marți, 21 aprilie 2020

Activități sportive fără spectatori în 2020! Anunțul făcut de către Alexandru Rafila


Veste proastă pentru sportul românesc! Adunările publice majore, cu peste 100 de persoane, vor rămâne interzise în acest an, pe fondul pandemiei de coronavirus. Anunțul a fost făcut de către Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății.

LPF și FRF plănuiesc reluarea Ligii 1, respectiv a fotbalului din ligile a 2-a și a 3-a la începutul lunii iunie. În aceste condiții, ultimele meciuri din acest sezon și o parte din sezonul viitor se vor juca fără spectatori pe stadioane.

La ora actuală, România a raportat 9.242 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. 482 de oameni au murit.

Nu cred că adunările de mare amploare vor putea fi organizate în acest an. Între 50 și 100 de persoane va fi un interval acceptabil, dar acest număr de persoane va trebui raportat și la mărimea spațiului. Una este să aduni 100 de persoane într-un spațiu de 100 de metri pătrați și altceva într-un spațiu de 1000 de metri pătrați. Alte chestiuni, concerte în aer liber și așa mai departe, nu cred. Nicio țară nu va fi dornică să organizeze astfel de manifestări de amploare. Se vor găsi variante de tranziție, care să permită accesul unui număr limitat de persoane, a declarat Alexandru Rafila la Digi24.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a | Continuă problemele financiare la clubul de sub Pietricica: Au stins LITIGIUL cu Bogdan Bacalu, însă au termen până luni să își achite obligațiile financiare față de bulgarul Mario Petkov!

ACSM Ceahlăul va juca din păcate și acest sezon de L2 în proporție de 99% în play-out, clubul având încă mari probleme de a stinge litigiile...