sâmbătă, 10 octombrie 2015

PUNCTUL DE "SPRIJIN"


Sămbâtă de la orele 11.00 pe o vreme rece de toamnă în prezența a circa 100 de spectatori aici incluzând și micul grup de la Pojorâta de la tribuna I, am fost martorii celui mai intens 0-0 din ultima vreme.


În tribuna a 2-a vă vom prezenta și câteva prezențe inedite, aici incluzând 3 jucători de la gazde indisponibili pentru acest meci (Masella, Balint, Iovu) dar și foști jucători și antrenori ai Ceahlăului, acum în calitate de spectatori, apropiați ai clubului sau antrenori ai federației.




Partida se anunța una dificilă pentru Ceahlăul, nou promovata din Pojorâta venind la Piatra Neamț după o victorie fără dubii 3-1 cu Farul Constanța. Așa a și fost pe teren. Oaspeții au început mai bine, au avut o lovitură liberă periculoasă de la marginea careului încă din minutul 6, însă portarul Alex Barna avea să fie la post. 


Ceahlăul a trăit prin fazele fixe încheiate cu șuturi de la distanță sau centrări periculoase, toate executate de Stana în bună dispoziție de joc. Paradoxal în urma unei lovituri de colț pentru bucovineni, Ceahlăul recuperează și pleacă pe un contraatac însă lipsa de mobilitate și reacție a lui Nedelcu care a avut nevoie de mai multe mișcări pentru a finaliza s-a soldat doar cu un corner pentru nemțeni.


Trebuie spus că meciul a fost unul de angajament fizic, de luptă, presărat cu multe faze de poartă, mai multe cei drept la poarta Ceahlăului. 





Mihai Ionescu a jucat cu 2 vârfuri, tinerii Căruță și Nedelcu iar la mijloc a surprins titularizarea din primul minut a lui Ștefănescu, jucător ce a refuzat deplasarea la Brăila în etapa precedentă. Apărarea a dus greul, Ichim în jocul aerian și Lucian Cazan atent la intercepții și auto-dublaj au făcut un joc destul de exact, iar când au fost depășiți Barna a fost la post.




Trebuie spus că lateralii Ceahlăului au avut mult de muncă în acest meci, atât Călin cât și Margină au fost obligați de oaspeți să facă mai mult un joc defensiv.


În repriza a 2-a odată ce bazinul de enegie a băieților lui Mișu Ionescu s-a epuizat dramatic am văzut de prin minutul 60 un joc controlat cu autoritate de oaspeții care au trecut în cel puțin 4 rânduri pe lângă deschiderea scorului. 




Mai întâi Barna aflat în zi de grație și-a salvat echipa în minutul 55 atunci când față în față cu Buhăceanu s-a opus în careul mic cu un reflex incredibil la o minge pe care scria gol, apoi același Buhăceanu, ghinionistul de serviciu în minutul 60 ca mai apoi Pădurariu cu 10 minute mai târziu să nimerească barele goalkeeperului nemțean.
Ultima mare ocazie a risipit-o Cristescu în min.83 când l-a șutul său din afara careului mare același Barna s-a opus salvator.



Gazdele au fost periculoase tot în urma unei faze fixe, petrecută la jumătatea celei de-a 2-a reprize, atunci când centrarea cu efect și boltă foarte înaltă executată de Stana la găsit nemarcat pe Căruță în careu, dar acesta a trimis pe lângă din poziție favorabilă.

O altă ocazie poate fi trecută în dreptul tânărului Lupei introdus în teren în repriza secundă în locului lui Nedelcu. Acesta a  fost lansat pe un contraatac de la centrul terenului, însă lipsa de forță și viteză la acest nivel și-a spus cuvântul, tănârul atacant nemțean fiind ajuns din urmă în preajma careului mare iar șutul său a fost blocat.



Nici schimbările nu au adus un plus echipei de această dată. Lupei, Chitoșcă și Drăghiceanu care i-au înlocuit pe parcursul reprizei secunde pe Nedelcu, Călin și Căruță nu au putut veni cu ceva în plus deși în cazul lui Chitoșcă așteptările erau mai mari.



Un plus de agresivitate la mijloc nu ar strica, Tăbăcariu cei drept a pus piciorul, a făcut faulturi tactice când a trebuit pentru a stopa acțiunile adversarilor. De Ștefănescu și Popadiuc, jucători cu meciuri în liga I și aflați nu de multă vreme în vizorul antrenorului Cristi Dulca la naționala de tineret se vrea un aport mai mare din partea lor pe faza ofensivă. 
Am ajuns deja în etapa a 8-a a ligii a 2-a, am jucat 7 meciuri iar cei 2 încă nu au marcat, realizările lor pe faza ofensivă încă nu sunt la ce se așteaptă de la ei. 




Ceahlăul întâmpină mari probleme pe faza ofensivă. Atacul găsește greu soluțiile iar absența de lungă durată a lui Balint, precum și renunțarea lui Bobric înainte de începutul sezonului lasă puține opțiuni staff-ului tehnic. 



După disputarea tuturor meciurilor din etapa a 8-a, Ceahlăul a rămas pe ultimul loc, a coborât la -5 în clasamentul adevărului, iar echipa va evolua în etapa următoare la Suceava pe 17 octombrie, pe un teren unde se câștigă greu puncte și unde are de luat o revanșă după eliminarea din Cupa României.

Ceahlăul a obținut un punct muncit, cu mult noroc, în fața unei formații cu o pregătire superioară la momentul de față. Acest punct pe care mi-am permis să-l numesc punctul de sprijin, ar trebui să se constituie într-un serios semnal de alarmă la clubul Ceahlăul, că lucrurile nu sunt doar de natură financiară, echipa are carențe la organizarea jocului, pregătirea fizică este deficitară iar tinerii mai au mult de muncă. Dorință s-a văzut că este, echipa a arătat mai bine decât în runda cu Călărașiul, dar nu este de ajuns. Un plus pentru veteranii Ichim, Cazan și Stana, în vreme ce Barna și Tăbăcariu, în special primul au făcut un meci foarte bun. Restul, au timp să confirme, însă asta ar trebui să se întâmple cât mai rapid, căci și celelalte echipe fac puncte și este indicat să ieșim din zona minată cât mai repede. 

Despre problemele financiare să sperăm că se vor rezolva cât mai repede, vine sezonul rece, echipa tremură în cantonament, are nevoie de 2 mese calde pe zi, antrenamente tari și intense pentru a recupera ceea ce s-a pierdut până acum, medicamentație adecvată și nu în ultimul rând plata măcar a unor salarii restante. Pentru a cere performanță trebuie să oferi și condiții. Se simte la echipă o schimbare de ATITUDINE, în special la jucătorii cu experiență, cei tineri sunt încă " amorțiți " dar sarcina staff-ului tehnic, deloc ușoară este de a aduce echipa pe linia de plutire într-un timp cât mai scurt.


Caseta tehnică

Ceahlăul: Barna 8 - Călin 6, Ichim 7, L.Cazan 7, Margină 6  - Popadiuc 6 Tăbăcariu 7, Stana 7 , Ștefănescu 6,  - Nedelcu 5, Căruță 5

Au mai întrat: Lupei 5, Chitoșcă 5, Drăghiceanu 5
Antrenor: Mihai Ionescu

Bucovina Pojorâta: Raul Pop 7 - Cristescu 7, Răuță 7, Jarda 7, Dutica 7  - Ivan 7, Juncănaru 7 - Căinari 8, S.Rus 7, Coman 7 - Buhăceanu 8   

Au mai intrat: Pădurariu 7, Colța 6, Pâtcă -fără notă a întrat în min.90
Antrenor: Dănuţ Mândrilă

Arbitri: Amorăriței Mihai -Câmpina (Prahova) 6, Brînză Iulian Cătălin - Botoșani 7, Iovu Ciprian - Botoșani 7



Etapa a 8-a

SERIA EST

ACS BERCENI                       - OȚELUL GALAȚI               3-2
CS BALOTEȘTI                     - SC BACĂU                          0-1
CEAHLĂUL P.NEAMȚ          - BUCOVINA POJORÂTA     0-0
RAPID BUCUREȘTI              - DACIA UNIREA BRĂILA    3-1
FC ACADEMICA CLINCENI - GLORIA BUZĂU                  6-1
FARUL CONSTANȚA           - RAPID CFR SUCEAVA       3-0


LOC
CLASAMENTUL SERIA EST
M
V
E
Î
GOL
PCT
ADV
1
RAPID BUCUREȘTI
7
6
0
1
11-3
18
6
2
DACIA UNIREA BRĂILA
8
5
1
2
10-7
16
4
3
SC BACĂU
8
5
1
2
7-4
16
4
4
RAPID CFR SUCEAVA
8
5
0
3
10-9
15
3
5
DUNĂREA CĂLĂRAȘI
7
3
3
1
7-3
12
0
6
FC FARUL CONSTANȚA
8
3
2
2
10-7
11
-1
7
FC ACADEMICA CLINCENI
7
3
1
3
12-8
10
-2
8
ACS BERCENI
8
2
2
3
9-12
8
-4
9
CS BALOTEȘTI
7
2
1
4
5-9
7
-2
10
GLORIA BUZĂU
7
2
1
4
8-13
7
-2
11
BUCOVINA POJORÂTA
8
1
3
4
10-12
6
-6
12
OȚELUL GALAȚI
8
2
0
6
6-12
6
-3
13
FC CEAHLĂUL P.NEAMȚ
7
1
1
5
3-9
4
-5

Galerie foto:































































































































































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal - Liga 1 & Liga a 2-a | FC Botoșani - ACSM Ceahlăul se joacă joi, de la orele 18:00, la Botoșani! Vezi în articol unde, cu cine și când are loc ultimul joc de verificare din presezon.

Nemțenii continuă în această săptămână seria jocurilor de verificare în compania unei formații din Superliga României. Dacă primul test din...