Fostul viceprimar al oraşului Piatra Neamţ, om de afaceri şi fost preşedinte al echipei de volei din localitate, a murit, ieri, la Spitalul de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva, dupa ce a fost confirmat ca fiind infectat cu COVID 19.
Omul de afaceri depistat cu noul coronavirus a trecut prin două spitale înainte de a se afla că este pozitiv. De asemenea, el s-ar fi întâlnit cu sute de persoane în ultima perioadă, inclusiv la mese festive de 8 martie.
Vasile Ouatu (70 de ani) a ajuns în urmă cu aproximativ o săptămână în Urgenţa Spitalului Judeţean Neamţ, acuzând febră, tuse şi dureri de cap. Acesta nu ar fi spus însă că fusese la concursul de dans care a avut loc la finalul lunii februarie la Piatra Neamţ şi unde două persoane au fost confirmate cu coronavirus. Presa locală susţine că, în primă fază, ar fi refuzat testarea.
După ce a părăsit Urgenţa Spitalului, s-a dus la Sanatoriul TBC Bisericani pentru o altă opinie medicală. Ulterior, s-a autoizolat la domiciliu. Pe 18 martie i s-a deschis dosar penal pentru că nu ar fi spus clar traseul său anterior, dar dosarul a fost clasat o zi mai târziu, medicii de la spital spunând în faţa procurorilor că nu se încadra drept caz suspect.
După ce în urmă cu trei zile s-a aflat că rezultatul a ieşit pozitiv la coronavirus, s-a creat panică. În afară de cadrele medicale din cele două unităţi sanitare cu care a intrat în contact, Vasile Ouatu a avut zeci, dacă nu sute, de alte contacte, cum ar fi petrecerile organizate la restaurantul său, cu ocazia zilei de 8 martie, la care au participat sute de oameni.
Din surse medicale am aflat că Vasile Oatu a fost iniţial internat la Terapie Intensivă la Iaşi, la Spitalul de Boli Infecţioase. După o zi, pentru că îşi revenise, a fost transferat într-o rezervă destinată bolnavilor de coronavirus. Ieri, starea sa de sănătate s-a agravat brusc, şi cu toate eforturile medicilor, acesta nu a mai putut fi salvat. Surse apropiate Grupului de Comunicare Strategică au declarat că Vasile Oatu suferea de mai multe boli asociate, printre care diabet şi hipertensiune arterială.
În plan sportiv, Vasile Ouatu s-a făcut remarcat mai cu seamă în voleiul feminin din România, Unicul, formația sa de suflet fiind o participantă constantă în prima ligă din România în ultimii 30 de ani.
A câștigat campionatul în 2002 după o luptă pasionantă cu Metal Galați, un an mai târziu, reușind și triumful în Cupa României, într-o finală intensă cu aceeași rivală, Dinamo București.
A câștigat campionatul în 2002 după o luptă pasionantă cu Metal Galați, un an mai târziu, reușind și triumful în Cupa României, într-o finală intensă cu aceeași rivală, Dinamo București.
Cu formația feminină de volei Unic LPS Piatra Neamț a disputat 48 de partide în cupele europene, acolo unde a obținut 30 de victorii, ultima fiind în ianuarie 2018, în dauna celebrei CV Tenerife în turul II al Cupei Challange.
În ultimii 2 ani, vechea societate a intrat în faliment, iar pe modelul implementat din fotbal, voleiul s-a reinventat la Piatra Neamț, pornind din div.A, sub titulatura de CSM Unic LPS Piatra Neamț, însă fără sprijinul autorităților locale, doar cu aportul omului de afaceri Vasile Ouatu, noul club de volei bate pasul pe loc la nivel de semi-performanță, clubul feminin de volei pietrean nereușind nici măcar accederea la turneul semifinal de promovare pentru prima categorie, competiție recent desfășurată la Focșani.
Ce va urma pentru voleiul feminin din Piatra Neamț odată cu dispariția patronului Vasile Ouatu...este o întrebare la care va trebui să răspundă în primul rând oficialitățile orașului și mediul de afaceri din Piatra Neamț. Atfel, pe modelul din voleiul băieți, vom rămâne cel mai probabil și fără echipă la nivelul diviziei A...nu că ar mai conta prea mult!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu