joi, 11 mai 2017

Handbal feminin - Cupa României / Rezultatele partidelor din sferturile de finală + ultima optime (restanță) / Ultima clasată produce surpriza și merge în turneu semi-final Final Four

10 MAI
CS RAPID USL METROU BUCUREȘTI
32-33 
CSM BISTRIȚA
11 MAI
SCM CRAIOVA
28-18
HC DUNĂREA BRĂILA
11 MAI
CSM UNIREA SLOBOZIA
27-26
CSM ROMAN

11 MAI
CSM BUCUREȘTI
42-26
U CLUJ

Învingătoarea ultimului meci din optimile de finală, CSM București va înfrunta în ultimul meci din sferturi pe HCM Rm.Vâlcea.

CSM Unirea Slobozia - CSM Roman 27-26 (14-11)
Echipa de handbal feminin CSM Roman a pierdut joi, 11 mai, partida susținută la Slobozia în compania gazdelor de la CSM Unirea, partidă ce a contat pentru sferturile de finală în Cupa României.
Înfrângerea este cu atât mai surprinzătoare cu cât CSM Unirea Slobozia a terminat recent campionatul pe ultima poziție a clasamentului și va participa la turneul de menținere-promovare în liga națională la Sf.Gheorghe într-o grupă din care mai fac parte: Dinamo București și Mureșul Tg.Mureș.

Romașcancele au fost conduse aproape în permanență (singura dată CSM Roman s-a aflat la conducere în debutul meciului - 1-0 gol Iuganu) de Unirea, gazdele întrând la pauză în avantaj de 3 goluri, 14-11.

Cursa de urmărire din repriza a 2-a înițiată de CSM Roman a fost precipitată pe final, în ultimele 3-4 minute. În min.57 gazdele aveau un avantaj ce părea decisiv: 27-23, însă romașcancele marchează de 3 ori consecutiv și au mingea cu 15 secunde înainte de final, dar ultimul atac este ratat de ucraineanca Iryna Glbko, așa că, formația ialomițeană se califică în extremis, am putea spune surprinzător dar pe deplin meritat la turneul semifinal Final Four care se va disputata săptămâna viitoare în vreme ce CSM Roman a intrat deja în vacanță.
Au marcat pentru CSM Roman: Iuganu – 8 goluri, Stoleru – 5, Glibko – 4, Vădineanu – 3, Tošković – 2, Agrigoroaei – 1, Cîlici – 1, Rusu – 1, Tomescu – 1.
Pentru Unirea Slobozia au punctat: Pătuleanu – 6, Enescu – 5, Georgescu – 4, Ilie – 4, Ivan – 4, Strahan – 2, Predoi – 1, Toma – 1. 
Aruncări de la 7 metri: 3 pentru CSM Roman, 2 transformate; 2 pentru Unirea Slobozia, ambele transformate. Eliminări de 2 minute: 4 pentru CSM Roman, 4 pentru Unirea Slobozia.

Alături de Unirea Slobozia, s-au mai calificat în Final Four-ul Cupei echipele: CSM Bistrița (care a învins miercuri Rapid București, cu 33-32), SCM Craiova (care a învins joi Dunărea Brăila, cu 28-18) și, CSM București, formație ce va întâlni luni HCM Râmnicu Vâlcea în ultimul meci al sferturilor de finală ale Cupei României.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga 1/liga a 2-a |Foto + video: Ceahlăul, EȘEC în primul amical al sezonului cu formația de SuperLigă FC Botoșani. Marco Veronese a testat 2 jucători străini aflați în probe și o serie de tineri de la formația satelit de L3

    Echipa nemțeană de L2 - ACSM Ceahlăul Piatra Neamț a dat start partidelor de verificare din presezon, astăzi 22 ianuarie de la orele 12:...