CARE MAI ESTE RENTABILITATEA SĂLII POLIVALENTE DE PE MIHAI VITEAZUL?
DAR A STADIONULUI MUNICIPAL?
Anul 2002 a fost anul de " vârf " pentru sporturile de echipă din orașul Piatra Neamț. Echipele de volei fete (CV Unic LPS Piatra Neamț) și cea de handbal băieți (FibrexNylon Săvinești) deveneau în premieră campioane naționale. Echipele de volei băieți și echipa de handbal fete se calificau in cupele europene iar echipa de fotbal se calificase în Cupa UEFA intertoto, mai aveam și echipa de futsal Moldocor în liga 1.
AVEAM 5 ECHIPE SPORTIVE ÎN CUPELE EUROPENE!
Situația bazei materiale era însă departe de cerințele competițiilor înternaționale în care urmau să evolueze sportivii noștri de performanță. Handbaliștii au trebuit să susțină meciurile de pe teren propriu la Bacău sau București, sala " Ceahlăul " fiind improprie pentru partide de handbal la nivel european.
La 13-14 ani distanță, vremurile s-au schimbat, dar în sens învers de cum și-ar fi dorit sportivii, antrenorii, oficialii, spectatorii.
Cu prețul unor eforturi extraordinare la care au contribuit locuitorii acestei urbe, au fost finalizate cu bani mulți, 2 baze sportive de toată frumusețea: Stadionul Municipal " Ceahlăul " , acum cu o capacitate de 20.500 de locuri, din care o treime acoperite, ce respectă toate standardele UEFA, putând găzdui meciuri internaționale și Sala Polivalentă de pe Calea Romanului, o sală de 4 000 de locuri finalizată de Compania Națională pentru Investiții.
Căderea economică a însemnat începutul sfârșitului pentru sportul nemțean de performanță
Numai că realitățile economice s-au schimbat dramatic pentru orașul Piatra Neamț. Activitatea economică s-a prăbușit în mod dramatic, marile întreprinderi ale județului care finanțau sportul de performanță au dispărut, iar oamenii de afaceri, nu au avut nici priceperea, chemarea sau răbdarea de a pune bazele unor echipe competitive cu o creștere sănătoasă, care să se finanțeze și de ce nu, să se întrețină singure.
Astăzi în 2016, fotbalul este în INSOLVENȚĂ, abia mai rezistă în liga a 2-a, părăsită de întreg mediul de afaceri din oraș, care altă dată facea coadă la sponsorizări la sediul clubului.
Echipele de volei feminin și masculin sunt în pragul colapsului. Valică Ouatu este de peste 20 de ani în fenomen, susține acum aproape de unul singur echipa, care luptă din greu pentru evitarea retrogradării. La băieți, situația e și mai gravă...retrogradarea este APROAPE! A doua pe teren, în 2 ani consecutivi!
Handbalul feminin trăiește prin Dan Valentin încă din anii...60!
Despre handbalul masculin ...TĂCERE! Pe ultimele locuri de ani buni în liga a A2, acum doar produce tineri pentru echipele de primă ligă sau pentru afară!
Odată cu incendiul din clubul bucureștean „Colectiv”, de la finalul lunii octombrie 2015, mai multe clădiri din țară au fost închise pentru că nu întruneau normele impuse în vederea obținerii avizului din partea ISU. La Piatra Neamț au fost închise Teatrul Tineretului (TT), Casa de Cultură, dar și Sala Polivalentă. Dacă la TT lucrurile au fost rezolvate relativ rapid, la Polivalentă avizul a venit abia pe 14 ianuarie.
„Chiar astăzi, în timp ce vorbim, colegii mei primesc respectivul aviz. Cei de la ISU au fost mai severi, dar astăzi l-am obținut“, a declarat primarul Dragoș Chitic.
Întrebat de rentabilitatea Polivalentei, edilul a spus că primăria și-a respectat obligațiile ce-i revin, dar că ar fi bine ca și cluburile sportive care beneficiază în mod gratuit de sală să reușească să atragă venituri prin organizarea de meciuri importante. Același lucru este valabil și în cazul FC Ceahlăul, care beneficiază de stadionul Borzoghean. ,„În cazul stadionului avem un contract clar, de asociere cu FC Ceahlăul. Legea nu mai permite finanțarea societăților comerciale din bani publici, iar noi am asigurat o infrastructură de nivel european, doar că partenerul nu vine cu echipe puternice aici, cu meciuri importante. Sperăm să nu ajungem în postura de a rezilia contractul pentru că este vorba de o procedură de lungă durată, iar eu încă mai sper că FC Ceahlăul se va redresa“ a adăugat Dragoș Chitic.
Observații:
Dacă soarta echipei de fotbal este clară din punct de vedere juridic (clubul este o societate pe acțiuni, este în INSOLVENȚĂ, deci nu poate primi bani publici) despre celelalte sporturi de echipă cred că ar trebui întocmită la nivelul orașului Piatra Neamț o strategie.
Avem un Liceu cu Program Sportiv care produce an de an sportivi de mare calitate. Se preconizează în 2017 construirea unei Universități de Stat la Piatra Neamț. Tinerii ar putea fi ținuți la Piatra Neamț, măcar pe perioada studiilor, ba chiar s-ar putea aduce și alții de perspectivă în orașul nostru.
Problema materială este însă cea mai spinoasă, aici se vede puterea unui oraș. VCM LPS Piatra Neamț și VC Unic LPS Piatra Neamț nu se mai pot descurca cu bugetele de până acum. Și celelalte cluburi fac sacrificii, regulamentele federale s-au armonizat cu legislația europeană, sosesc în România sportivi de calitate din toată lumea.
Dacă cele 2 formații vor retrograda din prima divizie, se pune întrebarea la ce și cui mai folosește o Sală Polivalentă de 4 000 de locuri?
Dacă Ceahlăul retrogradează în liga a 3-a, lucru foarte probabil, de altfel, pentru ce mai avem un stadion de 20.500 de locuri?
În anii trecuți la Piatra Neamț au evoluat pe stadionul nostru echipa Națională de fotbal a României, FC Vaslui și Astra Giurgiu în cupele europene...la anul îi vom vedea pe Petrotub Roman și Kosarom Pașcani?
Stadionul Municipal și Sala Polivalentă sunt 2 investiții costisitoare pentru orașul Piatra Neamț, cu ele ne mândrim, dar întreținerea și exploatarea lor trebuie făcută în folosul locuitorilor din Piatra Neamț, aceste învestiții trebuie cu timpul, să se întrețină și singure.
Probabil că pe viitor când sportul de performanță va cădea în anonimat la Piatra Neamț, vom merge la un congres, la o consfătuire, la o nuntă sau la un concert în aceste învestiții care au fost construite inițial pentru sportul nemțean de performanță.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu