Într-o partidă de verificare disputată astăzi la Roman, pe terenul sintetic " Constantin Nehoiu", ACS Foresta Suceava și CS Sporting Juniorul Vaslui au încheiat la egalitate, 1-1 (0-1).
Formația din Vaslui a deschis scorul în prima repriză prin Florin Burghele, în min.21, cel care a reușit să împingă mingea în plasă din apropiere, un balon respins în lateral de goalkeeperul sucevean Gal.
Faza a pornit de la degajare scurtă și imprecisă a aceluiași portar sucevean, mingea a fost recuperată de un jucător al Sportingului care a avansat în flancul drept și a șutat pe direcția lui Gal, cel care nu a reușit decât să respingă până la marcatorul golului.
Sporting Juniorul a avut fazele mai clare în prima repriză, inclusiv o bară, Foresta însă și pe fondul schimbărilor, a echilibrat mult jocul în repriza a 2-a, egalând pe fondul presiunii exercitate la poarta lui Ailenei în ultimele 10 minute de joc prin Robert Martin, cel care a reluat simplu, cu capul, din 6 metri, o centrare ideală din lateral stânga în direcția de atac a Forestei.
Foresta: Gal – Sumanariu, Celeadnic, Novacek, Drugă – Stănescu – Zouaoui, Kanote, Postică, Cerlincă – Knezevic. Pe parcursul reprizei secunde au mai intrat: Zvoronciuc, Terzic, Marin, Martin și Fărcășan.
Mai jos aveți înregistrarea integrală a partidei, transmisă LIVE la ora jocului de canalul de Youtube - Religia Sportului, a prietenului Remus-Adrian Mustățea.
Următorul joc de pregătire pentru Foresta Suceava, este cel de sâmbătă de pe Milcovul, cu CSM Focșani 2007, formație ce s-a impus astăzi cu 4-2 (3-0) într-un test cu Metalul Buzău, goluri semanate de Negoiță, Bodea și Lemac în prima repriză, respectiv Baciuț în repriza a 2-a pentru elevii lui Alin Chița.
CS Sporting Juniorul Vaslui va susține următorul joc de verificare miercuri, 24 februarie, în compania formației SC Oțelul Galați.
Video: Religia Sportului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu