC Câmpulung Muscel nu a mai avut răbdare cu Costin Lazăr și l-a demis chiar înaintea chiar primului joc organizat cu adevărat acasă, pe arena din orașul de la poalele Mateiașului. Jucătorii au resimțit șocul, dar și revenirea pe propriul stadion și au obținut toate punctele din partida derby județean cu CS Mioveni.

Unicul gol al jocului desfășurat sâmbătă a fost marcat de Vald Gîsă, în prima repriză, în minutul 24, cu o lovitură de cap din careul mic, după o centrare venită din corner.

Pe final, din minutul 89, CS Mioveni a jucat și în inferioritate numerică, după eliminarea, pentru cumul de cartonașe galbene, a grecului Giorgos Neofytidis.

FC Voluntari și-a demonstrat superioritatea în fața Chindiei în meciul direct, contând pentru etapa a 6-a a Ligii 2. Cu 4-1 s-a impus echipa ilfoveană în fața celei dâmbovițene, care și-a dat inclusiv un autogol în acest joc desfășurat duminică, pe stadionul ”Anghel Iordănescu” din Voluntari.

Trupa lui Claudiu Niculescu a câștigat teren cu trecerea timpului și a reușit să înscrie primul gol al jocului în minutul 36, prin căpitanul său, Igor Armaș, principalul ”motor” al echipei. Fundașul a marcat dintr-o fază fixă, cu piciorul, sub transversală, după ce inițial mingea reluată de el cu capul a fost respinsă în față de Contra.
Și în partea secundă, tot Armaș a marcat primul, în minutul 58, de această dată cu capul, după o centrare din lovitură liberă, bătută peste apărarea Chindiei, care a jucat greșit pasul la offside. Dâmbovițenii au sperat la o intervenție a asistentului Ionescu, pentru dictarea unui offside, însă nu a fost cazul, astfel că Voluntariul și-a dublat avantajul și avea din acel moment al doilea golgheter al campionatului, la egalitate cu Ervin Bakoș de la FK Miercurea Ciuc, ambii cu câte patru reușite până acum.

FC Voluntari și-a lăsat apoi adversarul să atace, pentru a-l surprinde pe contraatac, însă avea să-și complice pentru moment calculele. O combinație frumoasă a Chindiei, singura din acest meci, de la Martac la Atanase și apoi la Daniel Danu a adus un gol din partea acestuia din urmă, tot un basarabean, ca Armaș, în minutul 73.

Însă speranțele dâmbovițenilor la a obține o remiză s-au consumat rapid, după ce Alexandru Sabău (79) a fost indecis în fața propriei porți. În loc să degajeze o minge centrată din stânga, nepresat de nimeni, a preluat greșit cu stângul, prea Contra, care oricum nu avea cum să prindă mingea pasă de coechipier, însă nu a mai fost cazul, fiindcă balonul l-a lovit în genunchiul drept și s-a dus în plasă.

Ulterior, FC Voluntari avea să mai înscrie o dată prin Nicolae Carnat (84), astfel că succesul a venit ușor, așa cum era și de așteptat, ținând cont de valoarea celor două echipe și condițiile pe care le au.

Meciul de sâmbătă de pe Municipalul din Severin, casa Viitorului Pandurii începând cu acest sezon, a fost tot la discreția hunedorenilor, care au spart gheața în campionat.

Juniorul Lucas Câmpan, cu o dublă, în minutele 20 și 40, și Mehdi Lehaire (62), pentru Corvinul, respectiv Aboubacar Gakou (90+1), pentru trupa din Târgu Jiu, au fost marcatorii jocului de la Drobeta Turnu Severin, la care au asistat 150 de spectatori, dintre are 100 ai Corvinului!

FC Bihor a cedat cu scorul de 0-1 în deplasarea de la Dumbrăvița, sâmbătă, în meciul care a contat pentru etapa a 6-a a Ligii 2.

Nicu Modan a marcat, în minutul 39, unicul gol al întâlnirii dintr-un joc disputat pe un teren greu al stadionul ”Ștefan Dobay”, pe alocuri plin de bălți, și cu destul de puține ocazii.

Metaloglobus București a pus punct seriei pozitive de rezultate a Ceahlăul, impunându-se la Piatra Neamț cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, în cadrul etapei a 6-a a Ligii 2.

Nemțenii veneau după cinci meciuri consecutive fără înfrângere, două victorii și o remiză în campionat, plus alte două succese în Cupa României, dar au cedat la limită în fața echipei lui Ianis Zicu, după golul marcat de Saeed Issah, în minutul 55.

Ceahlăul a avut trei ocazii mari de a înscrie, ultima cu doar câteva zeci de secunde înainte ca Issah să deschidă scorul. Jocul nemțenilor a suferit însă la mijloc, iar în ofensivă s-a așteptat parcă o sclipire de la Carl Davordzie, care deși a avut câteva incursiuni bune, nu a mai repetat evoluțiile din meciurile precedente.

Și a fost de ajuns un moment de ezitare în defensivă pentru ca experimentata echipă a lui Ianis Zicu să profite și să puncteze decisiv.

La final, antrenorul italian al Ceahlăului, Marco Veronese, a declarat că echipa sa nu merita să piardă jocul cu Metaloglobus, în condițiile în care elevii săi au ratat marile ocazii. În plus, Veronese a amintit și de faza controversată din prelungirile partidei, când Patrick Petre a căzut în careul advers după un duel cu Kouadio, dar arbitrul Constantin Alin Olaru nu a dictat penalty.

De altfel, întreaga bancă a Ceahlăului a protestat vehement după acea fază, iar după meci Veronese i-a reproșat personal arbitrului de centru faptul că nu a dictat penalty pentru Ceahlăul în al doilea minut al prelungirilor.

La a patra încercare, Steaua a reușit să obțină prima victorie pe teren propriu în noua ediție a Ligii 2. A fost nevoie ca o nou-promovată să ajungă în Ghencea pentru a pleca învinsă de către trupa condusă de Daniel Oprița.

Cu scorul de 1-0 a trecut Steaua de CSM Focșani, sâmbătă, în cadrul etapei a 6-a a Ligi 2, marcatorul golului fiind golgheterul din ultimele sezoane, Bogdan Chipirliu, acum într-o perioadă în care reușitele nu prea se mai lipesc de el.

Unirea Ungheni a rămas singura echipă fără gol marcat în Liga 2 și după etapa a 6-a, după cinci meciuri disputate în campionat. Nou-promovata, în meciul care a deschis runda, cu FCU Craiova, din Bănie, a cedat cu 0-2.

Un gol pe repriză a încasat formația lui Eusebiu Tudor, iar în clasament rămâne cu doar 2 puncte, în urma unor rezultate albe cu CS Mioveni și CSC Șelimbăr.

Două faze fixe au decis partida dintre FCU Craiova și Unirea Ungheni. Scorul a fost deschis în prima repriză, după numai 9 minute, când a marcat Claudiu Bălan, în urma unui corner, cu o reluare cu latul din șase metri. Apoi, scorul final a fost stabilit de Nestorly Lumbu, în minutul 71, care a marcat cu capul în urma unei lovituri libere.

Loc

Clasamentul (6)

M

V

E

Î

Gol

Pt

1

FK Csikszereda

6

6

0

0

19-7

18

2

CS Afumați

5

4

0

1

8-4

12

3

FC Metaloglobus București

6

4

0

2

11-8

12

4

Steaua București

6

3

3

0

5-2

12

5

CSM Slatina

6

3

2

1

12-3

11

6

FC Voluntari

6

3

2

1

10-5

11

7

ACSM Reșița

6

3

2

1

11-8

11

8

FC U Craiova 1948

6

3

2

1

6-4

11

9

CSC Dumbrăvița

6

3

1

2

7-5

10

10

CFC Argeș

6

2

2

2

5-4

8

11

FC Bihor Oradea

6

2

1

3

6-7

7

12

CS Mioveni

6

2

1

3

6-7

7

13

Concordia Chiajna

6

2

1

3

8-10

7

14

ACSM Ceahlăul Piatra Neamț

6

2

1

3

6-8

7

15

AFC Metalul Buzău

6

2

0

4

8-10

6

16

AFC Chindia Târgoviște

6

2

0

4

6-10

6

17

AFC Câmpulung Muscel 2022

6

2

0

4

4-13

6

18

CSC 1599 Șelimbăr

5

1

2

2

5-5

5

19

CS Corvinul 1921 Hunedoara

3

1

1

1

4-4

4

20

CSM Focșani 2007

6

1

0

5

2-8

3

21

CS Unirea Ungheni 2018

5

0

2

3

0-6

2

22

ACS Viitorul Pandurii Tg.Jiu

6

0

1

5

3-14

1

foto: Gelu Cracana, AFC Chindia Târgoviște - oficial, liga2.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a | ACSM Ceahlăul merge sub Turnul Chindiei pentru a recupera din punctele pierdute acasă cu Slatina și Metaloglobus. Marco Veronese nu poate conta pe Albel Folha și Jakov Katușa încă rerefăcuți

  ACSM Ceahlăul Piatra Neamț a plecat aștăzi spre Târgoviște pentru partida de mâine de la orele 16:00 cu formația dâmbovițeană AFC Chindia,...