După modelul aplicat în cazul telegondolei, pârtiei, ștrandului, stadionului sau al Băii Comunale, care au trecut din administrarea societăților subordonate Consiliului Local în administrarea directă a Primăriei Piatra Neamț, același lucru se întâmplă și cu Sala Polivalentă.
Dacă până acum obiectivul a fost în gestiunea societății Locativserv, edilii au propus transferul lui câtre biroul special creat în cadrul primăriei pentru administrarea bazelor sportive din oraș. Decizia a fost luată de aleșii pietreni, ieri, în ședință ordinară organizată în sistem de videoconferință.
" Contractul de administrare a Sălii Polivalente încheiat cu SC Locativ expiră, și decizia noastră este de a prelua obiectivul în administrare proprie, a Primăriei, așa cum am făcut cu ștrandul, și cu stadionul. Va intra în administrarea compartimentului specializat care gestionează activitatea bazelor sportive și de agrement " , a explicat primarul Dragoș Chitic.
Sala Polivalentă din Piatra Neamț, a cărei construcție a fost finalizată în anul 2010, este al doilea astfel de obiectiv ca mărime din țară (4000 locuri în tribune), după Sala Polivalentă din București.
Complexul sportiv oferă spații pentru activități din cele mai variate: evenimente sportive și cultural artistice, concerte, fiind unul dintre cele mai bine dotate din România.
Trecerea lui în administrarea directă a primăriei pietrene a dus la crearea unor noi posturi în cadrul Biroului de Administrare a Bazelor Sportive și de agrement din instituție, care urmează să fie ocupate prin concurs, și anume: un administrator, un fochist, doi îngrijitori (pentru curățenie), un lăcătuș și un electrician.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu