EVENIMENT /Cupa Fermierului, Cupa Municipiului Piatra Neamț - GRAND PRIX ROMÂNIA - Concursul Național de Sărituri peste Obstacole în perioada 15-18 iunie 2017 sunt primele competiții din luna iunie în Baza hipică " Virgil Bărbuceanu "
Detalii despre competiții, sponsorizări, investiții, participanți și calendarul imediat următor sunt prezentate de Costache Lupu - președinte executiv al C.S.E. Piatra Neamț
Astăzi 13 iunie de la orele 11.30 în Baza hipică " Virgil Bărbuceanu " , în avampremiera competițiilor ce vor ține capul de afiș al sfârșitului de săptămână în Piatra Neamț, d-nul Costache Lupu - președinte al C.S.E. Piatra Neamț a prezentat mass-mediei locale calendarul competițiilor sportive ce vor avea loc în această vară la Piatra Neamț.
Dacă despre participanți (n.r. o parte dintre ei au și sosit la Piatra Neamț) vă vom ține la curent în edițiile viitoare, astăzi vă vom prezenta programul competițiilor din perioada 15-18 iunie, comitetul de onoare și cel de organizare, sponsorii care au făcut posibil desfășurarea sperăm noi în bune condiții a acestor evenimente ecvestre devenite deja o certitudine în orașul nostru.
Pentru cei mai puțini inițiați, vă vom prezenta câteva date despre Baza hipică " Virgil Bărbuceanu " :
Baza hipică " Virgil Bărbuceanu " din municipiul Piatra Neamț a fost inaugurată în luna august a anului 1986, când s-a organizat primul concurs de sărituri peste obstacole, comentat de cunoscutul crainic sportiv Cristian Țopescu. La construirea acestui centru ecvestru de interes național și internațional, o contribuție substanțială și-au adus și unitățile agricole din județ, care funcționau în acea perioadă. În cei 30 de ani, complexul sportiv de la poalele Cernegurei a găzduit 15 etape de Cupă Mondială, două ediții ale Campionatului Balcanic și cele mai importante concursuri naționale de sărituri peste obstacole. Activitatea curentă și competițională a bazei hipice este sprijinită și în prezent de mai multe asociații și societăți agricole nemțene, atât financiar, cât mi material, furaje și alte produse. Ca dovadă a recunoștinței față de sprijinul constant acordat sportului călare, Consiliul Director al Clubului Sportiv Ecvestru Piatra Neamț, la sugestia Comitetului de Inițiativă, semnatari ai prezentei adrese, a propus Federației Ecvestre Române să introducă în calendarul competițional al anului 2017, un concurs național de sărituri peste obstacole, dedicat tuturor lucrătorilor din agricultură, mici și mijlocii, care să le onoreze eforturile. Cupa Fermierului este deci o competiție nouă în calendar, aflată la prima ediție.
Programul competițiilor
Joi 15.06.2017
17.00 - Parada participanților pe arterele principale ale municipiului Piatra Neamț
19.00 - Ședința tehnică
Vineri 16.06.2016
9:00 Nivelul F: Copii 1, Amatori 1, Debutanți
Art.238.1.1
11:30 Nivelul E + Copii 2 + Amatori 2
Art.238.2.1
14:00 Nivel D + Juniori 16 ani
Art.238.1 2&245.3
16:30 Nivel C + Juniori 18 ani
Art.238.1.2 & 245.3
18:30 Nivel B Cupa Mun.Piatra Neamț (proba I)
Art.238.2.2
Sâmbătă 17.06.2017
09:00 Nivelul F: Copii 1, Amatori 1, Debutanți
Art. 274.5.6
11:00 Nivel E: Copii 2 + Amatori 2
Art.274.5.6
14:00 Nivel D + Juniori 16 ani
Art.238.1.2.
17:00 Nivel C + Juniori 18 ani
Art.274.5.6
19:00 Nivel B Cupa Mun.Piatra Neamț (proba II)
Art.270.1-12
19:30 Festivitatea de premiere și de deschidere a competițiilor
Duminică 18.06.2017
09:00 Nivel F: Copii 1, Amatori 1, Debutanți
Art.238.2.1.
11:00 Nivel E + Copii 2 + Amatori 2
Art.238.1.2.
14:00 Nivel C + Juniori 18 ani
Art.238.1.2
17:00 Nivel A GP. TROFEUL " CUPA MUNICIPIULUI " Piatra Neamț
Art.238.2.2
19:00 Nivel D, Ștafeta prieteniei - mixtă (2 călăreți) Art.268.2
19:30 Festivitatea de premiere și închidere a competițiilor
În baza hipică, sponsorii au început deja amplasarea reclamelor, caii și călăreții au început să sosească deja, iar organizatorii făceau ultimele pregătiri pentru ca concursurile să se desfășoare în cele mai bune condiții: au sosit furajele chiar în momentul plecării noastre, iar organizatorii executau lucrări de întreținere a bazei inclusiv irigatul gazonului în cazul în care ploaia va ocoli cocheta bază hipică din ștrandul Municipal.
Comitetul de onoare este format din următorii membri:
Ionel Arsaene - Președinte Consiliul Jud.Neamț
Dragoș Chitic - Primar mun. Piatra Neamț
Vasile Panaite - Prefect jud.Neamț
Luminița Vârlan - Viceprimar mun. Piatra Neamț
Bogdan Gavrilescu - Viceprimar mun. Piatra Neamț
Dorice Albu - Dir.General Serviciu de Ambulanța Neamț
Cristian Sauciuc - Consilier local
Ioan Nițică - Inspector șef ISU Neamț
Marius Ghineț - Consilier local
Cătălin Misăilă - Consilier local
Claudiu Moroiu - Consilier local
Paul Pintilie - Consilier local
Cristian Tihenea - Consilier local
Victor Marghidan - Consilier local
Constantin Teodorescu - Consilier local
Președinte executiv: Costache Lupu - președinte al C.S.E. Piatra Neamț
Directori de concurs:
Marius Lupu și Lucian Aprofirei - antrenori C.S.E. Piatra Neamț
Comitetul de organizare:
Vulpe Ștefan - Director CMI Urban
Dan Marian Lospa - Vicepreședinte CSE Piatra Neamț
Fiterău Ioan - Dir.Adj. CMI Urban
Georgică Ștefan - Vicepreședinte CSE Piatra Neamț
Paula Ailincăi - Vicepreședinte CSE Piatra Neamț
Ionel Pârvu - Vicepreședinte CSE Piatra Neamț
Valerică Frățilă - Vicepreședinte CSE Piatra Neamț
Costică Timofte - Administrator SC Moara Icașului
Puiu Iosub - Preș. Asoc. Persoane vârstnice
Costică Andr. Timofte - Vicepreședinte CSE Piatra Neamț
Albu Constantin - Economist CSE Piatra Neamț
Florin Isachievici - Vicepreședinte CSE Piatra Neamț
Juriul de teren:
Președinte: Mariana Moisei
Membru: Remus Haralambie
Șef de pistă: Vadim Iavorovski
Comisia de apel: Claudiu Seliștean
Stewarzi: Ionuț Leonte și Alex. Melinte
Cronometraj electronic: Gabriel Vătășoiu
Secretariat: Ioana Miulescu
Medic veterinar: Ionuț Leonte
Sonorizare: Bogdan Focșăneanu
Din discursul lui Costache Lupu - integral prezentat aici :
vom reproduce principalele concluzii desprinse din materialul video:
- cele 3 mari competiții care deschid sezonul de sărituri peste obstacole sunt: Cupa Fermierului aflată la ediția I, Cupa Municipiului Piatra Neamț - ajunsă la ediția a XX-a și o etapă de GRAND PRIX ROMÂNIA -destinată celor mai buni sportivi care se pregătesc să reprezinte România în competițiile internaționale.
- Valoarea sumelor destinate premierii însumează 30 000 de Roni.
- La ședința tehnică de joi de la orele 19.00 vor fi prezenți: primarul Dragoș Chitic, reprezentanții fermierilor, autoritățile locale și județene, sportivii, antrenorii și corpul tehnic, organizatorii competiției.
- S-au făcut eforturi din partea organizatorilor cu ajutorul sponsorilor și a fermierilor pentru ca tot ceea ce ține de organizare și de buna desfășurare a competițiilor să se desfășoare în cele mai bune condiții.
- La competiții și-au anunțat prezența peste 80 de cai și călăreți de la cele mai importante cluburi din țară; de la noi vom avea în concurs pe Lucian Aprofirei și pe Alexandru Melinte.
- după o pauză de 2 săptămâni, urmează în perioada 6-9 iulie, Cupa TCI 3 Brazi.
- se speră ca în ședința de azi a CL Piatra Neamț să se suplimenteze suma destinată premierii sportivilor, valoarea premiilor ajunge la 30 000 de Roni.
- referitor la partea juridică, d-nul Costache Lupu a ținut să reafirme că atunci când se vor reîntâlni toți creditorii de la Perla Invest, există semnale de la Primăria Piatra Neamț că s-ar putea ca terenul în contul unei anumite datorii să treacă din nou în patrimoniu public al orașului.
- S-au făcut demersuri la Perla Invest și la Primăria Piatra Neamț pentru aprobarea construirii manejului acoperit, aici sunt necesare obținerea avizelor și aprobărilor necesare demarării lucrărilor (certificatul de urbanism, autorizația de construire, etc).
- dacă Perla Invest este de acord și aprobările, autorizațiile și actele de la Primărie ajung în timp util, construcția menajului acoperit ar putea începe încă din această vară.
- Cupa Marsat, nu se mai dispută întrucât principalul susținător, d-nul Barcan a preferat să se implice la Cupa Fermierului.
- În luna august vor avea loc Trofeul"Virgil Bărbuceanu"și Finala Campionatului Național - Criterii.
- suprafața manejului acoperit este de 40x20 metri, este prevăzut și construcția unor tribune laterale de circa 100 de locuri, scopul principal este pentru mișcarea cailor pe timp de iarnă, pentru încălzire și chiar pentru competiții mici, neoficiale, iar suprafața va fi un amestec de textil cu nisip. În funcție de capacitatea adăposturilor ce se vor putea construi, utilitatea manejului va crește exponențial, Piatra Neamț putând deveni și o destinație căutată pentru cantonamente, stagii de pregătire, etc.
- dintre foștii sportivi lansați de orașul Piatra Neamț sunt așteptați în acest weekend la baza hipică "Virgil Bărbuceanu": Radu Ilioi, Aurel Cojocariu, prezența lui Florin Lateș este incertă în vreme ce Ionuț Ursache se află în cantonament în Spania unde participă și la o serie de competiții.
Foto și video : Dan Eșanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu