marți, 8 octombrie 2024

Fotbal liga a 2-a | FK Csikszereda este LIDER solitar, CFC Argeș, FC Voluntari, ACSM Reșița și Metalul Buzău au câștigat, Craiova, Steaua, Ceahlăul și Dumbrăvița au remizat în deplasare! Prima neprezentare pentru Viitorul Pandurii Tg.Jiu

 

Etapa a 9-a (5-7 octombrie)

FC Bihor Oradea

1-1

FCU Craiova 1948

AFK Csikszereda

1-0

CSM Focșani 2007

CSM Slatina

1-1

CSA Steaua

CS Concordia Chiajna

0-0

CSC Dumbrăvița

CS Mioveni

0-1

ACSM Reșița

CS Corvinul 1921 Huneduara

0-1

AFC Metalul Buzău

Metaloglobus București

1-2

CFC Argeș

AFC Chindia Târgoviște

4-0

AFC Câmpulung Muscel 2012

CSC 1599 Șelimbăr

3-0

ACS Viitorul Pandurii Tg.Jiu

CS Unirea Ungheni 2018

1-1

ACSM Ceahlăul

CS Afumați

0-1

SC FC Voluntari

A fost fără îndoială o etapă favorabilă ciucanilor care fără să mai presteze acel joc spectaculos din primele etape, adună victoriile, ultimele dintre ele de pe teren propriu la scor italian, 1-0, în fața unor adversari mai degrabă modești precum CSC Dumbrăvița și CSM Focșani 2007. Elevii lui Robert Ilyes au ajuns la borna 25 și au deja +7 față de urmăritoarele CSM Slatina (fără drept de promovare) și FC Metaloglobus. 

În ultimul meci al etapei a 9-a a Ligii 2, FK Miercurea Ciuc a reușit, pe teren propriu, o nouă victorie, a opta până acum, a treia cu 1-0 în acest sezon, de această dată contra CSM Focșani, nou-promovată la care a debutat ca antrenor Sorin Colceag. După un început în atac, dar în care nu a reușit să marcheze, echipa lui Robert Ilyeș s-a stins pe parcurs, nu a avut mari probleme în fața unu adversar cu antrenor nou, dar a reușit lovitura de grație în debutul părții secunde. Golgheterul formației, Josef Dolny, a legat din nou trei meciuri la rând cu gol marcat, de această dată punctând cu un șut bine plasat din afara careului, în minutul 48. A fost suficient pentru harghiteni, care au preferat apoi să-și conserve avantajul minim, să-și blocheze adversarul, lucru pe care l-a și reușit, chiar dacă vrâncenii au mai apucat să șuteze de câteva ori la sau spre poartă, însă fără mari emoții pentru Mate Simon.

FC Bihor și FCU Craiova au remizat, luni, la Oradea, scor 1-1, în cadrul etapei a 9-a a Ligii 2, înainte de a doua pauză pe care campionatul o ia în acest sezon, cu ocazia acțiunilor echipelor naționale.

Craiovenii au deschis scorul prin debutantul Idris Bounaas, încă din minutul 2, iar Andrei Moga a egalat aproape după o jumătate de oră. Atât după primul gol, cât și după al doilea, adversarul a lovit bara la scurt timp. Ioan Filip a făcut-o în minutul 6, pentru bihoreni, iar Jibril Ibrahim a trimis în bară direct din lovitură liberă, în minutul 30, pentru doljeni.

Oltenii au fost prezenți mai mult în atac în partea secundă, au irosit incredibil o ocazie în minutul 88, prin Camara, care a trimis peste poartă din 2-3 metri. În prelungiri, din tribune s-a auzit din nou scandându-se demisia, cu dedicație pentru Aragolaza, însă nici Croitoru nu se simte mai bine la FCU.

Campionii FC Argeș a izbutit să obțină primele puncte sunt conducerea noului antrenor principal al său, Bogdan Andone, și a reușit să facă asta contra unui adversar puternic din acest sezon, o echipă care era pe val, venea după patru victorii consecutive și avea numai victorii pe linie în jocurile de pe teren propriu, tot patru.

Cu scorul de 2-1 s-a impus trupa piteșteană în deplasarea de la Clinceni, sâmbătă, contra Metaloglobus, în cadrul etapei a 9-a a sezonului regular, iar în mini-pauza din campionat s-a intrat cu mult entuziasm.

Mai întâi, trupa alb-violetă a avut noroc la gafa incredibilă a lui Briceag (7), fiindcă portarul a parat execuția lui Zakir. Apoi Roman (42) a nimerit bara transversală. Deschiderea scorului a venit la scurt timp după pauză, pe de fruntea lui Mario Tudose (50), care a finalizat cu o lovitură de cap o mingea centrată din corner. Doar șase minute au trecut până la al doilea gol, o finalizare spectaculoasă a lui Robert Moldoveanu, o foarfecă laterală, din dreapta, din unghi destul de închis, cu un șut la colțul lung, după o fază prelungită de corner.

Metaloglobus a dat semne de revenire la golul lui Georgian Honciu (73), însă s-a lovit de linia porții de Ghiocel, care a salvat golul egalizator la șutul lui Huiban (77). În prelungiri, bucureștenii au rămas și în inferioritate numerică, după eliminarea vedetei lor, a brazilianului Junior Morais (90+5).

Corvinul a pierdut acasă cu nou promovata AFC Metalul Buzău după 1 an și 13 meciuri fără înfrângere. După acel 0-2 cu CS Mioveni din 2 octombrie 2023, din etapa a 8-a a sezonului regular trecut al Ligii 2, Corvinul a pierdut din nou acasă după un an și trei zile. A încasat-o, destul de surprinzător, în fața unei nou-promovate, Metalul Buzău, cu un gol primit în minutul 74, o formalitate îndeplinită de Dragoș Lazăr din 3-4 metri, după ce Constantinescu și Jozic au profitat de somnolența defensivei gazdelor.

ACSM Reșița s-a întors cu toate punctele de la Mioveni, acolo unde s-a impus pe final după ce elevii lui Alin Chița au rămas în 10 și și-au marcat în proprie poartă cu 5 minute înainte de final. Victoria a fost semnată de ACSM Reșița și datorită unei faze foarte importante petrecute în minutul 60, când un jucător din tabăra Mioveniului a fost eliminat. A văzut roșu după două galbene la rând, la aceeași fază, Ionuț Șerban, în urma protestelor prelungite. El a fost nemulțumit de faptul că adversarii au primit un fault dictat total eronat de arbitrul central Vladimir Andrei Nagy. 
Apoi, în minutul 85 alt moment important și decisiv a fost golul marcat de ACSM Reșița. Și-a marcat în propria poartă Ionuț Nadolu, la un corner la care mingea l-a lovit în cap și a intrat în poartă. El se afla în duel cu Rimovecz, jucătorul Reșiței avea prim-planul, dar a dat pe lângă balon. Noroc cu respingerea fericită pentru trupa lui Stoican, care s-a întors acasă cu cele trei puncte.

CSM Slatina a ajuns la trei meciuri la rând fără eșec în Liga 2. După ce a avut un parcurs cu trei meciuri la rând fără victorie în toate competițiile, trupa lui Daniel Oprescu a ajuns la trei dueluri în care nu a cedat și a strâns șapte puncte (două victorii și un egal).

Sâmbătă, în partida din etapa a 9-a din Liga 2, CSM Slatina a remizat, pe teren propriu, contra Stelei, scor 1-1, după ce a condus. A avut 1-0, dar s-a retras neașteptat de mult, iar echipa lui Daniel Oprița a putut să forțeze, a marcat și nu a pierdut.

Prima repriză a partidei de la Slatina a fost decisă în urma unui gol marcat în minutul 30, de la 11 metri. A marcat Cătălin Doman de la punctul cu var, după o lovitură de pedeapsă care a fost scoasă de Cătălin Golofca.

Partea secundă a aparținut Stelei, care a presat, a fost echipa care a încercat mai mult și a și reușit să marcheze până la urmă, dar asta și grație schimbărilor efectuate de Daniel Oprița.

Intrat pe teren pe parcursul întâlnirii, Adrian Popa a marcat în minutul 64 și a stabilit scorul final. Chipirliu putea fi eroul Stelei la una din marile ocazii ale ”militarilor”, dar până la urmă gazdele au scăpat cu fața curată.

CSC Dumbrăvița a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul jucat pe terenul Concordiei Chiajna, sâmbătă, în runda a 9-a a Ligii 2.

Nu a fost neapărat un meci spectaculos, iar, în tot contextul dat, Cosmin Stan se declară mulțumit de ceea ce s-a obținut din deplasarea din Ilfov, în fața unui adversar cu pretenții la promovare, dar dezamăgitor din nou.

Accidentat ușor, Modan nu a jucat titular în acest meci, iar Cosmin Stan a decis să apeleze la Trifon în poartă, după evoluția haotică a lui Mikloș în meciul cu Slatina. Titularizat în atac, Pădurariu a avut o ocazie pentru bănățeni în minutul 5, când a trimis pe lângă după o lovitură de colț. Concordia a fost periculoasă și ea în minutul 17, la șutul lui Prejmerean apărat de Trifon.

Echipa lui Ilie Poenaru a fost în controlul mingii preponderent, iar Dumbrăvița aștepta să fie echipa reactivă. Adrian Bălan a fost bine ținut în șah de apărarea oaspete și până la pauză nu au mai fost ocazii notabile.

În primele minute din repriza a doua, ilfovenii l-au pierdut pe Okpolokpo, accidentat. Dumbrăvițenii au reușit să-și creeze câteva ocazii, deși Concordia spera ca ea să fie cea care contează în atac.

În minutul 57, Zurbagiu a trimis pe lângă poartă, după o lovitură liberă executată de Vasluian. Peste opt minute, Luca Bodri l-a pus și el la încercare pe goalkeeper, iar fundașul Tsymbaliuk a intervenit salvator și a evitat deschiderea de scor.

Introdus pe parcursul reprizei secunde, Modan a avut un șut din 14 metri în minutul 78, dintr-o așezare a lui Ekmekci, iar Vâlceanu a respins spectaculos. În minutul 86, a fost rândul lui Trifon să iasă în evidență, când a respins de sub transversală șutul expediat de Boiciuc. Deși gazdele au forțat golul victoriei, tabela a rămas până la final intactă.

După victoriile cu Chindia (1-0 la Târgoviște) și CSC Șelimbăr (3-2 la Piatra Neamț), Ceahlăul s-a aflat în fața unui meci, contra nou-promovatei Unirea Ungheni, în deplasare, în care a încercat să lege pentru prima dată de când e în Liga 2 trei succese consecutive.

A mai fost în această situație de două ori în sezonul trecut, de fiecare dată pierzând al treilea joc (0-1 acasă cu CS Mioveni și 0-2 la FK Miercurea Ciuc), iar în actualul sezon s-a văzut un mic progres, fiindcă al treilea joc de după două victorii l-a terminat de fiecare dată cu o remiză. Anterior, după 2-0 la Concordia și 2-0 acasă cu CS Mioveni, a urmat un 1-1 la Hunedoara, cu Corvinul, iar acum, după 1-0 la Târgoviște, cu Chindia, și 3-2 acasă cu CSC Șelimbăr, a fost înregistrat acest 1-1 la Unirea Ungheni.

Mureșenii au înscris primii, prin fundașul Abel Popa, în minutul 31, au făcut o primă repriză foarte bună în care au dominat la toate capitolele, iar nemțenii au egalat spre final, în minutul 79, prin reușita lui Patrick Petre după o prestație mai solidă în repriza a 2-a, în care jocul a fost mult mai echilibrat.

