joi, 12 septembrie 2024

Fotbal liga a 2-a | Marco Veronese și Mark Țuțu prefațează jocul de sâmbătă cu FC Metaloglobus. ACSM Ceahlăul anunță PROMOȚIE la abonamente până pe 21 septembrie, detalii în articol!

După pauza de 2 săptămâni cauzată de acțiunile echipelor reprezentative ale României, campionatul ligii a 2-a s-a reluat astăzi cu jocul de la Craiova dintre FC U Craiova 1948 și CS Unirea Ungheni 2018, meci încheiat cu scorul de 2-0 (1-0) pentru oltenii antrenați de Florin Croitoru și care contează pentru etapa a 6-a a eșalonului secund.

Galben-negrii intră în competiție sâmbătă 14 septembrie de la orele 11:00, atunci când o vor înfrunta la Piatra Neamț pe stadionul Ceahlăul pe FC Metaloglobus București, o formație cu 2 puncte în plus și câteva locuri mai sus în clasament. De altfel formația bucureșteană pregătită de fostul internațional Ianis Zicu, are un ascendent moral în fața nemțenilor pe care i-au învins sezonul trecut de 2 ori cu același scor: 2-1. A fost mai întâi o înfrângere în sezonul regular în deplasare pentru elevii pregătiți atunci de profesorul Cristian Pustai, un 1-2 după ce underul Matei Moraru deschisese scorul, iar căpitanul Azdren Llullaku a ratat singur cu portarul la 1-o pentru ACSM Ceahlăul, pentru ca în play-out, la Piatra Neamț, deși s-a aflat cu un lot măcinat de absențe, FC Metaloglobus avea să reușească o victorie mai puțin scontată, dar meritată, cu același scor 2-1, reușita nemțenilor fiind atunci semnată de fundașul central Cristin Jalbă.

Marco Veronese - antrenor principal ACSM Ceahlăul:

" Am văzut câteva meciuri ale adversarului de sâmbătă și pot spune că au câțiva jucători cu calitate, ce formează o echipă bună. Sunt o echipă bine organizată care stă bine în faza defensivă și care poate avea contraatacuri periculoase.

La Iași am jucat un meci amical în care am încercat să dăm șansa unor jucători să joace mai multe minute decât în ultima perioadă. A fost un test bun în care puteam să facem lucruri mai bune, iar în săptămâna actuală echipa s-a antrenament bine. Această pauză a venit bine pentru noi, fiindcă unii jucători aveau nevoie să își revină după accidentări, iar alții să își îmbunătățească situația fizică și să se integreze mai bine în lot. Pentru asta am și folosit meciul de la Iași.
Avem ceva probleme de lot. Gbizie este accidentat, iar Chibsah, probabil nu va putea fi utilizat din motive legate de documente " .
Mark Țuțu - fundaș lateral dreapta (underul mare din teren):

" Nu știu foarte multe despre adversarul de sâmbătă, dar vom face o prezentare video mâine (vineri, 13 septembrie 2024), dar pot să zic că ne-am pregătit bine și că vom da tot ce este posibil pentru un meci bun și un rezultat bun.
Consider că acomodarea la fotbalul românesc a decurs bine până acum. Și mulțumesc tuturor celor din jurul meu că m-au ajutat să mă adaptez și mă refer la antrenori, colegi și toți oamenii din club. Este oricum diferit față de ce știam eu, comparând cu fotbalul portughez și cel canadian. În fotbalul portughez am lucrat mai mult tactic, iar cel canadian mai apropiat de cel din România. Consider că aici se joacă la un nivel bun și învăț în fiecare zi.
Echipa este tot mai bine după părerea mea, muncim mult și suntem bine și pe teren și în afara terenului. Eu am avantajul că vorbesc mai multe limbi și mă înțeleg bine și cu românii și cu vorbitorii de limbă franceză și de limbă portugheză " .

𝐏𝐑𝐎𝐌𝐎𝐓̦𝐈𝐄 𝐀𝐁𝐎𝐍𝐀𝐌𝐄𝐍𝐓𝐄 𝐂𝐒𝐌 𝐂𝐄𝐀𝐇𝐋𝐀̆𝐔𝐋
Abonamente cu reducere ce se pot cumpăra DOAR în perioada 11-21 septembrie 2024
CSM Ceahlăul Piatra Neamț anunță punerea în vânzare de abonamente pentru restul sezonului competițional 2024-2025. Acestea vor fi valabile pentru meciurile de Liga 2, Liga 3 și Cupa României, care urmează a avea loc.
𝐀𝐁𝐎𝐍𝐀𝐌𝐄𝐍𝐓𝐄𝐋𝐄 𝐏𝐎𝐓 𝐅𝐈 𝐀𝐂𝐇𝐈𝐙𝐈𝐓̦𝐈𝐎𝐍𝐀𝐓𝐄 𝐃𝐎𝐀𝐑 𝐈̂𝐍 𝐏𝐄𝐑𝐈𝐎𝐀𝐃𝐀 𝟏𝟏-𝟐𝟏 𝐒𝐄𝐏𝐓𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄 𝟐𝟎𝟐𝟒
Prețurile SPECIAL stabilite sunt următoarele:
- Tribuna VIP, cu reducere la 350 lei
- Tribuna 1 și 2, cu reducere la 150 lei
- Pensionari și elevi între 14-18 ani, doar la Tribuna 1 și Tribuna 2, cu reducere la 100 lei.
NU UITA! PROMOȚIA ESTE VALABILĂ PÂNĂ PE 21 SEPTEMBRIE 2024.
ABONAMENTELE SE POT RIDICA DOAR DE LA STADION ÎN FIECARE ZI ÎNTRE orele 12:00 și 15:00.
Doritorii trebuie să ajungă la CASIERIE intrând pe Poarta 5 (din Strada Borzoghian), unde se face accesul jucătorilor la vestiare.

Cu aspecte în direct de la jocurile de sâmbătă, partidele de la Afumați, Piatra Neamț, Turnu Severin, Câmpulung-Muscel, Buzău, Dumbrăvița și Ghencea vom fi prezenți pe frecvența postului Radio Ancient But Quality pe link-urile din descriere:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu