duminică, 3 martie 2019

Handbal feminin - div.A, Seria A | HCF Piatra Neamț își ia REVANȘA în fața Științei după eșecul la limită din ianuarie de la Bacău. Victorii scontate pentru AHCM Slobozia și Neptun Constanța

Etapa a 16-a (1-3 martie)
CSU Neptun Constanța
29-22
HC Dunărea Brăila II
AHCM Slobozia
33-18
ACS UAIC CNOT Iași
HCF Piatra Neamț
28-22
CS Știința Bacău
Pentru prima dată într-o partidă oficială întrun nou echipament Hummel, fetele lui Dan Valentin au reușit să "răzbune" înfrângerea neașteptată din 13 ianuarie de la Bacău la un gol diferență.
În sala Polivalentă din Calea Romanului au venit destui suporteri, o parte dintre ei și de la Bacău, așa că existau premisele pentru un spectacol de calitate care să facă o bună propagandă handbalului feminin.
Primele 20 de minute au fost însă sub așteptări pentru fetele lui Dan Valentin, fetele noastre au intrat în jocul băcăuancelor și au trebuit să alerge mai mereu după egalare. 
Tehnicianul pietrencelor în permanență într-un dialog "spumos" pe margine cu principalul băcăuan Ion Arsene principala temă de discuție fiind subiectul "Constanța" , a fost nevoit să ceară un time-out timpuriu pentru a corecta așeazarea fetelor noastre în teren și pentru a trasa sarcini noi conducătorului de joc Rebeca Cernat, de curând și antrenorul secund din teren.
Pietrencele au preluat pentru prima dată controlul la 10-9, au gestionat relativ bine sfârșitul primei reprize pe care au încheiat-o în avantaj: 14-11.
Mult mai bine au pornit după venirea de la cabine fetele de la HCF Piatra Neamț: de data aceasta a mers și poarta, Munteanu având câteva parade înspirate în situații de unu la unu, iar pe contraatac, Dorneanu, Roșca și Miron au găsit de cele mai multe ori plasa porții băcăuane.

Avansul a crescut permanent și în mod constant pe tabelă, a fost la un moment dat și 8 goluri diferență, moment al jocului în care tehnicianul pietrenilor a considerat că este necesar să dea minute și fetelor de pe banca de rezervă. 
Până la final diferența s-a stabilizat la 6 goluri, cu un simetric 14-11 pe repriză, iar gândul fetelor lui Dan Valentin zboară acum spre Slobozia, acolo unde pe terenul liderului, duminică 17 martie, HCF Piatra Neamț își joacă una din ultimele sale șanse pentru a se apropia de CSU Neptun Constanța - ocupanta locului 2, loc ce permite la finalul sezonului regulat calificarea la turneul semifinal.
HCF Piatra Neamț – Știința Bacău 28-22 (14-11)
HCF Piatra Neamț: Fârțescu, Munteanu – Dorneanu 10, Oancea 5, Miron 5, Roșca 5, Dâdă 3, Creangă, Popa, Apopei. Antrenor: Dan Valentin.
CS Știința Bacău: Uricaru, Robu – Croitoriu 9, Manoilă 6, Faig 2, Iștoc 1, Ciobanu 1, Verșescu 1, Pădurariu 1, Grigoriu 1, Bucă, Tală, Onofrei. Antrenori: Ion Arsene, Georgiana Vîntu.
Loc
Clasamentul (16)
M
V
E
Î
Gol
Pt
+/-
1
AHCM Slobozia
16
14
0
2
500-345
42
+155
2
CSU Neptun Constanța
16
11
2
3
510-417
35
+93
3
HCF Piatra Neamț
16
10
2
4
454-404
32
+50
4
HC Dunărea Brăila II
16
4
1
11
397-459
13
-62
5
CS Știința Bacău
16
3
1
12
386-484
10
-98
6
ACS UAIC CNOT Iași
16
3
0
13
376-514
9
-138

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal juniori republicani ELITA U-16, play-out | Nimic nou sub soare: înfrângere grea pentru ACSM Ceahlăul în Crângul Buzăului. Rezultatele complete ale etapei a 5-a și clasamentul actualizat

  Etapa a 5-a (23 noiembrie) AFC Hermannstadt 2-2 ACS Suporter Club Oțelul Galați ACS Kids Tâmpa ...