ACSM Ceahlăul a terminat în genunchi din punct de vedere sportiv anul 2025, cu 3 înfrângeri consecutive, golaveraj 2-9, pe locul 15 în clasament cu numai 18 puncte din 17 etape, adică o medie de retrogradare, de 1,058 puncte /meci.
Nici din punct de vedere financiar clubul Ceahlăul nu o duce prea grozav. Este în insolvență din 30 septembrie 2025, are 50 de creditori înscriși la masa credală care vor trebui plătiți eșalonat, iar cheltuielile curente, de la data intrării clubului în procedura de insolvență trebuie achitate la virgulă.
Situația jucătorilor aflați în ultimele 6 luni de contract este un incertă, practic de la 1 ianuarie 2026 ne putem aștepta la modificări masive la nivelul lotului de jucători, însă sperăm că măcar în ultimul ceas să se găsească soluții financiare pentru păstrarea jucătorilor reprezentativi și de ce nu întărirea lotului pentru că bătălia pentru salvarea de la retrogradare va fi în acest sezon una extrem de dură.
Nu este târziu nici aducerea unui preparator fizic pentru că am văzut cu toții că finalul de sezon ne-a găsit fără "benzină ", cu mulți jucători accidentați, nerecuperați complet, iar de aici echipa nemțeană este una pe un loc codaș în ierarhia ligii secunde la capitole precum dueluri câștigate, goluri marcate, acțiuni periculoase în careu, posesia mingii, goluri primite.
În presa centrală au apărut deja articole care cântă prohodul clubului nemțean, asta și datorită declarațiilor mai puțin inspirate ale fostului investitor principal care a anunțat în repetate rânduri că fără implicarea autorităților locale dar și a altor sponsori privați, nu mai este dispus să finanțeze echipa, ci doar ocazional să mai ajute clubul cu câteva sponsorizări.
Este interesant de văzut și câți din jucătorii străini se vor mai întoarce din vacanță, la ce club va ajunge Carl Davordzie, jucător care nu s-a înscris la masa credală (deci este soluția nr. 1 pentru vânzare fie de club, fie de cel care îi deține acum drepturile federative), de asemenea vin informații din surse de încredere că și la nivelul conducerii administrative ar putea avea loc mutații. Noul director sportiv al nemțenilor Flavius Măstăcăneanu fiind în discuții avansate pentru " trădarea" spre un club din liga a 2-a ce nu are încă un director sportiv.
Ținănd cont de toate aceste aspecte, președintele clubului Angelo Alistar a ținut să facă câteva precizări pentru a liniști pe puținii fani pe care îi mai are clubul după parcursul dezamăgitor din acest sezon competițional.
Angelo Alistar, președinte CSM Ceahlăul:
Îmi doresc foarte mult ca oamenii care vorbesc despre club să o facă în cunoștință de cauză, dacă tot o fac. Suporterilor le transmit rugămintea ca informațiile reale să fie luate de pe pagina noastră de Facebook și din declarațiile date de oficialii clubului” a declarat președintele clubului nemțean pe pagina oficială a clubului.
Profesorul Cristian Pustai a întocmit programul de pregătire și pe perioada vacanței de iarnă, reunirea lotului celor de la Ceahlăul fiind programată pentru 14 ianuarie 2025, asta în condițiile în care sezonul de primăvrară se reia în jurul datei de 21 februarie 2025. De asemenea se lucrează și la perfectarea jocurilor amicale de pregătire, unele dintre ele fiind deja antamate, singurul lucru care lipsește acum la echipă fiind o injecție de capital care să permită clubului să încheie sezonul (4 jocuri din tur + 7 din play-out) cu obiectivul de salvare de la retrogradare îndeplinit.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu