Președintele formației de L3, ACS Foresta Suceava, d-nul Andrei Ciutac a ținut să facă o serie de precizări referitoare la modul cum se va finaliza sezonul fotbalistic la L3, despre problema situațiilor de natură juridică (o mare parte din jucători le expiră contractele la 30 mai sau 30 iunie), acesta a precizat și faptul că Federația se gândește la un acord cu Ministerul Sănătații în vederea încheierii unui acord în ceea ce privește testarea. Asupra modului de desfășurare a antrenamentelor în primă fază, o altă problemă ridicată de oficialul sucevean care vede mai probabilă finalizarea sezonului prin play-off și play out. Federația cel mai probabil va chestiona cluburile de L3 pentru a se consulta cu toți cei implicați în fenomen și cel mai probabil va lua o decizie bazată pe majoritatea voturilor exprimate.
Andrei Ciutac - președinte ACS Foresta Suceava:
" În ceea ce privește sistemul competional, deși singurul scenariu prezentat ieri, a fost continuarea campionatul cu toate celelalte 14 etape, aceasta varianta este puțin probabilă. Focusul FRF din acest moment este găsirea unei soluții pentru începerea antrenamentelor după 15.05, în condiții de siguranță și cu respectarea unor protocoale stabile de FRF și Ministerul sănătății. În contextul în care măsurile cerute de Ministerul Sănătății sunt drastice și greu de îndeplinit de cluburile de liga 3, atunci se ia în considerare și varianta înghețării actualului sezon. FRF încearcă în acest moment să obțină acceptul Ministerului Sănătății de a se putea testa componenții echipelor la cerere, procedură care astăzi nu există, în România neexistând posibilitatea testării la cerere. sunt clinici care testează, dar contra cost și nu cu acele teste de precizie. Apoi se pune problema ca antrenamentele să se facă în prima fază în grupuri de jucători, și întrebarea este cum se poate întâmpla asta? La liga 3, nu exista infrastructura pentru multe echipe astfel încât să se poată antrena pe mai multe terenuri echipele, marea majoritate având terenul de antrenament și terenul de joc. "
Precizări legate de situația jucătorilor aflați la final de contract:
" În situația în care un jucător care își termină contractul la 30.06, acesta devine liber de contract însă are posibilitatea de a negocia cu clubul prelungirea contractului prin act adițional până la terminarea sezonului actual. În situația în care un jucâtor care a ajuns la final de contract pe 30.06, a semnat deja cu un alt club cu începere de la 01.07, acesta poate evolua în continuare pentru echipa la care a fost dacă se îndeplinesc 2 condiții: 1 jucătorul și clubul actual să ajungă la un acord pentru prelungirea contractului până la finalul sezonului. 2 între clubul la care a activat și cel la care urmează să activeze după data 01.07 să existe un acord. Situația e valabilă și pentru jucătorii care sunt împrumutati până pe 30.06. La fel, clubul cedent trebuie să își dea acordul pentru a continua la clubul cesionar cel puțin până la finalul actualului sezon. În situația în care clubul și jucătorul nu se înțeleg în privința actului adițional până la sfârșitul sezonului, FRF nu poate obliga jucătorii să semneze acte adiționale dar nici nu le va permite jucătorilor să se legitimeze la alt club decât după terminarea actualului sezon, care, dacă va începe, se va termina spre sfârșitul lunii iulie. În situația în care jucătorul are contract semnat cu un alt club de la 01.07 și nu își da acordul ca acesta să evolueze până la sfârșitul sezonului pentru vechiul club, atunci are obligația de a plăti jucatorul respectiv chiar dacă nu îl poate legitima și folosi în etapele rămase de disputat din actualul sezon."
Președintele Andrei Ciutac vede ca singura posibilitate ca acest sezon să aibă o finalitate, sistemul play-off și play-out: " Singura posibilitate dacă ar fi să se mai joace, este play-off, play-out. FRF va trimite cluburilor un chestionar, ca să afle părerea tururor și apoi în funcție probabil și de majoritate, se va lua o decizie. Dar nu mai repede de 10 mai. Dacă fotbalul va continua la nivelul L3, cu siguranță va fi în formatul play-off și play-out. "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu