luni, 1 martie 2021

Aerostar Bacău și-a numit antrenor! Noul ”principal” al moldovenilor a mai pregătit echipa în sezonul 2016-2017 și a fost fotbalist la Ceahlăul Piatra Neamț

Aerostar Bacău are un nou antrenor, după ce Daniel Munteanu și-a dat demisia. Moldovenii au apelat la Mihai Ionescu, care a mai pregătit echipa în stagiunea 2016-2017, când reușea o clasare pe locul 4 în Liga 3. Noul ”principal” al Aerostarului e fost fotbalist la Ceahlăul Piatra Neamț.

Mihai Ionescu: ”Obiectivul meu personal este să câștigăm șase din cele zece jocuri” 

Înțelegerea dintre cele două părți este valabilă pentru un an și jumătate, până în vara lui 2022. Antrenorul a făcut și o scurtă declarație după ce a semnat cu Aerostar Bacău și are un obiectiv îndrăzneț, ținând cont de situația echipei. Vrea să câștige mai bine de jumătate din meciurile pe care noua sa echipă le va mai avea de jucat în acest sezon.

  • În meciul din cea mai recentă rundă, cu Metaloglobus, pe banca Aerostarului a stat antrenorul secund Andrei Vatră.

Sunt avizat de situația dificilă cu care ne confruntăm, dar sunt optimist. Obiectivul meu personal este să câștigăm șase din cele zece jocuri care mai sunt de disputat. Asta pe termen mediu. Pe termen scurt, primul lucru pe care-l am de făcut este să mă familiarizez cât mai bine și mai rapid cu lotul- cu puțini dintre jucători am mai lucrat- și să pregătim în detaliu partida de sâmbătă, de acasă, cu Pandurii Lignitul Târgu-Jiu.

Am revenit cu plăcere la Aerostar. Cunosc bine clubul, istoria sa și oamenii de aici, iar faptul că am sprijinul total al conducerii îmi întărește convingerea că vom putea face lucruri bune. Avem jucători de calitate în lot, numai că ei au obligația de a-și pune calitățile în slujba echipei și nu în interes personal, a declarat Mihai Ionescu, pentru Deșteptarea.

Mihai Ionescu debutează pe banca băcăuanilor împotriva ultimei clasate, Pandurii 

Primul meci pe care Mihai Ionescu îl va conduce pe banca Aerostarului Bacău are loc sâmbătă, de la ora 11:00, în etapa a 18-a din Liga 2. Va primi vizita ultimei clasate, Pandurii. Apoi, băcăuanii vor mai juca în sezonul regular împotriva echipelor Concordia Chiajna (acasă) și CS Mioveni (deplasare).

Aerostar Bacău are cinci meciuri la rând fără victorie, timp în care a acumulat doar două puncte. Ultimul succes datează de la jumătatea lunii noiembrie, când învingea, surprinzător, Petrolul în deplasare cu 4-1.

Aerostar Bacău este penultima în Liga 2, cu 9 puncte în 16 meciuri. Sub ea se află doar Pandurii, 7 puncte în 15 partide.

foto: Deșteptarea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal juniori republicani ELITA U-16, play-out | Nimic nou sub soare: înfrângere grea pentru ACSM Ceahlăul în Crângul Buzăului. Rezultatele complete ale etapei a 5-a și clasamentul actualizat

  Etapa a 5-a (23 noiembrie) AFC Hermannstadt 2-2 ACS Suporter Club Oțelul Galați ACS Kids Tâmpa ...