Prezentarea formațiilor sportive de seniori din județul Neamț angrenate în competiții oficiale și amicale (fotbal, volei, handbal, futsal cu precădere), ocazional rugby, atletism,box, canotaj ș.a
marți, 23 iunie 2020
Fotbal liga a 4-a Neamț | Joi, 25 iunie, de la orele 11:00, primele 4 clasate din fiecare serie invitate la sediul AJF Neamț pentru stabilirea programului în urma căruia va fi stabilită formația campioană a județului Neamț
Având în vedere respectarea HG 465/11.06.2020 și ordinul comun al Ministerului Tineretului și Sportului (nr.619/12.06.2020) și al Ministerului Sănătății (nr.1077/12.06.2020), AJF Neamț invită la ședință reprezentații echipelor clasate pe locurile 1-4 în fiecare serie a Ligii 4 Neamț. Întâlnirea va avea loc în ziua de joi, 25.06.2020, la ora 11:00 la sediul AJF Neamț din Piatra Neamț, Strada Ștefan cel Mare, Nr.31 (clădirea DJST Neamț).
Se va decide atunci programul în urma căruia se va stabili campioana Județului Neamț și implicit reprezentanta noastră la barajul pentru promovarea în Liga 3, dar și datele de disputare a meciurilor rămase din faza județeană a Cupei României.
“Trebuie să ne lămurim cine poate îndeplini condiţiile din protocolul sanitar (AICI). E foarte drastic! Cred că putem derula atât campionatul, cât şi cupa, de-a lungul lunii iulie. Noi vrem să avem câştigătoarele stabilite pe teren. De altfel, modul de desfăşurare a celor două competiţii, la noi în judeţ, în acest sezon, nici nu permite o altă soluţie”, a declarat dl. Ioan Costin Toma, preşedintele AJF Neamţ pentru Mesagerul de Neamț.
Campionatul a fost suspendat în martie, după disputarea a doar două etape din retur. E clar că restul rundelor nu se mai pot disputa, fiind posibilă totuşi organizarea unui turneu play-off, plecând de la actualele clasamente din serii. Potrivit programării iniţiale, în sferturi, s-ar disputa următoarele meciuri, tur/retur: Bradu Borca-Voinţa Ion Creangă, Speranţa Răuceşti-Voinţa Valea Ursului, Bravo Bodeşti-Moldova Cordun şi Ozana Timişeşti-Victoria Horia. Meciurile din semifinale urmează a fi stabilite prin tragere la sorţi. Mai trebuie precizat că pot participa la barajul de promovare în Liga a III-a, având certificat de identitate sportivă, doar Bradu Borca şi Speranţa Răuceşti (foto 3).
Așa cum a anunțat Federația Română de Fotbal, campioana județeană trebuie anunțată de către fiecare AJF la data de 27 iulie 2020, iar câștigătoarea fazei județene a Cupei României la data de 5 august 2020.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu