duminică, 7 mai 2017

Fotbal liga a 5-a / Promovarea matematică e tot mai aproape / CSM Ceahlăul - Voința Dochia 12-0 (6-0)
Pe o vreme numai bună pentru fotbal, pe Borzoghean au luat loc circa 350 de fani duminică de orele 11.00, unde gazdele de la CSM Ceahlăul întâneau pe Voința Dochia, formație arțăgoasă de mijlocul clasamentului, pe care pietrenii au învins-o în tur cu 4-1 la Dochia.
Înainte de startul partidei, CSM Ceahlăul a ținut să premieze cu o minge de joc pe care s-au iscălit toți fotbaliștii, micuța galerie pietreană prezentă la meci, la tribuna I.

" Sunt elevi de liceu și ei vin să ne susțină atât la meciurile de pe teren propriu cât și în deplasare " a ținut să precizeze tehnicianul principal al gazdelor, profesorul Toader Ștet.

Liderul a început în formula: Chelaru - Rotaru, M.Rusu, Smău, Albu - Pintilie, Copoț-Barb - R.Vasile, Apostol (cpt), Ungureanu - Zaharia
Au mai intrat în următoarea ordine: Lupei, Catrinoi, Butunoi și Mateiciuc.
Trebuie spus de la bun început că liderul a controlat jocul încă din primele minute, iar faptul că la pauză s-a intrat deja cu 6-0, nu mai surprinde pe nimeni.

Chiar și după pauză odată cu schimbările efectuate în formula de bază de câtre staff-ul tehnic, sensul atacurilor a fost același: spre poarta celor de la Voința Dochia, jucători care se pot declara mulțumiți de proporțiile scorului și în special de prestația propriului portar care prin intervențiile sale a evitat un scor și mai sever.


Au marcat pentru pietreni: R.Vasile de 2 ori în min.9 și 19, Zaharia de 4 ori în minutele: 13, 17, 58, 79,
link penalty Zaharia min.79 (golul de 10-0) https://youtu.be/OouQ1LZYjlA
Ungureanu de 2 ori în minutele 43 și 65 și Lupei - o dublă în minutele de prelungire 91 și 93, cu mențiunea că ultimele 2 reușite ale gazdelor au fost realizate în inferioritate numerică, Smău -jucător ce a acuzat o accidentare în ultimele minute, nu a mai intrat pe teren, în condițiile în care toate schimbările fuseseră efectuate în tabăra liderului.

Ce urmează în continuare pentru CSM Ceahlăul

O săptămână cu 2 jocuri oficiale: miercuri 10 mai de la orele 17.30 partida de pe teren propriu cu Vulturul Costișa (liga a 4-a) contând pentru sferturile de finală ale Cupei României - faza județeană, iar duminică 14 Mai de la orele 12.00 la Grințieș, derby-ul cu OLIMPIA în campionat, meci ce va consfinți cel mai probabil promovarea formației CSM Ceahlăul de pe prima poziție în clasament din seria a 2-a a ligii a 5-a în liga a 4-a Neamț.

Galerie foto:
































































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga 1/liga a 2-a |Foto + video: Ceahlăul, EȘEC în primul amical al sezonului cu formația de SuperLigă FC Botoșani. Marco Veronese a testat 2 jucători străini aflați în probe și o serie de tineri de la formația satelit de L3

    Echipa nemțeană de L2 - ACSM Ceahlăul Piatra Neamț a dat start partidelor de verificare din presezon, astăzi 22 ianuarie de la orele 12:...