Petroliștii au efectuat, astăzi, o ultimă repetiție înainte de reluarea campionatului, întâlnind, într-un meci test, formația de eșalon trei ACS Șomuz Fălticeni. Și de această dată „lupii” au arătat o poftă ofensivă de remarcat, impunându-se cu scorul de 5-0 (2-0).
Partida a reprezentat un bun antrenament pentru trupa lui Viorel Moldovan, tehnicianul „galben-albaștrilor” aliniind, de altfel, un prim „11” în care s-au regăsit jucătorii care au evoluat mai puțin, sau deloc, în prima partidă oficială a anului, cea cu Politehnica Iași: Avram – Mondragon, Nicolae, Huja, Manolache – S. Pană, Mitrea – Bratu, Ekollo, Poelmans (jucător reprimit, de la începutul acestei săptămâni, la antrenamentele primei echipe) – Balint.
După primele 45 de minute, petroliștii au condus cu 2-0, golurile fiind marcate de către Mitrea (10) și Balint (12), iar în partea a doua, atunci când au fost folosiți și ceilalți jucători din lot, scorul a luat proporții, mai înscriind Roige (65), Buhăescu (68) și Vajushi (83). N-au evoluat deloc, în condițiile în care acuză diverse probleme de natură medicală, Bărboianu, Arnăutu și Saim Tudor.
Formația ploieșteană își va continua programul normal de pregătire, înainte de partida cu Metaloglobus București, din cadrul etapei a 16-a a Ligii 2, ce se va desfășura marți, 23 februarie, de la ora 19.00, pe „Ilie Oană”.
În ceea ce priveşte prestaţia fălticenenilor, a fost primul joc în care au fost utilizaţi şi jucătorii transferaţi în această iarnă. Acestora li s-a alăturat şi tunisianul Nour Hadhria, un atacant care se pregăteşte cu echipa din Fălticeni.
„Consider că am avut o primă repriză bună, jucând de la egal la egal. Au fost şi trei ocazii ratate de noi. Jocul s-a schimbat în repriza a doua, când am făcut mai multe schimbări pentru a da prilejul tututor jucătorilor să evolueze. Mai avem de lucrat în perioada următoare la aspecte care ţin de relaţiile de joc şi pregătirea individuală”, a precizat antrenorul Daniel Stoica citat de Cronica de Fălticeni.
Şomuz a început jocul în următoarea formulă: Chindriş – Chisăliţă, Njindja, Forizs, Polifron, Sahlean, Balde, Camara, Ricciulli, Enciu.
În repriza doua au mai intrat: Cazacu, Dohotariu, Julei, Robciuc, Tchassen, Netbai, Nistor şi Nour Hadhria.
foto: FC Petrolul Ploiești - facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu