joi, 18 iunie 2020

Primăriile și CJ-urile pot finanța direct programele sportive. Se va întâmpla așa ceva și la Piatra Neamț? Orașul mai are o echipă de handbal feminin în div.A și una de fotbal la liga a 3-a, iar viitorul sezon bate la ușă!

Doar în 2020, Primăriile și CJ-urile pot finanța direct programele sportive

Vești bune pentru sportul românesc! UAT-urile pot finanța DIRECT cluburile sportive de drept public ori privat, ori asociațiile județene pe ramură de sport cu o sumă de maxim 3% din cotele defalcate din impozitul pe venit ce revin bugetului local. Acest amendament, prin derogare de la Legile 350/2005 si 69/2000, a fost adoptat azi de comisiile reunite de buget-finanțe din Parlament. Rămâne ca Primăriile ori CJ-urile să aibă în buget banii necesari sprijinirii activității sportive.
Wait and see..🧐🧐

Amendamentul adoptat:
" La articolul 6, după alineatul (13) se introduc cinci noi alineate, alin. (14)-(19), cu următorul cuprins:
(14) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările și completările ulterioare și de la prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, în vederea sprijinirii activității sportive pe diferite ramuri de sport, în cursul anului bugetar 2020, autoritățile administrației administrației publice locale pot acorda în mod direct alocații cluburilor sportive de drept public sau privat, ori asociațiilor județene, respectiv a municipiului București care își au sediul pe raza lor administrativ-teritorială. Autoritățile administrației publice locale pot acorda în aceleași condiții alocații pentru finanțarea programelor sportive organizate pe raza lor administrativ-teritorilă de către aceste cluburi sau de către federaţiile sportive naţionale, direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv a municipiului Bucureşti, ori inspectoratele şcolare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti
(15) Prin excepție de la prevederile art. 181 ale Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul bugetar 2020 autoritățile administrației publice locale prin hotărârea autorităților deliberative, pot aloca sume din bugetul local pentru finanţarea activităţii sportive a structurilor sportive de drept public aflate în subordinea autorităților sau instituțiilor publice ale autorităților publice centrale care își au sediul pe raza lor administrativ-teritorială.
(16) Hotărârile consiliilor locale sau județene privind acordarea sprijinului financiar vor avea caracter individual și în acestea autoritățile deliberative ale administrației locale vor preciza alături de valoarea totală a sumei acordate, destinația acesteia, defalcarea pe capitole de cheltuieli, precum și modalitatea și termenele de decontare.
(17) Hotărârile vor prevedea, sub sancţiunea nulităţii, calitatea Curţii de Conturi de a exercita controlul financiar asupra derulării activităţii finanţate din fondurile publice.
(18) Valoarea totală a finanțărilor acordate potrivit prevederilor alineatelor (14) și (15) pentru întregul an bugetar 2020 nu poate depăși 3% din suma reprezentând cotele defalcate din impozitul pe venit ce revin bugetului local al unității administrativ-teritoriale respective."
În Piatra Neamț, oraș considerat la începutul anilor 2000 capitala sportului românesc la nivelul echipelor sportive, anul 2002 luat ca an de referință fiind cel mai bun din istorie pentru mișcarea sportivă (2 echipe campioane naționale volei fete și handbal băieți, participare în liga 1 si cupe europene pentru volei băieți și handbal fete, echipa de fotbal spaima granzilor în L1), sportul a coborât în ultimii ani, încetul cu încetul spre amatorism. 
Desființarea echipelor masculine de handbal și volei, incertitudinea ce planează asupra echipei de volei fete după decesul nefericit al patronului Valică Ouatu, au rărit serios numărul disciplinelor sportive care pot performa în prezent la nivel național.
Echipa de handbal feminin a primit cei drept un stimulent de 20.000 de roni pentru a putea să se pregătească și să participe la turneul de promovare, în timp ce fotbalul, restartat de la zero în 2016, se pregătește să înceapă al 3-lea sezon consecutiv la L3, cu 10 mii de roni!!! după ce s-a reinventat în urmă cu 4 ani de la nivelul ligii a 5-a.
Orașul mai are o echipă de futsal la nivelul ligii a 2-a, dar și acolo finanțarea insuficientă nu permite deocamdată performanțe mai sus, adică promovarea la prima ligă.
Va reuși orașul să restarteze performanța la nivelul echipelor de seniori pe care le mai avem? Va reuși să finanțeze direct programele sportive, acum când cadrul legislativ o permite, în anul 2020?
Mingea e rotundă și la fotbal dar și la handbal sau futsal...cât despre celelalte sporturi, se așteaptă cel mai probabil vremuri mai bune, oameni de afaceri potenți sau se va pune cruce încă din această vară invocându-se criza sanitară datorată pandemiei cu noul coronavirus.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

SNP vă urează Crăciun Fericit alături de cei dragi!