Tenis / Simona şi Irina au făcut România mare cu britanicele! Aşa am trăit un weekend de foc în Fed Cup, unul marcat de scandalul care l-a avut în prim-plan pe Ilie Năstase. România - Marea Britanie 3-2
- Victorie pentru România în Fed Cup. Tricolorele s-au impus în faţa britanicelor, scor 3-2, într-o întâlnire contând pentru menţinerea în Grupa Mondială II din Fed Cup.
- Simona Halep - Johanna Konta, 6-1,6-3; Irina Begu - Heather Watson 6-4, 7-5; Halep/Niculescu - Rae/Robson 3-6, 6-1, 8-10
- Sâmbătă, Halep a adus primul punct României, după ce a învins-o pe Watson, scor 6-4, 6-1, în vreme ce Konta a adus singurul punct al întâlnirii, după ce a învins-o pe Cîrstea cu 6-2, 6-3 în al doilea meci al zilei. Meciul s-a desfăşurat în condiţii cât se poate de tensionate, din cauza ieşirilor în decor ale căpitanului Ilie Năstase, care le-ar fi înjurat pe Johanna Konta şi pe Anne Keothavong.
- Simona Halep şi Irina Begu au adus victoria României în confruntarea cu Marea Britanie din cadrul play-off-ului pentru menţinerea în Grupa Mondială II. Numărul 5 mondial a reuşit să câştige pentru prima dată ambele meciuri într-o confruntare de Fed Cup, chiar în faţa publicului constănţean. De asemenea, Halep a reuşit să îşi ia revanşa în faţa Johannei Konta, care a eliminat-o în sferturile de finală de la Miami.Irina Begu a jucat în meciul de duminică şi a câştigat în faţa lui Heather Watson, după ce Sorana a pierdut sâmbătă în cea de-a doua partidă a zilei. Bucureşteanca în vârstă de 26 de ani a controlat un meci dificil, care a adus punctul decisiv în victoria României.
Ilie Năstase nu se dezminte! Reporter: "Aţi luat legătura cu fetele din echipa Marii Britanii?" Năstase: "Ce să fac cu ele? Una e gravidă, cealaltă e ocupată"
-
Ilie Năstase a tratat cu foarte mare lejeritate conflictul pe care l-a avut ieri la meciul de Fed Cup, când a fost dată afară din arenă deoarece le-ar fi înjurat pe Anne Keothavong Johanna Konta. Întrebat duminică dacă a luat legătura cu cele două sportive, Năstase a răspuns în stilul său.
- Sâmbătă, Ilie Năstase a ţinut prima pagină în publicaţiile din România şi din străinătate. Antrenorul echipei de Fed Cupa a României a fost dat afară de pe stadion, în timpul meciului dintre Sorana Cîrstea şi Johanna Konta. Năstase a avut o izbucnire după ce arbitrul a oprit meciul, deoarece Konta s-a plâns că un suporter a insultat-o.
Mai departe, Năstase l-ar fi înjurat pe arbitru, dar şi pe Johanna Konta şi pe Anne Keothavong - antrenoarea echipei de Fed Cup a Marii Britanii. Duminică, Năstase s-a afişat foarte relaxat, deşi ITF a anunţat că l-a suspendat provizoriu. ”Nasy” a răspuns cu o glumă în momentul în care a fost întrebat dacă a luat legătura cu cele două, pentru a le cere scuze:
"Nu, n-am încercat (n.r. să ia legătura cu Anne Keothavong şi Johanna Konta). Păi, ce să fac cu ele? Ce să fac cu ele? Pai una este gravidă cu al doilea copil (n.r. Anne Keothavong), aialaltă e ocupată. Pai n-am ce să fac cu ele...", s-a amuzat Nastase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu