FC BIHOR A INTRAT ÎN FALIMENT!
Iată că problemele financiare produc efecte și în seria Vest, unde în această iarnă cel puțin 2 echipe vor închide prăvălia. Dacă în seria Est, FCM Dorohoi a spus pas competiției încă înainte de startul campionatului, în seria Vest după retragerea iminentă a clubului FC Caransebeș ce a suferit datorită litigiilor cu FRF o penalizare record de -52 de puncte, a sosit rândul unui alt club de tradiție să închidă porțile fotbalului de performanță.
FC Bihor, echipă din Liga a 2-a, a intrat în FALIMENT și nu va mai juca nici un meci oficial în campionat.
Clubul s-a confruntat cu mari probleme financiare, iar Curtea de Apel a respins recursul clubului la declanșarea procedurii de faliment.
"Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul debitor Clubul Sportiv Fotbal Club Bihor Oradea în contradictoriu. Sub denumirea de CS FC Bihor Oradea echipa nu îşi mai poate desfăşura activitatea. Acest recurs a fost ultima cale de atac a clubului", se arată în decizia Curții de apel Oradea.
"În mod normal, cu prima echipă nu vom putea juca în campionat. Sper să putem salva Centrul de copii și juniori. Fotbalul din Oradea nu va muri, vom vedea din vară din ce eșalon vom porni. Juniorii pot sta la baza unui nou proiect, pornit de la zero, fără datorii", a declarat Mircea Fodor, președinte FC Bihor.
În aceste condiții, în clasamentul seriei Vest vor apărea modificări, iar întregul program din mini-retur va fi dat peste cap. Cel mai probabil din seria Vest nu va mai retrograda nimeni direct, ocupantele locurilor 10-12 vor fi stabilite în play-out, iar locul 9 va merge la baraj cu locul 9 din seria Est.
În seria Est, ultima poziție este ocupată de Ceahlăul Piatra Neamț cu numai 8 puncte, la 4 lungimi de următoarea clasată Oțelul Galați și este în acest moment singura formație care potrivit regulamentului ar mai putea retrograda direct fără să mai apuce să joace meciurile din play-out, asta dacă pe 2 aprilie la finalul sezonului regulat va ocupa în continuare locul 13.
Ceahlăul are programată reunirea pe data de 18 ianuarie, când va fi prezentat și noul staff tehnic, achizițiile acționarul majoritar Angelo Massone urmând să completeze pe parcurs lotul de jucători care va curprinde cel mai probabil și o serie de jucători din campionatul ELITA U-19 care au dat satisfacție în ultimele partide din 2015.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu