Luni, 26 ianuarie, nu este doar o altă dată din calendarul administrativ al orașului Piatra Neamț.
Este, foarte posibil, ziua în care se va decide dacă Ceahlăul continuă să existe ca proiect sportiv viu sau dacă rămâne doar o amintire.
Întâlnirea anunțată între primarul municipiului, conducerea Consiliului Județean, reprezentanții clubului și ai suporterilor nu este o simplă discuție instituțională. Este, de fapt, un test de maturitate pentru întreaga comunitate: administrație, mediul privat și suporteri deopotrivă.
Pentru că, dincolo de emoție, Ceahlăul a ajuns într-un punct în care supraviețuirea nu mai ține de nostalgie, ci de soluții juridice, financiare și administrative solide.
Dincolo de fotbal: o problemă de responsabilitate publică
De ani de zile, fotbalul românesc trăiește între entuziasm și improvizație. Cluburi care renasc peste noapte, insolvențe repetate, finanțări opace, promisiuni electorale și prăbușiri la fel de rapide.
Ceahlăul a simțit din plin acest carusel.
Astăzi, realitatea este una rece: autoritățile locale nu pot finanța direct, oricum și oricât un club de fotbal. Legea sportului, normele privind ajutorul de stat și regulile privind cheltuirea banului public impun limite clare. Orice sprijin trebuie să fie legal, transparent și justificat contractual, nu emoțional.
Asta înseamnă că „dați bani la echipă” nu mai este, de mult, o soluție.
Singura variantă viabilă rămâne o asociere legală între autorități și club, după un model clar – exact ceea ce se discută acum, inclusiv prin raportare la exemplul Sloboziei.
Este, poate, prima dată când discuția se poartă în termeni maturi: nu „dacă ajutăm”, ci „cum ajutăm legal”.
Și acesta este un semn bun.
Momentul adevărului
Declarațiile din ultimele zile au fost directe.
Fostul finanțator Ioan-Anton Măzărianu a spus limpede că nu poate susține echipa la nesfârșit fără garanții. O poziție firească. Nimeni nu poate acoperi la infinit golurile unui sistem.
Primarul Adrian Niță a afirmat că „luni putem trage o concluzie”.
Tradus din limbaj administrativ, asta înseamnă un singur lucru: ori apare un cadru concret de finanțare și continuitate, ori clubul intră într-o zonă de risc major.
E dur de spus, dar adevărul trebuie rostit: Ceahlăul nu mai poate trăi din amânări.
Ceahlăul nu este doar o echipă
Pentru mulți, clubul este un buget, un rând într-un excel sau o problemă juridică.
Pentru oraș, însă, Ceahlăul este altceva.
Este identitate.
Este memorie colectivă.
Este stadionul plin de copii în galben-negru.
Este unul dintre puținele simboluri care încă mai unesc generații.
Un oraș fără echipă fanion pierde mai mult decât niște meciuri. Pierde vizibilitate, energie, coeziune, mândrie locală.
Iar reconstrucția acestor lucruri costă infinit mai mult decât susținerea lor.
De aceea, discuția nu ar trebui să fie „dacă merită Ceahlăul”, ci „cum facem să merite pe termen lung”.
Realismul necesar
Totuși, optimismul fără realism ar fi periculos.
Ceahlăul nu poate continua după modelul vechi:
-
dependență de un singur finanțator,
-
datorii acumulate,
-
lipsă de strategie,
-
bugete făcute de la o lună la alta.
Dacă întâlnirea de luni va produce doar o „cârpeală” pentru câteva luni, clubul va ajunge din nou în aceeași situație peste un an.
Asta nu mai este acceptabil.
Salvarea trebuie să însemne reconstrucție, nu supraviețuire temporară.
Ce ar trebui să urmeze
Dacă autoritățile și conducerea clubului vor cu adevărat un viitor stabil, soluțiile există:
-
asociere legală clară cu autoritățile locale;
-
finanțare multianuală, nu de la sezon la sezon;
-
atragerea mediului privat prin sponsorizări și facilități fiscale;
-
dezvoltarea academiei de juniori – singura investiție care produce sustenabilitate;
-
transparență totală a bugetului;
-
implicarea suporterilor prin membership, donații, crowdfunding;
-
management profesionist, nu voluntar sau politic.
Pe scurt: club modern, nu improvizație sentimentală.
Motivul pentru care încă există speranță
Poate cel mai important lucru din toată această poveste este că, pentru prima dată după mult timp, toate părțile par a sta la aceeași masă: administrația locală, conducerea clubului, finanțatori, suporteri, presă.
Dialogul este începutul oricărei reconstrucții.
Faptul că se caută modele legale, că se discută public, că întâlnirea este transmisă în direct – toate acestea arată că Ceahlăul nu mai este tratat ca o problemă ascunsă sub preș.
Este un pas spre normalitate.
Iar normalitatea este baza oricărui viitor sănătos.
Concluzie
Luni nu se decide doar dacă echipa termină sezonul.
Se decide dacă Ceahlăul intră într-o nouă etapă: una a responsabilității și a construcției pe termen lung.
Poate că nu vom avea miracole peste noapte.
Poate că drumul va fi greu.
Dar un club salvat legal și construit solid valorează infinit mai mult decât unul menținut artificial.
Ceahlăul nu are nevoie de promisiuni.
Are nevoie de structură.
Iar dacă această structură se va naște acum, atunci criza de azi ar putea deveni, paradoxal, cel mai bun lucru care i s-a întâmplat clubului în ultimii ani.
Pentru că uneori, ca să reconstruiești corect, trebuie mai întâi să înțelegi ce ai greșit.
Iar Piatra Neamț încă are timp să aleagă viitorul.
Dan Eșanu
Editorial / Analiză
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu