duminică, 13 ianuarie 2019

Handbal feminin div.A, Seria A | HCF Piatra Neamț debut nefast în 2019 în fieful "rivalei" Știința : înfrângerea neașteptată, la limită de la Bacău, îndepărtează gruparea lui Dan Valentin de locul 2

Etapa a 11-a. prima din 2019 în eșalonul secund, Seria A, a consemnat o surpriză neplăcută pentru iubitorii și susținătorii handbalului feminin din Piatra Neamț.
Aflată în deplasare pe terenul ultimei clasate - CS Știința Bacău, fetele lui Dan Valentin au suferit o înfrângere neașteptată, înfrângere care le îndepărtează momentan de obiectivul fixat la startul sezonului: locul 2 și participarea la turneul semifinal.
Gazdele care înregistraseră în primele 10 etape o singură victorie și o remiză (ambele în fața echipei a 2-a a Brăilei), au pornit foarte bine jocul cu rivalele de la HCF Piatra Neamț și aveau un avantaj consistent încă din startul jocului: 4-0 în minutul 7
Avansul gazdelor pe tabela de marcaj avea să se mențină până la pauză, pietrencele terminând primul act la 3 lungimi în spatele fetelor pregătite de Ion Arsene și Georgiana Vântu:13-16.

Repriza a 2-a avea să înceapă perfect pentru elevele antrenorului emerit Dan Valentin. În doar 4 minute, pietrencele au recuperat diferența de 3 goluri și au trecut pentru prima dată în avantaj pe tabelă: 18-17 în min.34. Cu o extremă dreaptă în mare formă - Ionela Ciobanu autoare a 8 goluri și cu o conducătoare de joc inspirată - Ioana Manoilă - excelentă și ca realizatoare (6 goluri), cu 2 portărițe inspirate, Alexandra Robu și Diana Uricaru, băcăuancele au revenit în joc pe parcursul reprizei a 2-a și pe fondul unor decizii controversate luate de cuplul de arbitri constănțeni Ionuț Ghiță și și Sebastian Topoliceanu, decizii îndelung contestate de tehncianul HCF-ului, Dan Valentin.
Știința s-a desprins decisiv în ultimele 10 minute de joc, între minutele 53 și 58 la 28-25, revenirea de final a pietrencelor fiind una tardivă.



Știința Bacău – HCF Piatra Neamț 28-27 (16-13)
Bacău: Robu, Uricaru – Ciobanu 8, Manoilă 6, Grigoriu 4, Croitoriu 3, Verșescu 2, Faig 2, Tală 2, Iștoc 1. Antrenori: Ion Arsene, Georgiana Vîntu.
Piatra Neamț: Fârțescu, Munteanu – Miron 8, Dorneanu 8, Roșca 4, Oancea 3, Creangă 2, Boloca 1, Dâdă 1, Apopei. Antrenor: Dan Valentin.
sursa video: handbalmania.ro
Etapa a 11-a (13 ianuarie)
ACS UAIC CNOT Iași
19-39
AHCM Slobozia
CS Știința Bacău
28-27
HCF Piatra Neamț
HC Dunărea Brăila II
28-35
CSU Neptun Constanța


Loc
Clasamentul (11)
M
V
E
Î
Gol
Pt
+/-
1
AHCM Slobozia
11
10
0
1
356-237
30
+119
2
CSU Neptun Constanța
11
7
2
2
357-286
23
+71
3
HCF Piatra Neamț
11
6
2
3
308-282
20
+26
4
ACS UAIC CNOT Iași
11
3
0
8
249-351
9
-102
5
HC Dunărea Brăila II
11
2
1
8
280-319
7
-39
6
CS Știința Bacău
11
2
1
8
265-340
7
-75

vineri, 11 ianuarie 2019

Canotaj | CS Ceahlăul organizează și-n 2019 naționalele pe ergometru

CS Ceahlăul Piatra Neamț va organiza în 2019 ediția din acest an a Campionatelor Naționale de canotaj pe ergometru. Concursul va aduna la start cei mai buni canotori din România la seniori, tineret și juniori, aceștia urmând a se lupta pentru medalii atât la individual, cât și pe echipeje.
Întrecerea din Sala Ceahlăul este programată pentru 2 și 3 martie 2019.
Valentin Gavril, CS Ceahlăul:
„Am cerut organizarea Campionatelor Naționale de canotaj pe ergometru din 2019 încă de acum doi ani. Atunci conducerea Federației Române de Canotaj a decis să aducă aceste întreceri la Piatra Neamț și pentru anul 2018, dar și pentru anul 2019, când de fapt CS Ceahlăul împlinește 100 de ani de la înființare. 
Lumea s-a simțit foarte bine la Piatra Neamț în trecut, iar dorința noastră a fost să marcăm așa cum se cuvine cei 100 de ani de existență. Plus că s-a dorit și o promovare a canotajului în țară. Până acum astfel de competiții erau în centrele noastre de pregătire și nu știa aproape nimeni despre ele. 
Așa însă, campionii noștri olimpici, mondiali, europeni și balcanici ajung în fața lumii. Se face o promovare bună pentru canotaj. Obiectivul clubului nostru a fost și ca sportivii noștri să poată concura acasă, aici în fața familiilor lor, a prietenilor și a oamenilor în general. Sper ca sportivii de la CS Ceahlăul să câștige cu această ocazie două-trei medalii“.

Fotbal | CSM Roman organizează selecții pentru grupele de juniori. Vezi COMUNICATUL emis de serviciul de competiții sportive

Emitent: Serviciul Competiții Sportive 
Nr. 57 Data 10.01.2019

Comunicat de presă
10.01.2019

CLUB SPORTIV MUNICIPAL ROMAN vă informează că, în perioada 16.01.2019 - 19.01.2019, organizează la Sala Sporturilor din Roman preselecții în vederea alcătuirii de grupe de juniori – fotbal masculin, după următorul program:


Miercuri,16 Ianuarie 2019, orele 17:30, preselecție pentru copii născuți în anul 2009;
Joi, 17 Ianuarie 2019, orele 17:30, preselecție pentru copii născuți în anul 2010;
Vineri, 18 Ianuarie 2019, orele 17:30, preselecție pentru copii născuți în anul 2011;
Sâmbătă, 19 Ianuarie 2019, orele 10:30, preselecție pentru copii născuți în anii 2007 și 2008.

Copiii ce vor participa la preselecții trebuie să aibă echipament sportiv, iar încălțămintea să fie curată și adecvată suprafeței de joc - parchet.
Pentru detalii, cei interesați pot contacta Serviciul Competiții Sportive din cadrul C.S.M.Roman la:
 telefon mobil 0786-772050 – C.S.M.Roman; 0742-199139 – prof. Țapu Gabriel; 0745-545016 – prof. Susanu Iosif.
 sediul C.S.M. Roman, clădirea Primăriei Roman, etaj II cam.62;
 telefon/fax. 0233-734367;
 e-mail: competitiisportive@csmroman.ro.

Activitatea de preselecție precum și coordonarea ulterioară a grupelor de copii și juniori C.S.M.Roman vor fi efectuate de către antrenorii Țapu Gabriel și Susanu Iosif. Toate costurile necesare pentru activitatea grupelor de juniori vor fi suportate de C.S.M.Roman, părinții nefiind nevoiți să achite vreo taxă pentru activitățile sportive menționate.
La preselecție sunt așteptați copiii din Roman, precum și din comunele membre în Asociația „Roman Metropolitan”.
Vă mulțumim!

luni, 31 decembrie 2018

La mulți tuturor prietenilor Sportului Nemțean de Perfomanță, La mulți ani 2019 !!!

Anul Nou să vă binecuvânteze cu sănătate, iertare, pace în suflet şi prosperitate... toate gândurile și dorințele bune pentru voi și pentru toți cei dragi vouă !
La mulți ani tuturor prietenilor Sportului nemțean de performanță și în mod SPECIAL Partenerului oficial FITDANCE LIFE!

La mulți ani 2019 !!! 
Ano Novo abençoe você com saúde, perdão, paz de espírito e prosperidade ... todos os bons pensamentos e desejos para você e para todos os seus entes queridos!
Parabéns a todos os amigos da German Sport Performance e SPECIAL ao parceiro oficial da FITDANCE LIFE!

Feliz Aniversário 2019 !!!

vineri, 28 decembrie 2018

RETROSPECTIVA ANULUI 2018: Fotbalul nemțean cu "luminile" și "umbrele" sale : Promovarea în liga a 3-a, consolidarea centrului de copii și juniori la Piatra Neamț, dezintegrarea CSM-ului din Roman și dezfilierea de la FRF sunt principalele "ingrediente" a unui an ATIPIC pentru fotbalul nemțean

Începutul verii avea să prindă fotbalul nemțean într-un moment bun, poate nesperat de bun față de cât se învestește în județul Neamț în cel mai costisitor sport de echipă.
La Piatra Neamț, noua echipă a orașului, CSM Ceahlăul după un duel "epic" cu AS Bradu Borca avea să câștige liga a 4-a Neamț, în cel mai echilibrat și mai tare campionat de după Revoluție cu un sistem play-off care a lăsat un gust amar microbiștilor datorită abandonului la linia de finiș a unei grupări de tradiție la acest nivel pentru județul Neamț: Cimentul Bicaz dar și în urma unor evenimente "extrasportive" relatate pe larg la vremea respectivă - vezi cazul Victoria Horia - CSM Ceahlăul. 
Pentru gruparea condusă de Gabriel Rădulescu a urmat apoi succesul categoric din finala Cupei României - faza județeană Neamț în fața unei alte grupări de tradiție pentru județul nostru - Voința Ion Creangă, formație aflată din păcate la ultimul meci oficial (în vară conducătorii Voinței anunțând abandonul la AJF Neamț).
Cîmpianu - Albu, V.Rotaru, V.Andreș, M.Rusu - C.Rotaru, Copoț-Barb - Apostol, Vîlea, Pîntea - Mateiciuc (foto) au alcătuit formația de start în finala Cupei României disputate pe stadionul "Moldova" din Roman.
"Emoțiile" eventualului baraj în dublă manșă cu campioana județului Iași - Victoria Lețcani aveau să se risipească mai repede decât se așteptau cei mai mulți din iubitorii fotbalului și asta în principal din cauza conducătorilor formației campioane din Iași care nu a putut prezenta - Certificatul de Identitate Sportivă (CIS) - act prevăzut în documentația necesară pentru accederea la jocurile de baraj.
Antrenorul principal al pietrenilor Gabriel Rădulescu avea să sintetizeze parcursul formației CSM Ceahlăul în 2018 neuitând să meționeze aportul tinerilor jucători din cadrul clubului la prima echipă:
CSM Ceahlăul a parcurs un an de tranziție de la Liga 4 la Liga 3 și pot spune că a fost un an complicat, ca orice început de altfel. Clubul trebuie să se organizeze din ce în ce mai bine și să progreseze constant. Sunt multe lucruri de pus la punct pe viitor. Au fost mai multe momente plăcute în acest an ce este aproape de final. Mă refer la promovarea în Liga 3, la câștigarea fazei județene a Cupei României, la meciurile din tururile principale ale acestei competiții, dar mai ales la victoriile din Liga 3 și momentele de bucurie generate de acestea. Cele mai dificile momente din 2018 le-am depășit și uitat deja. Nu a fost simplă trecerea de la Liga 4 la Liga 3 pentru nimeni. Marele câștig al echipei în anul 2018, din punctul meu de vedere, este folosirea cu succes a juniorilor în foarte multe jocuri oficiale. Și aici includ atât jocurile din Liga 4, căt și pe cele din Liga 3 și Cupa României. Iar juniorii sunt Andreș, Pîntea, Toma, Sârbie, Oteliță, Vîlea, Hodorogea, Olteanu, Agache, Moroșanu, Curpăn și Matei. Proiectul clubului este clar, bazat pe creșterea și promovarea copiilor și juniorilor. Trecerea de la copii la juniori și apoi la seniori reprezintă un proces complex derulat pe mai mulți ani și necesită multă muncă din partea tuturor - conducere, antrenori, sportivi, părinți, societate. Avem mulți juniori care pot face pasul la echipa mare și în fotbalul de performanță. Sper ca noi, cei care suntem lângă ei zi de zi, să găsim metodele și mijoacele specifice să-i dezvoltăm cât mai bine. Tinerii sunt viitorul nostru! "
Promovare fără glorie au spus unii...însă această promovare nu știrbește din meritele grupării din Piatra Neamț care avea să prezinte pentru primul său sezon de liga a 3-a un "mixt" format din 4-5 jucători cu experință și foarte mulți tineri promovați cu mult curaj de la formațiile de juniori ale clubului.
La CSM Roman, formația romașcană a făcut un tur de campionat SENZAȚIONAL, terminând turul pe poziția a 2-a clasamentului la doar o lungime în spatele liderului Aerostar Bacău - grupare ce avea să obțină promovarea în liga a 2-a la finalul sezonului de liga a 3-a seria I. 
În retur, romașcanii au mai pierdut din viteză și datorită unui program mai greu, dar chiar și așa locul 4 la finalul sezonului după Aerostar, Csikszereda și Suporter Club Oțelul Galați poate fi considerată ca o performanță ce merită evidențiată.

Loc
Clasamentul Final (30)
M
V
E
Î
Gol
Pt
Adv
1
Aerostar Bacău
28
21
5
2
80-20
68
+26
2
AFK Csikszereda M.Ciuc
28
20
6
2
74-25
66
+24
3
Suporter Club Oțelul Galați
28
17
9
2
55-15
60
+18
4
CSM Roman
28
14
4
10
60-41
46
+4
5
Bucovina Rădăuți
28
13
6
9
41-24
45
+3
6
AFC Hărman
28
13
5
10
55-31
44
+2
7
Sporting Liești
28
13
5
10
48-35
44
+2
8
Olimpic Cetate Râșnov
28
12
8
8
41-28
44
+2
9
KSE Târgu Secuiesc
28
12
6
10
69-45
42
0
10
CSM Focșani
28
11
8
9
47-36
41
-1
11
AFC Odorheiu Secuiesc
28
10
3
15
39-48
33
-9
12
Sănătatea Darabani
28
8
6
14
41-52
30
-12
13
CSM Pașcani
28
6
2
20
30-75
20
-22
14
Avântul Valea Mărului
27
2
1
24
26-79
7
-35
15
Metalosport Galați
27
0
0
27
2-154
-12
-39

Ce s-a întâmplat cu cele două formații de seniori ale județului Neamț în sezonul de toamnă (2018-2019) al ligii a 3-a, seria I nu a putut fi anticipat decât de "finii" cunoscători ai fenomenului, de cei care sunt în "iarbă" de ani mulți sau de cei care sunt implicați în activitatea economică a celor două orașe, de la an la an mai firavă și mai lipsită "consistență" materială.

Chiar și la acest nivel, liga a 3-a, este necesar alcătuirea unui buget care să permită desfășurarea în bune condiții a activității. Dacă la Piatra Neamț eforturile patronului Roca au fost susținute și de Primărie în prima fază (punerea la dispoziție a bazei sportive) gratuite la început, apoi la niște tarife acceptabile, la Roman premizele nu se anunțau la fel de optimiste. 
Declinul handbalului feminin romașcan - nava amiral a sportului din Roman în ultimii ani, anunța ceea ce avea să se întâmple și la fotbal. Dacă la Piatra Neamț exista liniște financiară și un lot numeros format în mare parte din tineri crescuți în cadrul clubului, la Roman, misiunea cuplului de antrenori Susanu-Țapu avea să se dovedească una ingrată. Cu un lot restrâns numeric, măcinat de accidentări, formația romașcană a plecat modest în competiție înregistrând eșec după eșec, totul culminând cu decizia Consiliului de Administrație de RETRAGERE a echipei de fotbal din campionatului ligii a 3-a, Seria I (după înfrângerea de la Galați din etapa a 10-a cu Suporter Club Oțelul Galați, scor 0-2). 
Nu este Sportul nemțean de performanță cel mai în măsură să comenteze această decizie, dar credem că FINANȚĂREA INSUFICIENTĂ a fost PRINCIPALUL motiv și nu LIPSA REZULTATELOR SPORTIVE
Suntem în sport și în clasamentele sportive care reflectă în bună măsură și susținerea financiară a formațiilor trebuie să fie cineva și pe ultimele locuri. Acum ce să facem? Toți care sunt pe ultimele locuri să se retragă din campionat? Bulversarea competiției, faptul că gruparea CSM Roman nu a mai putut activa măcar O LUNĂ DE ZILE, până la terminarea turului de campionat, dă o notă de NEPROFESIONALISM, de neînțelegere a fenomenului sportiv. CONSECINȚELE pentru fotbalul din Roman sunt DESTRASTRUOASE! CSM Roman a fost DEZAFILIATĂ de FRF și dacă se va mai dori cândva fotbal la Roman, o nouă grupare va trebui să pornească din L5 Neamț precum CSM Ceahlăul în 2016!

Loc
Clasamentul (15)
M
V
E
Î
Gol
Pt
Adv
1
SCM Gloria Buzău
14
12
2
0
40-9
38
+14
2
ACS Suporter Club Oțelul Galați
14
11
2
1
28-5
35
+17
3
CSM Bucovina Rădăuți
14
10
1
3
26-10
31
+10
4
CS Știința Miroslava
14
10
1
3
22-13
31
+7
5
CS Sporting Liești
14
6
3
5
18-11
21
0
6
ACS Foresta Suceava
14
6
3
5
19-20
21
+3
7
CSM Focșani 2007
14
5
5
4
19-14
20
-1
8
ACSM Ceahlăul Piatra Neamț
14
6
2
6
15-12
20
-1
9
ACS KSE Tg.Secuiesc
14
5
3
6
21-21
18
-3
10
AFC Metalul Buzău
14
4
4
6
15-19
16
-2
11
ACS Șomuz Fălticeni
14
4
1
9
12-28
13
-8
12
CSM Rm.Sărat
14
2
4
8
9-22
10
-8
13
AFC Botoșani 2
14
2
2
10
13-25
8
-16
14
CSM Pașcani
14
2
2
10
8-25
8
-13
15
ASMS ACS Sănătatea Darabani
14
2
1
11
13-44
7
-17
Revenind la parcursul formației din Piatra Neamț, CSM Ceahlăul - clasată la finalul turului pe poziția a 8-a a clasamentului în clasamentul seriei I a ligii a 3-a primele impresii sunt acum amestecate.
Se putea mai mult? Cu siguranță că da! Antrenorul principal Gabriel Rădulescu regreta faptul că formația sa nu a obținut mai mult din unele jocuri: deplasarea de la Miroslava, meciurile de pe teren propriu cu AFC Metalul Buzău, Suporter Club Oțelul Galați și SCM Gloria Buzău.
Obiectivul fixat chiar de patronul echipei și făcut public înaintea jocului de campionat cu Suporter Club Oțelul Galați (0-1) a fost unul realist zicem noi pentru acest prim sezon de liga a 3-a: un loc în prima jumătate a clasamentului.
De-a lungul turului au fost jucători care au avut un randament constant bun și astfel s-a format un nucleu pe care m-am bazat. Sunt trei-patru posturi care nu au funcționat meci de meci asa cum mi-aș fi dorit, dar sunt convins că în retur vom găsi soluții. Întotdeauna este loc de mai bineMai avem foarte multe lucruri de pus la punct pe faza de dezvoltare a atacului. Am suferit în anumite jocuri. În schimb am fost bine organizați defensiv, am luat puține goluri. În primul rând îmi vine în minte jocul de la Miroslava unde am dominat, am avut și multe ocazii clare din primele minute până în minutele de final. Apoi jocurile de acasă cu Metalul Buzău, Oțelul Galați și Gloria Buzău. În toate aceste trei cazuri din urmă meritam egalul. Ne dorim jucători care să aducă un plus pe faza de atac. Eu aș vrea cel puțin doi-trei jucători noi, cu calitate tehnică. Încă nu ne-am decis cine va pleca. În 2019 trebuie să creștem ca joc ofensiv, să încercăm să formăm un stil propriu. Sper să avem un joc plăcut, să atragem cât mai mulți susținători în tribune. Avem nevoie de sprijin din toate punctele de vedere. M-aș bucura ca în viitorul apropiat CSM Ceahlăul să devină un club stabil, bine organizat, respectat, cu perspective frumoase. Echipa mare să promoveze în următorii ani în Liga 2, iar Centrul de copii și juniori să producă fotbaliști de calitate. "
Dacă este nevoie de întâriri în această iarnă? Probabil că da. Antrenorii știu cel mai bine ce a mers și ce nu a mers la echipă în acest tur de campionat. Dacă apărarea și-a făcut datoria, CSM Ceahlăul cu doar 12 goluri primite se află în topul apărărilor formațiilor din eșalonul 3, de la mijloc în sus este cu siguranță loc de mai bine. CSM Ceahlăul nu a marcat în 7 jocuri din 14, adică în jumătate din ele! Egalul alb de la Rădăuți și cele 6 înfrângeri la limită, toate cu același scor 0-1 vorbesc de o problemă la finalizare, nu atât datorită faptului că formația nu își crează ocazii de a marca ci ține mai degrabă de o eficiență scăzută în fața porții datorate cel mai probabil lipsa unui adevărat nr.9, a unui atacant cu experiență.
Cei 6 marcatori ai CSM Ceahlăul în turul campionatului au fost următorii:
Cristian Copoț-Barb - 6 goluri (4 din penalty), R.Pîntea - 5 goluri, C.Țapu, Ov.Toma, R.Vasile și C.Antim - câte 1 gol.
Echipa are un bilanț echilibrat al raportului în ceea ce privește jocurile acasă-deplasare: 3 victorii și un egal acasă, 3 victorii și un egal în deplasare, semn că echipa se descurcă mai bine în fața formațiilor în care poate juca pe contraatac, știe să valorifice foarte bine spațiile, asta și pentru că poate conta pe o serie de jucători de viteză gen Pîntea (revelația turului), Robert Vasile sau Ovidiu Toma. Portarul Barna - titular în toate jocurile este un mare plus, experiența lui Marius Rusu și Vali Rotaru pe linia de fund este fără îndoială utilă echipei, cuplul de mijlocași defensivi Cosmin Rotaru-Copoț Barb devine unul tot mai sudat pe zi ce trece, în timp ce Vlădut Andreș a devenit titular indiscutabil pe linia de fund. Strat și Dumbrăvean au fost utili și s-a putut conta pe serviciile lor, se aștepta cu siguranță mai mult de la Cosmin Țapu, Bogdan Cuibari și Cezar Agache - cei responsabili cu golul din compartimentul ofensiv, dar eventualele mutări în această iarnă vor depinde și de ce jucători pot fi aduși din punct de vedere financiar. Asta și pentru că politica clubului este clară: de promovarea tinerilor jucători din pepiniera proprie, iar completarea lotului din altă parte nu necesită neapărat un deziderat dacă cei vizați nu sunt la un nivel superior componenților actuali din lot.
Cu o pregătire fără cusur în această iarnă - CSM Ceahlăul anunța startul pregătirilor pentru sezonul de primăvară pe 14 ianuarie 2019, cu o serie de jocuri de verificare cu adversari de calitate și cu un program relativ echilibrat pentru retur (acasă cu CS Sporting Liești, CS Știința Miroslava, ACS Sănătatea Darabani, CSM Bucovina Rădăuți, ACS Șomuz Fălticeni, ACS Foresta Suceava și ACS KSE Târgu Secuiesc și deplasări la AFC Metalul Buzău, ACS Suporter Club Oțelul Galați, SCM Gloria Buzău, CSM Pașcani, CSM Rm.Sărat, FC Botoșani 2, CSM Focșani 2007) anticipăm că gruparea pietreană ar putea sălta în zona locurilor 5-7 la finalul campionatului.
E mult e puțin pentru un oraș ca Piatra Neamț și pentru baza sportivă de aici? Rămâne ca timpul să o dovedească, însă trebuie să fim în același timp REALIȘTI și CORECȚI
Fără INVESTIȚII MAJORE echipa nu își poate depăși condiția actuală. Consolidarea clubului din toate punctele de vedere, lucrurile bune care s-au făcut la Centrul de copii și juniori precum și activitatea tehnicienilor ce muncesc acolo, calificarea echipelor de juniori U-19 și U-17 în campionatul ELITA sunt TOATE PLUSURI care merită menționate. Promovarea în liga a 2-a este la ora actuală un OBIECTIV NEREALIZABIL la Piatra Neamț. O serie unică de 20 de formații implică niște costuri enorme pentru posibilitățile actuale ale clubului și orașului. Exemplele cele mai bune îl reprezintă celelalte formații din zona Moldovei: Foresta Suceava și Știința Miroslava au retrogradat în sezonul trecut, iar Aerostar Bacău - formație stabilă financiar și dintr-un oraș mai mare ca Piatra Neamț - face cu greu față în acest sezon în liga a 2-a.
Creșterea de tineri fotbaliști într-un climat sănătos și lansarea spre formațiile mai potente financiar poate fi un obiectiv mai la îndemâna clubului și orașului nostru. 
Poate în anii viitori climatul economic se va schimba și vom putea visa la mai mult...


Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a | S-a RUPT lanțul de IUBIRE! ACSM Ceahlăul a RĂMAS fără antrenor principal!

  " Jos pălăria, Cristian Pustai! Antrenorul Cristian Pustai și CSM Ceahlăul Piatra Neamț au ajuns la concluzia că este timpul despărți...