CSM Ceahlăul Piatra Neamț se reunește luni, 15 iulie, de la orele 10.30, la arena proprie, cel mai probabil pe terenul 2 de iarbă (foto 16 iulie 2018 - de la reunire) sub semnul mai multor incertitudini în ceea ce privește staff-ul tehnic, lotul de jucători, dar și în compartimente în care pietrenii au suferit în primul sezon de L3, sezon în care, vă reamintim "galben-negrii" au terminat pe locul 10 în seria I.
Pe surse, se anunță nume noi, echipa are nevoie în primul rând de un director sportiv, de un antrenor secund, acum cu plecarea iminentă la Aerostar Bacău a lui Florin Anton și de un antrenor cu portarii.
Despre toate aceste noi informații, despre creionarea programului de pregătire, vom reveni în cursul zilei de luni, atunci când sperăm să aflăm cât mai multe date inclusiv și obiectivul fixat de conducere pentru noul sezon al ligii a 3-a.
Tot în cursul zilei de luni 15 iulie, dar de la orele 17:00, la Tg.Neamț, pe stadionul "Cetatea", se va reuni și proaspăt promovata în liga a 3-a, FC Ozana Tg.Neamț, formație care a stabilit un parteneriat de colaborare cu formația de primă ligă CSM Politehnica Iași, știre pe care v-am relatat-o într-un INTERVIU cu președintele Victor Isache-Andrei la vremea respectivă AICI: https://danesanu.blogspot.com/2019/07/fotbal-liga-3-seria-i-interviu-victor.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu