Formația gălățeană a rămas fără antrenor, după ce a ratat obiectivul de a promova în liga secundă, ca urmare a eșecului în fața celor de la Dacia Unirea Brăila, 1-2 la general.
După un sezon destul de agitat, cu gânduri mari de promovare, se anunță o vară și mai agitată la Oțelul, pentru că trebuie aproape totul pornit de la zero. Dacă situația la nivelul conducerii executive este încă incertă, la nivelul staffului tehnic este clar că gruparea gălățeană a rămas fără antrenor. Lui Petre Grigoraș i-a expirat înțelegerea odată cu ratarea obiectivului, iar șansele ca acesta să mai rămână sunt foarte mici.
Mai mult, tehnicianul le-a transmis deja un mesaj de despărțire jucătorilor.
”Vă mulțumesc pentru tot! Poate pentru unii am fost nou, pentru alții mai învechit. Mi-am dorit foarte mult și regret că nu am reușit mai mult. Poate pe unii i-am dezavantajat, dar nu am avut nicio intenție să fac asta. Întotdeauna binele echipei a primat. Nu am vrut decât să fie bine pentru grup. Mă bucur că am avut parte de caractere deosebite. Vă urez baftă multă în continuare! Salutări vouă și familiilor voastre”, a fost mesajul trimis de către Petre Grigoraș pentru jucătorii pe care i-a antrenat în sezonul recent încheiat precizează portalul independent https://www.viata-libera.ro/
Oțelul a ratat promovarea, după ce a ajuns în finala barajului de promovare și a cedat, scor 2-1 la general, cu Dacia Unirea Brăila. A fost al treilea mandat al lui Petre Grigoraș la Galați, după ce a mai condus echipa cu succes în perioada 2006-2009, iar apoi a revenit în 2013 pentru un retur de campionat. Petre Grigoraș face parte din cele 50 de legende ale clubului, ca urmare a proiectului 50 de ani, 50 de legende și este cuprins în cartea lansată de fanii clubului cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la înființare, în 2014.
Mai mulți jucători ai echipei de fotbal Oţelul Galaţi au ajuns la final de contract, odată cu ratarea obiectivului de a promova în Liga a II-a, după eșecul cu Dacia Unirea Brăila, din finala barajului, 1-2 la general.
Jucătorii care au ajuns la final de contract sunt: Cristi Sîrghi, Stelian Cucu, Cosmin Stoian, Fernando Dobre, George Cârjan, Georgian Păun, Dan Popescu și Marquinhos. Plus Mihai Manău, care fusese oricum împrumutat la Sporting Liești.
Sîrghi nu mai e dorit de suporteri, în vreme ce Marquinhos n-a putut fi folosit în mare parte din perioada petrecută la Galați, din iarnă până la finalul sezonului.
Situația nu este deloc roz nici în cazul celor care au contracte, dar vor să părăsească echipa. Printre aceștia se numără portarul Iulian Dinu, care ar avea oferte de la echipe din liga secundă. Tot cu posibilitatea de a pleca la mai bine ar fi Nica și Farcaș, care au impresionat pe parcursul sezonului. De asemenea, Dacia Unirea Brăila a pus ochii pe Gavrilă și pe alți câțiva jucători aflați încă sub contract cu Oțelul, iar Neagu ar putea pleca și el către alte echipe, după ce a fost îndelung contestat de suporteri după ratarea promovării.
Incertă este situația jucătorilor Gabriel Răducan și Aurelian Petrache, împrumutați pe două sezoane, dar care ar putea pleca și ei, în cazul unor oferte mai bune, dacă grupările care îi dețin doresc acest lucru. Un alt jucător care și-ar face bagajele este juniorul Alecu, care ar putea alege drumul Capitalei pentru studii, așa cum a făcut și Nemțanu, în urmă cu un an.
Tot sub contract cu Oțelul se mai află Filip Dima, rămas fără echipă din iarnă, plus Mădălin Grădinaru, care a fost împrumutat la Sporting Liești în partea a doua a sezonului.
Pe lângă cei menționați mai sus, sub contract cu Oțelul se mai află: Ursu, Stancu, Mereuță, Crihană, Ghiocel, Sevastian, Jurj și Cireș precizează portalul mai sus amintit.
Suporterii vor demisia conducerii executive
Cu toate că președintele Cornel Moisescu și-a exprimat intenția de a renunța la funcția de președinte, suporterii Oțelului din grupul Ultras, care formează galeria echipei, au emis un comunicat oficial prin care a solicitat public demiterea lui Iulian Apostol și Cristian Munteanu, cei din conducerea executivă. Mai mult, ultrașii și-au îndreptat acuzele față de Petre Grigoraș, antrenorul echipei, dar și față de mai mulți jucători, printre care ținta principală a fost Cristian Sîrghi.
”Ultras Galați își dorește să își exprime public nemulțumirea și indignarea față de situația jenantă în care a fost adus clubul nostru drag, Oțelul Galați”, așa începe comunicatul, care apoi îi acuză pe cei mai sus menționați.
Momentan niciunul dintre cei doi din conducerea executivă nu a oferit vreo declarație publică referitoare la situația lor de viitor în cadrul clubului.
foto: Sportul Ilustrat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu