vineri, 16 septembrie 2016

FOTBAL LIGA A V-A / CSM CEAHLĂUL DEBUT FULMINANT PE TEREN PROPRIU ÎN CAMPIONAT!
Debutul pe propriul teren în campionatul ligii a 5-a, a avut loc în prologul etapei a 2-a, vineri seara după ora oficială 17.30, în compania Viitorului Podoleni, formație ce câștigașe cu 3-0 (la masa verde*) prima etapă în dauna Flacărei Brusturi.

Ajunși pe rând la stadionul Municipal, oaspeții de la Viitorul Podoleni, au produs emoții spectatorilor doar datorită faptului că ora de start a partidei a fost decalată cu circa 10 minute.
Un public mai numeros ca în multe partide disputate în sezonul trecut de liga a 2-a, printre care și foști jucători din generația de aur, foști conducători sau antrenori, dar și mulți copii, semn că încrederea în noua construcție fotbalistică ce se vrea la Piatra Neamț este la cote ridicate în acest moment.
Nu putea lipsi primarul Dragoș Chitic sau Cătălin Roca unul din patronii noi structuri care și-au exprimat încrederea și speranța că noua echipă ce s-a format deja la Piatra Neamț va câștiga publicul din Piatra Neamț, iar promovările spre ligiile superioare vor veni ca urmare a unui fotbal de calitate.
Dragoș Chitic : Debut cu dreptul la primul meci acasă a noii echipe locale de fotbal. Mă bucur pentru faptul că sunt câteva sute de spectatori în tribunele stadionului Ceahlăul. Echipa arată foarte bine, este legată, o echipă care poate promova lejer în următoarea ligă, în vara anului următor și sunt convins că de la meci la meci, publicul va veni în număr din ce în ce mai mare. Personal îmi doresc o relansare a fotbalului de performanță la Piatra-Neamț pentru că sunt foarte mulți iubitori ai acestui sport și pentru că orașul merită o echipă care să facă performanță " . 
Cătălin Roca : " Mă bucur că la primul meci acasă al CSM Ceahlăul au fost prezenți, în număr așa de mare, locuitorii orașului și faptul că și-au manifestat dorința de a-și vedea echipa la Piatra-Neamț. Felicit echipa pentru meciul bun făcut și sper ca asta să fie premisa unui viitor frumos pentru fotbal la Piatra-Neamț " .

CSM Ceahlăul - Viitorul Podoleni 13-0 (7-0)

Gazdele au început în formula : Chiruță - Cădere, Rotaru, Smău, Albu - Pintilie, Copoț-Barb - Lupei, Apostol, Mateiciuc - Zaharia
Au mai intrat: Ungureanu, Catrinoiu, R.Vasile și Butunoi

Au marcat: Lupei 3, Zaharia-2, Apostol-2, Mateiciuc-2, Pintilie, Barb, R.Vasile, Smău.

CSM Ceahlăul a beneficiat de 3 lovituri de la 11m, toate transformate de Apostol, Barb și Smău.

https://youtu.be/cJZ5h4-2CN0 - link-ul primului penalty executat de Apostol

https://youtu.be/GaPyrMi1zxc - link-ul penalty-ului executat de Copoț-Barb

Meciul a fost unul la discreția formației pregătite de trioul Șteț-Avădanei-Anton, problema învingătorului fiind decisă încă din primul sfert de oră.

Schimbările efectuate au produs și permutări în echipă, recormenul rolurilor interpretate în aceste 2 etape de la startul ligii a 2-a fiind Rotaru: acesta a jucat mijlocaș la închidere la Țibucani, a început ca fundaș central meciul cu Viitorul Podoleni, pentru ca odată cu intrarea lui Catrinoi din mitanul secund să joace fundaș lateral dreapta.

Zaha a fost oarecum surprinzător titular, iar prin cele 2 goluri marcate, putem zice că este o soluție viabilă pentru postul de atacant central. 

Lupei și Mateiciuc fiecare cu câte o dublă sunt în mare revenire de formă, în special primul, care a mai avut și alte bune oportunități în prima repriză, dar piesa nr. 1 în acest moment este Apostol (nr. 7), un jucător pe placul publicului: spectaculos, eficient și capabil să câștige un meci de unul singur. 

Cădere și Albu au schimbat benzile pe parcurs, Mihnea mai ofensiv în prima repriză, închizătorii Pintilie și Copoț-Barb dau siguranță la mijlocul terenului, recuperează foarte repede mingea și stăpânesc destul de bine și pasa lungă: amândoi și-au trecut și numele pe lista marcatorilor: primul cu un șut de la circa 25 metri, al 2-lea a transformat 1 penalty.

Chiruță azi a fost șomer...a avut de apărat 2 tentative de șut: câte unul de repriză, este un portar sigur, care a crescut mult în ultima vreme și pare să fi câștigat momentan bătălia pentru titularizare cu Chelaru și Cotună.

Pentru CSM Ceahlăul urmează în etapa a 3-a o deplasare la Flacăra Brusturi, formație care în prima etapă nu s-a prezentat la Viitorul Podoleni și a pierdut la masa verde cu 0-3, iar în această etapă stă.

ATENȚIE!
Acest articol este proprietatea Sportul nemțean de performanță, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și link câtre această pagină.

Galerie foto: 


























































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

BREAKING NEWS: Legea Sportului a fost votată. Steaua nu poate promova în SuperLigă!

  Proiectul de modificare a Legii Sportului a fost votat luni, 30 iunie, în Camera Deputaților, inclusiv cu amendamentele care interzic Ste...