FC Voluntari a reușit să câștige primul meci în Liga 2 după două rezultate fără succes, după 0-0 cu CSC Șelimbăr și 1-3 cu Unirea Ungheni. Rușinea cu Ungheni a fost bifată runda trecută, dar, surprinzător, ilfovenii au reușit să treacă, sâmbătă, în etapa a 9-a din Liga 2, de revelația diviziei secunde, de CS Afumați.

Trupa lui Claudiu Niculescu a învins, în deplasare, la Afumați, scor 1-0, o formație care a atras multe laude și care a impresionat cu adevărat, deși e, până la urmă, o nou-promovată din Liga 3.

Meciul nu a fost unul ușor pentru FC Voluntari, dar un gol marcat în prima jumătate de oră a ajutat să fie asigurat succesul până la urmă. Reușita lui George Merloi din minutul 21 a făcut diferența, iar duelul a fost catalogat de conducerea Voluntariului ca fiind cel mai bun din această stagiune.

AFC Muscelul Câmpulung 2022 a pierdut un meci important la Târgoviște în fața Chindiei, la ora jocului una dintre contracandidatele la retrogradare în acest sezon. 
După o primă repriză încheiată la egalitate 0-0, dâmbovițenii s-au descătușat în repriza secundă și au marcat de 4 ori prin Ivan Pesic (51,69), Daniel Danu (84) și Iulian Roșu (89).
Cel de-al 11-lea joc al rundei, meciul dintre CSC Șelimbăr și ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu a fost câștigat la masa verde de formația gazdă cu scorul de 3-0, oaspeții de la Viitorul anunțând din timp FRF că sunt în imposibilitatea de a face deplasarea la Cisnădie din cauza problemelor financiare. În caz de se va ajunge la o a 2-a neprezentare clubul gorjean ce își dispută jocurile de pe teren propriu la Drobeta Turnu Severin va fi dezafiliat de FRF, iar în aceste condiții va pierde toate jocurile din sezonul regulat cu 0-3, cel mai avantajat club fiind în aceste circumstanțe nedorite fiind FC Bihor, grupare care a remizat în runda inaugurală la Oradea 0-0 cu formația din Tg.Jiu.

Loc

Clasamentul (9)

M

V

E

Î

Gol

Pt

1

AFK Csikszereda

9

8

1

0

21-7

25

2

CSM Slatina

9

5

3

1

21-6

18

3

FC Metaloglobus

9

6

0

3

22-10

18

4

Steaua București

9

4

5

0

7-3

17

5

ACSM Reșița

9

5

2

2

15-13

17

6

CS Afumați

8

5

1

2

11-5

16

7

CS Corvinul 1921 Hunedoara

8

5

1

2

11-6

16

8

FC Voluntari

9

4

3

2

12-8

15

9

ACSM Ceahlăul Piatra Neamț

9

4

2

3

11-11

14

10

FCU Craiova 1948

9

3

4

2

8-9

13

11

AFC Metalul Buzău

9

4

0

5

13-11

12

12

AFC Chindia Târgoviște

9

4

0

5

13-11

12

13

ACS Campionii FC Argeș

9

3

3

3

8-7

12

14

FC Bihor Oradea

9

3

2

4

10-9

11

15

CSC Dumbrăvița

9

3

2

4

9-10

11

16

CS Concordia Chiajna

9

3

2

4

10-13

11

17

CSC 1599 Șelimbăr

9

2

3

4

10-9

9

18

CS Unirea Ungheni 2018

9

1

4

4

5-10

7

19

CS Mioveni*

9

2

2

5

4-10

6

20

AFC Câmpulung Muscel 2022

9

2

0

7

4-23

6

21

CSM Focșani 2007

9

1

1

7

3-13

4

22

ACS Viitorul Târgu Jiu

9

0

1

8

3-27

1

*echipă penalizată cu -2 pcte

foto: liga2.ro și Pixel ProSport

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu