duminică, 31 mai 2020

Veste importantă pentru cluburile de fotbal din România! Legea adoptată de Guvern


Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN) a anunțat că toate cluburile de fotbal din România vor putea să primească ajutor financiar din partea statului, după adoptarea unei legi în acest sens.

Ajutorul de stat va putea fi utilizat inclusiv pentru plata salariilor jucătorilor și staff-ului tehnic.

Guvernul a promis măsuri speciale în pandemie de coronavirus, pentru sprijinirea structurilor afectate de perioada de suspendare a activității.

AFAN informează structurile sportive că, pe durata stării de alertă, au posibilitatea de a primi sprijin de la autoritățile locale, inclusiv pentru cheltuielile de natură salarială, conform art.43, alin.2 din Legea 55/2020. 

Recomandăm cluburilor interesate să contacteze autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la modul în care ar putea fi accesate eventualele fonduri, se arată într-un comunicat emis de AFAN.

Echipele din Liga 1 au fost cele mai afectate de suspendarea meciurilor. Competiția va relua în weekendul 13-14 iunie, fără spectatori în tribune și cu respectarea unor măsuri speciale de distanțare și igienă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

SNP vă urează Crăciun Fericit alături de cei dragi!