vineri, 12 iunie 2020

Fotbal liga a 3-a, Seria I | CSM Focșani și-a creionat în mare programul până la reluarea sezonului. Alin Chița vorbește pentru Sportuldevrancea Focșani despre ce urmează la echipa vrânceană, reunirea, cantonamentul de la Govora, jocurile de verificare și viitoarele achiziții


Noul sezon al ligii a 3-a în seria I se anunță unul foarte interesant, cu 5-6 echipe implicate în lupta pentru promovare, în clipa de față cel puțin la nivel declarativ.
Dacă dinspre Suceava, am aflat la mijlocul acestei săptămâni de numirea lui Dorin Goian în postura de antrenor principal în locul rutinatului și experimentatului Petre Grigoraș, iar dinspre Miroslava a venit confirmarea oficială a continuării pe banca ieșenilor cu experimentatul Cristi Popovici, iată că finalul de săptămână ne aduce vești proaspete dinspre Focșani.
Prin intermediul prietenului nostru Viorel Paizan  de la Sportuldevrancea Focșani, antrenorul principal al focșănenilor Alin Chița confirmat în funcție pentru viitorul sezon, vorbește despre o schiță a programului de pregătire la CSM Focșani până la startul competiției la L3, preconizat a fi undeva la sfârșitul lunii august.
Avem o perioadă destul de lungă în care activitatea sportivă nu a funcționat. Circa 16 săptămâni în care jucătorii nu au făcut antrenamente specifice. Am încercat să acoperim mare parte prin antrenamente individuale, dar este destul de complicat.
Reunirea lotului va avea loc pe data de 29 iunie 2020, la orele 16.30 la Stadionul Milcovul.
Am ales să avem o perioadă mai mare de pregătire din cauza pauzei care a fost foarte mare iar pentru a pune în mișcare tot angrenajul fotbalistic e nevoie de timp. Oricum prima săptămână va fi repartizată testelor Covid, vizei medicale și testelor fizice, urmând ca de pe data de 6 iulie să începem perioada de readaptare la efort. Pe data de 20 iulie vom merge la Govora, unde avem cele necesare pentru a efectua o pregătire care să ridice parametrii fizici la capacitate maximă pentru campionat. Din punct de vedere al meciurilor de pregătire ne-am planificat 5 jocuri. Pe data de 19 august vom avea meci de Cupa României.
La capitolul plecări cred ca deja sunteți familiarizat cu cei care au plecat, despre veniri am semnat contracte cu Geantă Robert, Valentin Mihăiță, Ghenovici Mădălin și suntem în discuții cu alți 5 jucători pentru a aduce un plus lotului actual."
Antrenorul principal Alin Chița a avut de transmis un mesaj și suporterilor vrânceni, de asemenea a dorit să facă și o precizare legată de cooptarea în staff-ul administrativ al Focșaniului din această vară a lui Mădălin Predoiu, unul din oamenii de bază ai CSM-ului în ultimele ediții de campionat.
" Vreau să transmit pe această cale suporterilor, fanilor, oamenilor care sunt alături de echipă, următorul îndemn: Cu voi alături suntem mai puternici și putem reuși !
Despre Mădălin, aș vrea să menționez asta, mă bucur că a rămas în staful administrativ, un băiat de caracter și util echipei. Îi urez multe realizări și sunt convins că vom face treabă împreună !"
CSM Focșani 2007 a încheiat sezonul recent încheiat prematur  din cauza crizei sanitare datorată noului coronavirus, pe poziția a 5-a în clasament cu 30 de puncte, bilanț rezultat în urma a 9 victorii, 3 egaluri și 4 înfrângeri, golaveraj pozitiv, 24-14.
Pentru noul sezon competițional 2020-2021 al ligii a 3-a, seria I, ambițiile focșănenilor tind spre promovare, obiectiv clamat până acum de alte 4 formații grele ale seriei I: ACS Foresta Suceava, SC Oțelul Galați, CSM Ceahlăul Piatra Neamț și CS Știința Miroslava.

foto: Sportuldevrancea Focșani

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

SNP vă urează Crăciun Fericit alături de cei dragi!