VOLEI MASCULIN / DEBUT NECONVINGĂTOR PENTRU NAȚIONALA DE VOLEI MASCULIN A ROMÂNIEI ÎN PRELIMINARIILE CE 2017 DIN POLONIA
La Craiova, de joi până sâmbătă, a avut loc primul turneu contând pentru preliminariile Campionatului European de seniori 2017 în care este implicată și naţionala de volei masculin a României.
Tricolorii joacă în Grupa F a turului 2 preliminar, alături de Cehia, Estonia și Macedonia, al doilea turneu fiind programat în perioada 23-25 septembrie 2016, la Jablonec (Cehia). Prima clasată din cele șase grupe ale turului secund se va califica la turneul final, iar a doua clasată din fiecare grupă va evolua și în turul 3 preliminar, care mai oferă trei locuri calificante la turneul final din 2017, organizat de Polonia. Ocupanta locului 2 din grupa României ar putea întâlni în acest baraj tur-retur, programat la începutul lui octombrie 2016, Letonia, Croația, Slovacia sau Israel.
În prima partidă jucată la Craiova, România s-a impus clar în fața Macedoniei, însă Estonia și Cehia s-au dovedit formații de cu totul alt calibru, comparativ cu ex-iugoslavii.
În primul meci, îmbucurător a fost jocul solid în toate compartimentele practicat de tricolori, cu mențiunea că tânărul Aciobăniței, la numai 19 ani, a fost titular! Experimentatul Bogdan Olteanu a fost doar rezervă, el acuzând unele probleme medicale și fiind introdus pe finalul setului 3.
Contra Estoniei, ai noştri au câştigat clar primul set, dar după ce l-au pierdut pe al doilea în prelungiri ceva s-a rupt în jocul echipei, care nu şi-a mai revenit. Sâmbătă, Cehia a fost net superioară, iar România, pentru a prinde măcar locul 2 în grupă şi pentru a juca barajul, are nevoie de minuni la Jablonec...
Selecționerul Dănuț Pascu a reținut pentru aceste preliminarii următorii jucători:
coordonatori - 10. Cristian Bartha, 3. Cosmin Ghimeș
universali - 14. Gabriel Cherbeleață, 11. Laurențiu Lică
centri - 8. Mihai Gheorghiță, 18. Andrei Laza, 5. Răzvan Mihalcea, 19. Andrei Spînu
extreme - 16. Adrian Aciobăniței, 12. Marian Bala, 7. Bogdan Ene, 9. Bogdan Olteanu
libero - 17. Adrian Feher, 6. Mihai Mărieș
Antrenori: Dănuț Pascu și Ovidiu Macarie.
Rezultatele turneului de la Craiova:
joi 15 septembrie 2016
Cehia - Estonia 3:0 (25:20, 25:19, 25:14)
România - Macedonia 3:0 (25:21, 25:14, 25:12)
Au evoluat pentru România: Bartha 1p - Lică 12p (4 blocaje), Gheorghiță 10p (4 blocaje), Spînu 10p (4 blocaje), Aciobăniței 8p, Bala 12p, Feher-libero.
A mai intrat: B. Olteanu 2p.
Rezerve neutilizate: C. Ghimeș, Mihalcea, Ene, Cherbeleață, Laza, Mărieş-libero.
A mai intrat: B. Olteanu 2p.
Rezerve neutilizate: C. Ghimeș, Mihalcea, Ene, Cherbeleață, Laza, Mărieş-libero.
galerie foto: România - Macedonia 3-0
vineri 16 septembrie 2016
Cehia - Macedonia 3:1 (25:17, 25:18, 23:25, 27:25)
Estonia - România 3:1 (19:25, 28:26, 25:18, 25:23)
Au evoluat pentru România: Bartha 4p - Lică 19p, Spînu 9p (3 blocaje), Gheorghiță 11p, Aciobăniței 9p, Bala 7p, Feher-libero.
Au mai intrat: B. Olteanu 10p, Mihalcea, C. Ghimeș.
Rezerve neutilizate: Ene, Cherbeleață, Laza, Mărieş-libero.
Au mai intrat: B. Olteanu 10p, Mihalcea, C. Ghimeș.
Rezerve neutilizate: Ene, Cherbeleață, Laza, Mărieş-libero.
galerie foto: Estonia - România 3-1
sâmbătă 17 septembrie 2016
Estonia - Macedonia 3:2 (26:28, 25:22, 25:23, 25:27, 15:11)
Cehia - România 3:0 (25:13, 25:17, 25:21)
Au evoluat pentru România: Bartha - Lică 4p, Gheorghiță 3p, Spînu 4p, Aciobăniței 2p, Bala 2p, Feher-libero.
Au mai intrat: B. Olteanu, Mărieş-libero, Mihalcea 5p, C. Ghimeș, Ene 4p, Cherbeleață 5p.
Rezervă neutilizată: Laza.
Au mai intrat: B. Olteanu, Mărieş-libero, Mihalcea 5p, C. Ghimeș, Ene 4p, Cherbeleață 5p.
Rezervă neutilizată: Laza.
galerie foto: Cehia - România 3-0
Clasamentul grupei F:
Cehia 3 3 0 0 0 9-1 9
Estonia 3 1 1 0 1 6-6 5
România 3 1 0 0 2 4-6 3
Macedonia 3 0 0 1 2 3-9 1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu