joi, 22 septembrie 2016

EVENIMENT / PIATRA NEAMȚ ESTE DE ASTĂZI CAPITALA VOLEIULUI FEMININ 
Naționala feminină a României debutează joi în cel de-al doilea turneu de calificare la Campionatul European
Naționala de volei senioare a României va disputa, de joi și până sâmbătă, la Piatra Neamț, meciurile decisive pentru calificarea la turneul final al Campionatului European.
Clasată pe locul 3 în urma primului turneu de calificare, disputat săptămâna trecută, în Bulgaria, naționala României trebuie să termine pe primul loc pentru a se califica direct la turneul final al Europenelor, sau măcar pe locul secund în clasamentul general al grupei E, pentru a putea juca în faza a treia de calificare la Euro.
Totul se va decide, așadar, în cele trei zile de întreceri de la Piatra Neamț, acolo unde vor participa echipele României, Bulgariei, Muntenegrului și Elveției. Balul va fi deschis de echipa țării noastre, care va întâlni, de la ora 17.00, Elveția. În urmă cu câteva zile, tricolorele au învins cu scorul de 3-1. Meciul va fi transmis în direct pe Digisport 3. De altfel, DigiSport va transmite toate cele trei meciuri ale echipei noastre, toate având loc de la aceeași oră, 17.00.
Iată programul turneului de la Piatra Neamț:
JOI
Ora 17.00: Elveția – România
Ora 19.45: Bulgaria – Muntenegru
VINERI
Ora 17.00: România – Muntenegru
Ora 19.45: Elveția  – Bulgaria
SÂMBĂTĂ
Ora 17.00: România – Bulgaria
Ora 19.45: Muntenegru – Elveția
Clasament după primul turneu de la Sofia:
  1. Bulgaria 9 p
  2. Muntenegru 4 p
  3. România 3 p
  4. Elveția 2 p

Prima clasată în ierarhia alcătuită la finalul turneului de la Piatra Neamț se califică la turneul final al Campionatului European. Echipa situată pe locul secund va merge în faza a treia a calificărilor.
Componenţa echipei României este următoarea:
Universali: Ioana Baciu, Roxana Bacşiş
Extreme: Denisa Rogojinaru, Cristina Cazacu, Ananmaria Berdila, Adina Salaoru
Ridicatori: Diana Tataru, Alice Kapelovies
Centri: Andreea Petra, Georgiana Fales, Nneka Onyejekwe
Libero: Andreea Ispas, Mihaela Albu
Antrenor principal: Davide Delmati
Antrenor secund: Madalina Angelescu
Preparator fizic: Vasile-Bosi Florin
Fizioterapeut: Andrei Costea
Statistician: Lucian Voinea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu