joi, 2 august 2018

Rezultatele turului I al Cupei României! "Noul Rapid" a câştigat lejer, Râmnicu Sărat a făcut scorul rundei. CSM Ceahlăul Piatra Neamț se impune la Onești prin reușitele lui Cosmin Țapu și Andrei Vîlea

Noua ediţie a Cupei României, sezonul 2018-2019, debutează miercuri, 1 august, şi se încheie astăzi, 2 august, după desfăşurarea ultimelor trei jocuri. În primul tur al competiţiei KO participă 68 de echipe: 42 de câştigătoare ale fazei judeţene şi 26 care au evoluat în ediţia precedentă a Ligii 3.
Din totalul de 34 de meciuri care se dispută într-o singură manşă, eliminatorie, trei jocuri nu se dispută: Viitorul Albeşti (BT) - Sănătatea Darabani (BT), U Craiova 1948 SA (DJ) - Internaţional Băleşti (GJ) şi Croaţia Clocotici (CS) - Nuova Mama Mia Becicherecu Mic (TM). Astfel, primele echipe care se califică în turul următor după ce profită de desfiinţarea adversarelor sunt Sănătatea Darabani (BT), U Craiova 1948 SA (DJ) şi Croaţia Clocotici (CS).
Miercuri, de la ora 17:30, sunt programate 28 de meciuri, în timp ce altele trei au loc joi, de la aceeaşi oră.
Meciul vedetă al turului este cel dintre FC R Bucureşti (B), "noul Rapid", şi Viitorul Domneşti (IF), echipă care a retrogradat din Liga 3, însă care a fost reprimită în competiţie pe locurile vacante. Partida are loc în Giuleşti.
În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri şi, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.
Faza a doua a Cupei României e programată pe 15 august. Atunci vor participa 56 de echipe: 34 calificate din faza I şi 22 din Liga 3. Se vor disputa 28 de meciuri.
Meciurile turului I al Cupei României:
1 august, ora 17:30
Viitorul Liteni (SV) - CSM Paşcani (IS) 3-0
Cristescu Daniel (36), Radu Tomescu (38), Petrică Maftei (57)
Viitorul Curiţa (BC) - ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ (NT) 0-2
Cosmin Ţapu (7), Andrei Vîlea (87)
FC Vultureşti (VS) - Unirea Mirceşti (IS) 0-5
Robert Puşcaşu (15), Marius Ghiorghica (32), Valentin Croitoru (60, 81), Adrian Sasu (75)
Sportul Ciorăşti (VN) - CSM Focşani (VN) 1-7
Răzvan Crăciun (62) / Ştefan Lupu (18), Alexandru Duca (20), Ionuţ Manu (24, 53, 64), Iulian Negoescu (36), Florinel Beşa (50)
Universitatea Dunărea de Jos Galaţi (GL) - Sportul Chiscani (BR)  2-1
Adrian Grigoraş (66 - pen., 81 - pen.) / Marius Coman (6)
Viitorul Ianca (BR) Victoria Traian (BR) 0-1
Alexandru Buzatu (27)
Pescăruşul Sarichioi Junior (TL) - Delta Dobrogea Tulcea (TL) 3-1
CS Mihail Kogălniceanu (CT) - Agricola Borcea (CL) 1-3
Alexandru Mitruş (55) /
Mostiştea Ulmu (CL) - ACSM Olteniţa (CL) 6-7 după lovituri de departajare (2-2 după 90 şi 120 de minute, 4-5 la lovituri de departajare)
Viitorul Axintele (IL) - Înainte Modelu (CL) 1-3 
FC R Bucureşti (B) - Viitorul Domneşti (IF)  3-0
Marian Vlada (10, 81 - pen.), Alexandru Burlacu (73)
Argeşul Mihăileşti (GR) CSO Bragadiru (IF) 0-3
Daniel Fagu (85), Alexandru Ioniţă (87 - pen), Silviu Soare (90)
ACS Drăgăneşti-Vlaşca (TR) - Sporting Roşiori (TR) 1-3
Bălţatu (83) / Leonard Brânceanu (15, 37), Alin Roman (72)
Gloria Corneşti (DB) - FC Pucioasa (DB)  2-1
Silviu Mândru (5), Şerban (85) / Alexandru Codroiu (64)
Petrolul Ţicleni (GJ) - Viitorul Şimian (MH) 1-0
Andrei Sandu (65)
CSM Slatina (OT) - Cozia Călimăneşti (VL) 3-2
Grigore Ceapă (30), Gabriel Precup (65), Mircea Scheau (85) / Alexandru Ştefan (55), Ion Roncea (75 - pen.)
Victoria Zăbrani (AR) - Millenium Giarmata (TM) 2-0
Flavius Băd (6), Iosif Gherghel (15)
Dacia Gepiu (BH) - Gloria Lunca Teuz Cermei (AR) 0-5
Alexandru Capătă (29), Valeriu Mager (40), Michel Vlad (56, 74), Alexandru Sabău (60)
Sportul Petreşti (AB) - CS Hunedoara (HD)  3-1
Caludiu Coltor (17, 47), Daniel Ianc (53) / Daniel Creciunesc (81)
Viitorul Şelimbăr (SB) FC Avrig (SB)  0-2 după prelungiri (0-0 după 90 de minute)
Andrei Lascu (97), Ionuţ Bărculeţ (112)
Sticla Arieşul Turda (CJ) - CS Iernut (MS)  4-2
Adrian David (29), Florin Dan (63, 73), Marius Ionescu (80) / Ionuţ Cheţan (83), Daniel Grigore (87)
Crasna Moftinu Mic (SM) - Unirea Tăşnad (SM)  0-3
Echipa gazdă nu a avut medic şi a pierdut meciul la "masa verde".
Rapid Jibou (SJ) - Minaur Baia Mare (MM) 0-2
Valer Giurgiu (21), Sandu Bococi (73)
ACS Unu Fotbal Club Gloria (BN) - Unirea Dej (CJ)  2-1
Bogdan Dobrea (35, 85) / Florin Blaj (90+2 - pen.)
Mureşul Ruşii-Munţi (MS) Avântul Reghin (MS)  1-5
Florin Şuţu (8) / Adrian Murar (45 - pen., 62, 87), Florin Truţă (64), Norbert Fekete (78 - pen.)
Nemere Ghelinţa (CV) - KSE Târgu Secuiesc (CV)  1-4
Unirea Cristuru Secuiesc (HR) - AFC Odorheiu Secuiesc (HR) 4-3 după prelungiri (3-3 după 90 de minute)
Szilard Torok (16), Csaba Dezsi (36), Zoltan Bokor (90+3), Istvan Baro (110) / Bogdan Mincaş (27 - pen.) Endre Focze (76, 90+1)
Precizia Săcele (BV) - CS Păuleşti (PH)  6-5 după lovituri de departajare (0-0 după 90 de minute, 1-1 după 120 de minute, 5-4 la lovituri de departajare)
George Linguraru (120) / Andrei Ciobanu (95)

2 august, ora 17:30
Voinţa Lanuri (BZ) - CSM Râmnicu Sărat (BZ) 1-8
Ionuţ Lazăr (43) / Adrian Vintilă (16, 28), Bogdan Bălan (33, 47), Iulian Burghelea (51), Eduard Chivu (55, 83), Cristian Mihalache (73)
Unirea Bascov (AG) - Atletic Bradu (AG)  2-1
Robert Dalu (15, 37) / Adrian Codin (85)
Fortuna Becicherecu Mic (TM) - CSC Ghiroda şi Giarmata Vii (TM)  1-4
Dragoş Croitoru (84) / Cosmin Saizu (40), Alexandru Baranyi (55, 67), Petrişor Jichici (77)

Nu se dispută:
Viitorul Albeşti (BT) - Sănătatea Darabani (BT)
Gazdele au trimis hârtie la FRF că nu participă la meciul din Cupă.
U Craiova 1948 SA (DJ) - Internaţional Băleşti (GJ)
Echipa din Băleşti nu mai are jucători şi sprijin financiar pentru încă o participare în campionatul Ligii 3, astfel că a decis să nu joace nici în Cupa României.
Croaţia Clocotici (CS) - Nuova Mama Mia Becicherecu Mic (TM)
Echipa din Timiş se desfiinţează din cauza datoriilor pe care le avea. Nu a fost programată nici pentru că nu şi-a plătit ultimele baremuri de arbitraj la meciurile din Liga 3.

*echipele trecute cu roşu s-au calificat în turul II



sâmbătă, 28 iulie 2018

L3, Seria I | CSM Roman a intrat în cantonament | Vezi ce partide de verificare mai au perfectate romașcanii și concluziile antrenorului Gabriel Țapu

Componenţii lotului CSM Roman sunt într-un stagiu centralizat de pregătire, fiind cazaţi la fostul Club al Ţevilor, pînă la finalul săptămînii viitoare. Perioada nu este prea „fastă“ pentru ei, tehnicienii Gabriel Ţapu şi Iosif Susanu punînd accent pe pregătirea fizică, ceea ce se traduce prin multă, multă transpiraţie.
„Avem condiţii bune de antrenamente la Roman. Vom mai susţine, pînă la finalul cantonamentului, un amical cu nou-promovata în al treilea eşalon fotbalistic, Gauss Bacău. După aceea, am mai planificat un meci de verificare în compania Forestei Suceava şi alte două cu Bucovina Rădăuţi. Sperăm să nu apară accidentări în această perioadă, reluarea campionatului fiind planificată pe 25 august. Avem lotul complet, mai fiind de făcut doar unele mici «reglaje» în ceea ce priveşte compartimentul defensiv. Nu este exclus să mai aducem doi sportivi, ca măsură de precauţie urmînd să facem dublă legitimare, fără contracte, cu patru sportivi de la LPS. Important este acum cantonamentul, care va fi urmat de trei săptămîni de pregătire tehnico- tactică, pentru a fi gata pentru un nou sezon greu în Liga 3“, a declarat antrenorul Gabriel Ţapu.
CSM are deja două meciuri de verificare disputate. În prima partidă jucată pe terenul sintetic LPS Roman, echipa romașcană a cedat cu 1-3 (1-1) confruntarea cu Știința Miroslava, formație ce a retrogradat în acest an din L2. Golul formației pregătite de Gabriel Țapu și Iosif Susanu a fost reușit de noua achiziție, pietreanul Dănuț Nedelcu în min.32.
Al doilea joc de verificare a fost cu prim-divizionara Poli Iaşi, miercuri seara, 25 iulie, în Copou. Partida s-a terminat 4-0 (2-0), însă conducerea tehnică a grupării de la malul Moldovei s-a declarat mulţumită de evoluţia jucătorilor. 
„Scorul poate părea unul drastic, însă nu trebuie uitat că am jucat în compania unei formaţii care evoluează în primul eşalon. Ieşenii au trimis în teren rezervele de le echipa mare, unii titulari, fotbaliştii aflaţi în refacere după accidentări şi pe cei care au evoluat mai puţin. Noi sîntem în plin proces de transformare a echipei şi mă declar mulţimit de modul în care s-au descurcat băieţii. A fost de remarcat angajamentul de care au dat dovadă. Ne-am creat ocazii, în unele momente chiar am dominat şi, pînă la urmă, scorul contează mai puţin. Important este că ne dorim o unitate de grup iar aceşti fotbalişti, care joacă împreună de destul de puţină vreme, să formeze legăturile necesare viitorului sezon“, a mai afirmat Gabriel Ţapu.
Sezonul ligii a 3-a este preconizat a demara în jurul datei de 25 august, însă nici până acum nu este cunoscută componența seriilor și implicit programul jocurilor. Cel mai probabil CSM Roman va face parte din seria I, serie ce va cuprinde printre altele pe Suporter Club Oțelul Galați, Știința Miroslava, Foresta Suceava, dar și nou promovatele Gauss Bacău, Șomuz Fălticeni sau ACSM Ceahlăul Piatra Neamț. Este așteptată de asemenea completarea seriei cu " sateliții" Politehnica Iași 2 și FC Botoșani 2 în vreme ce CSM Pașcani formație retrogradată pe teren în L4 a făcut cerere la FRF pentru a continua în L3 dacă vor fi locuri disponibile. Până la această oră nu se știe cu certitudine dacă din seria I vor face parte echipele brașovene (AFC Hărman, Olimpic Cetate Rășnov și AS SR Brașov) sau vicecampioana din ultimele 2 stagiuni AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. De asemenea este incertă prezența în seria I a formației SCM Gloria Buzău - formație nou promovată și care are un lot și un buget ce îi permite să tragă la promovare.

Sursa materialului: CSM Roman - fotbal Facebook

miercuri, 25 iulie 2018

Începe Cupa României! FRF a anunţat cele 34 de meciuri ale primului tur. Cu cine au picat ACSM Ceahlăul Piatra Neamț, FC R Bucureşti şi Craiova lui Mititelu | ÎN ACEASTĂ FAZĂ INTRĂ CÂŞTIGĂTOARELE COMPETIŢIILOR JUDEŢENE ŞI O PARTE DINTRE ECHIPELE DIN LIGA 3

Noua ediţie a Cupei României, sezonul 2018-2019, debutează săptămâna viitoare, miercuri, 1 august, atunci când sunt programate meciurile primului tur. În această fază participă 68 de echipe: 42 de câştigătoare ale fazei judeţene şi 26 care au evoluat în ediţia precedentă a Ligii 3.
Cele 34 de meciuri ale primului tur se dispută într-o singură manşă, eliminatorie. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri şi, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.
Printre cele mai interesante meciuri sunt cele în care joacă ACSM Ceahlăul, FC R Bucureşti şi U Craiova, echipa lui Mititelu, toate câştigătoare a Cupei României faza judeţeană:
Viitorul Curiţa (BC) - ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ (NT)
FC R Bucureşti (B) - Viitorul Domneşti (IF)
U Craiova 1948 SA (DJ) - Internaţional Băleşti (GJ)
Faza a doua a Cupei României e programată pe 15 august. Atunci vor participa 56 de echipe: 34 calificate din faza I şi 22 din Liga 3. Se vor disputa 28 de meciuri.

Programul partidelor din această fază a competiţiei:

Viitorul Albeşti (BT) - Sănătatea Darabani (BT)
Viitorul Liteni (SV) - CSM Paşcani (IS)
Viitorul Curiţa (BC) - ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ (NT)
FC Vultureşti (VS) - Unirea Mirceşti (IS)
Voinţa Lanuri (BZ) - CSM Râmnicu Sărat (BZ)
Sportul Ciorăşti (VN) - CSM Focşani (VN)
Universitatea Dunărea de Jos Galaţi (GL) - Sportul Chiscani (BR)
Viitorul Ianca (BR) - Victoria Traian (BR)
Pescăruşul Sarichioi Junior (TL) - Delta Dobrogea Tulcea (TL)
CS Mihail Kogălniceanu (CT) - Agricola Borcea (CL)
Mostiştea Ulmu (CL) - ACSM Olteniţa (CL)
Viitorul Axintele (CL) - Înainte Modelu (CL)
FC R Bucureşti (B) - Viitorul Domneşti (IF)
Argeşul Mihăileşti (GR) - CSO Bragadiru (IF)
ACS Drăgăneşti-Vlaşca (TR) - Sporting Roşiori (TR)
Unirea Bascov (AG) - Atletic Bradu (AG)
Gloria Corneşti (DB) - FC Aninoasa (DB)
U Craiova 1948 SA (DJ) - Internaţional Băleşti (GJ)
Petrolul Ţicleni (GJ) - Viitorul Şimian (MH)
CSM Slatina (OT) - Cozia Călimăneşti (VL)
Croaţia Clocotici (CS) - Nuova Mama Mia Becicherecu Mic (TM)
Fortuna Becicherecu Mic (TM) - ACS Ghiroda (TM)
Victoria Zăbrani (AR) - Millenium Giarmata (TM)
Dacia Gepiu (BH) - Gloria Lunca Teuz Cermei (AR)
Sportul Petreşti (AB) - CS Hunedoara (HD)
Viitorul Şelimbăr (SB) - FC Avrig (SB)
Sticla Arieşul Turda (CJ) - CS Iernut (MS)
Crasna Moftinu Mic (SM) - Unirea Tăşnad (SM)
Rapid Jibou (SJ) - Minaur Baia Mare (MM)
ACS Unu Fotbal Club Gloria (BN) - Unirea Dej (CJ)
Mureşul Ruşii-Munţi (MS) - Avântul Reghin (MS)
Nemere Ghelinţa (CV) - KSE Târgu Secuiesc (CV)
Unirea Cristuru Secuiesc (HR) - AFC Odorheiu Secuiesc (HR)
Precizia Săcele (BV) - CS Păuleşti (PH)

marți, 24 iulie 2018

L4 Neamț | AS Energia Pângărați "trece" la ALT NIVEL ! Prima formație înscrisă în L4 este gruparea lui Bogdan Radu

Deși a terminat sezonul recent încheiat al L5 Neamț pe locul 4, AS Energia Pângărați s-a descis să se înscrie în L4 beneficiind de amabilitatea și sprijinul AJF Neamț, dar și de ajutorul Consiliului Local Pângărați, mult mai consistent se pare decât în anii anteriori.
Luni, 23 iulie, la AJF Neamț, antrenorul jucător Bogdan Radu a depus cererea de înscriere, fiind la acea oră prima formație înscrisă în campionatul L4 Neamț. 
" Pe principiul "când cineva îți întinde un deget să te ajute, ia-i toata mâna" am decis să înscriem echipa în sezonul următor al Ligii a 4-a. Consiliul Local Pângărați a decis să ne ajute mai mult și va finaliza cât de curând împrejmuirea terenului.
AJF Neamț a avut amabilitatea să ne invite în Liga 4, deși am terminat sezonul doar pe locul 4 în Liga 5, ba chiar mai mult a promis să ne ofere și un rând de echipament nou-nouț.
Obiectivul echipei va fi de a ne plasa pe primul loc neretrogradabil. Sunt câteva echipe puternice in Liga 4, cu tradiție, în față cărora nu putem emite pretenții, gen Borca, Răucești sau Ion Creangă, însă vor fi și echipe mai apropiate de nivelul nostru cu care vom câștiga puncte. " a sunat anunțul pe pagina oficială de Facebook a grupării AS Energia Pângărați.

Startul L4 Neamț ar trebui normal să fie pe 25 august, dar aici ar mai putea interveni întârzieri în funcție și de frecvența înscriirilor în competiție.

După spusele celor implicați în fenomen se preconizează o L4 Neamț formată din 10-12 formații, cu grupările CS Bradu Borca și CS Speranța Răucești principale favorite la promovare asta și datorită loturilor și a stabilității financiare.

La nivelul L5, o competiție dusă la capăt de 15 formații din 16 în sezonul recent încheiat, se așteaptă de asemenea apariția unor grupări nou-înființate, zvonuri în acest sens curgând spre reactivarea după o perioadă de absență în fotbalul județean a unor formații noi în localități precum Bălțătești, Tămășeni, Girov, Oniceni, Grumăzești sau Dumbrava Roșie.


luni, 23 iulie 2018

L3 | Modificare de regulament: din noul sezon, echipele din Liga 3 vor folosi un jucător U21 şi doi U20

Sezonul 2018-2019 al competiţiei Liga 3 va aduce o schimbare importantă la nivelul jucătorilor pe care echipele sunt obligate să îi folosească pe toata durata meciurilor. Astfel, din noua ediţie de campionat, alineatul 11 al articolului 45 din noul Regulament de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF), aprobat în şedinţa Comitetului de urgenţă din 20 iulie 2018, aduce următoarele modificări:
Echipele din Liga 3 vor fi obligate să folosească pe toată durata jocurilor din campionat cel puţin 2 jucători sub 20 ani (pentru sezonul 2018-2019 va însemna născuţi dupa data de 01.01.1999) şi unul sub 21 de ani (pentru sezonul 2018-2019 va însemna născut după data de 01.01.1998), toţi formați la nivel național. Dacă unul sau mai mulți jucători dintre cei 3 mentionaţi sunt eliminaţi din teren, echipa în cauză nu este obligată să introducă în teren un alt/alți jucător care să îndeplinească condiţiile respective.
În următoarele sezoane se va păstra aceeaşi regulă, fiind schimbaţi corespunzător doar anii de naştere. În acest sens, anexa nr. 3 la ROAF, menţionează anii de nastere pentru jucătorii U 22, U 21, U 20, U 19 şi U 17 pentru următorii 5 ani competiţionali, după cum urmează:
- Sezonul 2018-2019

  • U 22 – 1997
  • U 21 – 1998
  • U 20 – 1999
  • U 19 – 2000
  • U 17 – 2002

- Sezonul 2019-2020

  • U 22 – 1998
  • U 21 – 1999
  • U 20 – 2000
  • U 19 – 2001
  • U 17 – 2003
- Sezonul 2020-2021

  • U 22 – 1999
  • U 21 – 2000
  • U 20 – 2001
  • U 19 – 2002
  • U 17 – 2004

- Sezonul 2021-2022

  • U 22 – 2000
  • U 21 – 2001
  • U 20 – 2002
  • U 19 – 2003
  • U 17 – 2005

- Sezonul 2022-2023

  • U 22 – 2001
  • U 21 – 2002
  • U 20 – 2003
  • U 19 – 2004
  • U 17 – 2006

duminică, 22 iulie 2018

Tricolorii U17, în cantonament la Miercurea Ciuc | Matei Christian - fiul antrenorului Costel Ilie, fundaș central în Italia la Pro Sesto printre convocați !

Matei Chiristian Ilie evoluează în Italia, la Pro Sesto Milano pe postul de fundaş central. Tânărul jucător este un produs al grupelor LPS Piatra Neamţ, şi a fost pregătit de profesorul Gabriel Rădulescu, actualul antrenor principal al CSM Ceahlăul.

După convocări succesive la naţionalele U15 şi U16 ale României, tânărul jucător pietrean Matei Chiristian Ilie, confirmă încrederea care i se acordă de tehnicienii federali, fiind inclus şi în lotul tricolorilor Under 17 (jucători sub 17 ani) . Jucătorul care va împlini 16 ani în decembrie 2018, este fiul fostului antrenor şi jucător al FC Ceahlăul, Costel Ilie
iar evoluţia sa la actuala echipă de club Pro Sesto Milano l-a convins pe selecționerul Daniel Mogoşanu să-l cheme în lotul care a început în week-end-ul trecut un stagiu de pregătire la Miercurea Ciuc. Matei a început sa practice fotbalul în urmă cu 9 ani, la grupele LPS Piatra Neamţ, sub comanda profesorului Gabriel Rădulescu, actualul antrenor principal al formației CSM Ceahlăul. Tânărul jucător pietrean evoluează pe postul de fundaş central, iar calităţile sale fizice şi prestaţiile din teren atît la echipa de club din Italia, unde s-a transferrat anul trecut, cît şi în cadrul echipelor naţionale îl recomandă ca o soluţie pentru viitorul fotbalului românesc.
Echipa națională a României formată din jucători născuți în anul 2002 va efectua un stagiu de pregătire la Miercurea Ciuc, în perioada 21 - 31 iulie.
Fotbaliștii antrenați de Daniel Mogoșanu au programate două partide amicale la începutul lunii august, la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, contra reprezentativei similare a Ciprului. Meciurile vor avea loc pe 8 și 10 august, cu începere de la ora 19:00.
Din lotul convocat lipesc jucătorii Radu Drăgușin, Răzvan Sava și Theodor Corbeanu, care în aceste zile sunt în discuții cu găsirea unor noi echipe pentru care să evolueze.
De asemenea, mijlocașul celor de la Viitorul, Alexi Pitu, a rămas la clubul de care aparține, urmând a se alătura lotului pentru partidele amicale cu Cipru.
Tinerii tricolori vor avea liber în perioada 1-4 august, urmând să se reunească la Buftea pentru partidele cu Cipru. 
Lotul de 22 de jucători convocat de Daniel Mogoșanu pentru cantonamentul de la Miercurea Ciuc:
Portari: Alexandru Tătaru (Regal Sport), Raul Opric (CFR Simeria), Robert Popa (SCM Râmnicu Vâlcea) 
Fundași: Dumitru David (LPS Târgu Jiu), Darius Grosu (Viitorul), Alexandru Chilili (FC Voluntari), Denis Bolony (Kiss Baia Mare), Mădălin Pascu (Sportul Chișcani), Luca Florică (Regal Sport), Matei Ilie (Pro Sesto), Daniel Vita (Miercurea Ciuc), Stefan Stefanovici (Juniorul Vaslui) 
Mijlocași: Raul Ziman (LPS Satu Mare), Szondi Botond (Csikszereda), Denis Tarta (Kiss Baia Mare), Alexandru Crivac (Star Sport Argeș), Andrei Iana (FCSB), Constantin Grameni (Viitorul), Ahmed Bani (Dinamo), Ianis Stoica (FCSB) 
Atacanți: Toni Suciu (Csikszereda), Louis Munteanu (Viitorul)

În toamnă încep partidele oficiale

România U17, formată din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2002, va juca în preliminariile care vor începe în toamna anului 2018 cu Lituania, Ungaria și Serbia. Turneul de calificări va fi găzduit de Ungaria. Partidele se vor disputa între 30 septembrie - 6 octombrie 2018 conform următorului program:
30 septembrie 2018: România - Ungaria
3 octombrie 2018: România - Serbia
6 octombrie 2018: România - Lituania
Echipele care se vor clasa pe primele două locuri în cele 13 grupe și cele mai bune patru locuri doi se vor alătura celor două echipe calificate direct la Turul de Elită, Anglia și Germania. Turul de Elită se va disputa în martie 2019.
La finalul Turul de Elită, câștigătoarele celor 8 grupe, alături de șapte dintre ocupantele locurilor doi și țara gazdă, Irlanda, vor participa la Campionatul European care se va desfășura în mai 2019. 

sursa foto: FACEBOOK și FRF.RO


luni, 16 iulie 2018

Fotbal Feminin - ACS Vulpițele Galbene Roman organizează preselecție sâmbătă 18 august orele 10:00 la Piatra Neamț

Îți place să driblezi ca Ronaldo, să ataci precum Neymar sau să aperi precum Buffon? Vulpițele Galbene caută coechipere! Dacă ești din Piatra-Neamț sau împrejurimi, ai peste 7 ani și iubești fotbalul, atunci nu trebuie să ratezi selecția organizată de ACS Vulpitele Galbene Roman-Fotbal Feminin sâmbătă, 18 august 2018, începând cu ora 10.00, pe terenul secundar de la Stadionul Ceahlăul. Te așteptăm în echipă!

prof. Adelin Tălmăcel, antrenorul principal ACS Vulpițele Galbene

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a | Finanțatorul principal al nemțenilor Ioan Anton Măzărianu s-a RETRAS din fotbal! Noul președinte al echipei ACSM Ceahlăul de la 1 iulie va fi Angelo Alistar iar Bobi Mahu va fi noul manager sportiv

  ACSM Ceahlăul se află în cea mai grea perioadă a existenței sale de la înființarea din 2016. Asocierea dintre clubul nemțean și Primăria ...