joi, 12 septembrie 2024

Eveniment | Unde mergem în weekend: fotbal de liga a 2-a, liga a 3-a, campionatele juniorilor republicani și ELITA, iar handbalul feminin revine la nivelul div.A, în competiția rezervată fetelor!

Vineri de la orele 17:00, pe terenul sintetic al Complexului Sportiv Ceahlăul, elevii profesorului Gabriel Rădulescu o înfruntă pe ACS Șomuz Fălticeni într-un joc ce contează pentru etapa a 3-a a ligii a 3-a, Seria I. De la aceeași oră, la Ruși-Ciutea are loc derby-ul primelor clasate ACS FC Bacău și Gloria Ultra, urmând ca celelalte 3 jocuri să aibă loc sâmbătă.
Echipa de L2 - ACSM Ceahlăul Piatra Neamț cu probleme de efectiv, la mijlocul terenului, acolo unde Ronald Gbizie este în continuare accidentat, iar mijlocașul Raman Chibsah încă nu poate evolua datorită problemelor nerezolvate de conducere în ceea ce privește actele, o înfruntă sâmbătă de la orele 11:00, pe stadionul Ceahlăul pe FC Metaloglobus București, o formație în formă și cu 2 puncte în plus în clasament pe acest început de sezon. 
În liga Elitelor, tot sâmbătă, în cuplaj, juniorii U-16 și U-15 ai clubului nemțean ACSM Ceahlăul îi vor înfrunta în etapa a 6-a pe omologii lor de la ACS Suporter Club Oțelul Galați, primul meci de la orele 12:00. iar următorul, 2 ore mai târziu.
Juniorii republicani U-19 ai ACSM Ceahlăul vor evolua duminică 15 septembrie, de la orele 12:00 la CSM Bacău, pentru ca 2 ore mai târziu, juniorii republicani U-17 să de-a replica CSM-eilor din Bacău, tot în orașul lui Bacovia.
La aceleași categorii, juniorii republicani de la LPS Piatra Neamț au programate jocurile tot în deplasare, tot duminică 15 septembrie și tot la Bacău, de data aceasta în fieful celor de la CS Aerostar, orele de disputare fiind aceleași: ora 12:00 pentru juniorii A, respectiv ora 14:00 pentru juniorii B.
În campionatul juniorilor republicani U-16, elevii de la LPS Piatra Neamț evoluează sâmbătă 14 septembrie de la orele 12.00 în deplasare pe terenul celor de  la ACS Juniorul Suceava, pentru ca 2 ore mai târziu juniorii republicani U-15 ai LPS Piatra Neamț să se confrunte tot în deplasare cu omologii lor de la ACS Juniorul Suceava.
Sâmbătă se reia și campionatul de handbal div.A, seria B, seria în care se regăsesc și 2 formații din județul Neamț. Atât CSM Roman cât și HCF Piatra Neamț vor evolua sâmbătă în propriul fief, de la orele 11:00, în compania formațiilor ACS Unirea Dobroiești respectiv ACS Spartac București de la orele 12:00 in Sala Polivalentă Mică.
Vă vom ține la curent cu evoluția sportivilor din Neamț la jocurile prezentate în această avancronică, rezultatele și clasamentele de etapă, așa cum v-am obișnuit pe măsură ce vom avea toate rezultatele oficiale. 

foto: Gelu Cracana și CSM Roman - oficial

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu