Suntem fericiți să anunțăm revenirea pe Stadionul Uricani a mijlocașului ofensiv, Cosmin Andrei Nemțanu. Fotbalistul a ajuns prima dată la Miroslava in ianuarie 2017 unde a pus osul la bataie, reușind cu Stiinta promovarea istorică în liga secundă. A mai jucat încă doua sezoane sub tricoul alb-albastru adunând 105 meciuri și 25 de goluri marcate, ca mai apoi să semneze cu Aerostar Bacău, cu care a promovat in scurtul campionat ce a fost încheiat din cauza pandemiei. Jucătorul în vârstă de 25 de ani a semnat un contract pe un sezon, cu mențiunea că acesta va fi prelungit automat pentru încă unul dacă Știința Miroslava promovează în Liga a II-a se arată într-un comunicat oficial apărut pe pagina oficială a clubului ieșean.
În urmă cu câteva zile, noului PROIECT de la CS Știința Miroslava se alăturase și profesorul Cretu Denis-Andrei pentru a ocupa functia de antrenor secund la echipa de senior a clubului.
În vârstă de 30 ani, Denis este cunoscut pe plan local, având experiență atât ca fotbalist, cât și ca arbitru sau antrenor.
Acesta a semnat un contract valabil pe doi ani și îi va fi de ajutor îndeaproape antrenorului principal, Cristi Popovici, cei doi lucrând în trecut si la FC Botoșani.
Clubul alb-albastru a parafat o nouă colaborare cu domnul Nechita Claudiu care va ocupa incepând cu noul sezon 2020-21, postul de kinetoterapeut, lăsat liber de Ilie Constantin după terminarea contractului,
CS Știința Miroslava a încheiat precedentul sezon al ligii a 3-a, pe poziția a 7-a, cu 29 de puncte, ca urmare a 9 victorii, 2 remize și 5 înfrîngeri, golaveraj 31-20, iar în următoarea stagiune a ligii a 3-a, în seria I, este văzută de specialiști cu a 4-a șansă la promovare după SC Oțelul Galați, CSM Focșani 2007 și ACS Foresta Suceava.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu