sâmbătă, 15 august 2020

Fotbal liga a 3-a, Seria I | Daniel Moroșanu a jucat o jumătate de oră la Petrolul, în înfrângerea 1-3 cu CSO Plopeni!

 

Petroliștii au încheiat prima săptămână de pregătiri sub comanda lui Viorel Moldovan, cu un joc-test susținut, în această dimineață, pe „Ilie Oană”, în compania lui CSO Plopeni, formație proaspăt promovată în cel de-al treilea eșalon.

Tehnicianul „lupilor” a avut sub comandă foarte mulți jucători tineri, lucru ce avea să se vadă și în deznodământul întâlnirii, una câștigată de către plopenari, cu scorul de 3-1 (1-0).

Petroliștii au început meciul cu Avram – Olaru, Răuță, Manolache, Țicu – R. Enache – Al. Chiriță, Bratu, Nițescu, Saim Tudor – R. Bucur, garnitură cu care, cu o singură excepție, Lungu intrând, imediat după pauză, în locul lui Avram, au abordat întâlnirea până în minutul 60.

Apoi, pentru ultima jumătate de oră, ploieștenii au apelat la juniori, făcându-și, astfel, apariția pe teren Adrian Nicolae, Mihai Constantinescu, Cristian Licsandru, David Ilie, Alin Boțogan, Andrei Rus, Rareș Simionescu, Aris Oprea, Daniel Moroșanu (2002), Bogdan Minteuan (2002) și Florin Sîngeorzan (2002), ultimii trei jucători fiind în probe.

CSO Plopeni a deschis scorul în minutul 36, prin Andrei Ciobanu, iar după pauză au mai punctat, pentru oaspeți, Cristian Gavrilă (73) și Vladimir Butufei (80, penalti). Pentru petroliști a înscris, în minutul 89, Rareș Simionescu.

După jocul de astăzi, elevii lui Moldovan au încheiat și mini-stagiul centralizat în care s-au aflat pe parcursul acestei săptămâni, urmând ca, de luni, să revină la antrenamente.

Un comentariu:

  1. Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

    ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

    Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.danesanu.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere

Postare prezentată

Fotbal juniori republicani ELITA U-16, play-out | Nimic nou sub soare: înfrângere grea pentru ACSM Ceahlăul în Crângul Buzăului. Rezultatele complete ale etapei a 5-a și clasamentul actualizat

  Etapa a 5-a (23 noiembrie) AFC Hermannstadt 2-2 ACS Suporter Club Oțelul Galați ACS Kids Tâmpa ...