duminică, 27 septembrie 2020

Fotbal liga a 3-a, Seria a II-a | Dacia Unirea Brăila a DETONAT bomba la Focșani, Oțelul s-a impus la Ianca, CSM Bacău câștigă pe final la Făurei, primele puncte și pentru Sportul Chișcani, însă lider este CSM Rm.Sărat cu MAXIM de puncte!

Etapa a 3-a (26 septembrie)

CS Avântul Valea Mărului

0-1

ACS Sportul Chișcani

CSM Rm.Sărat

3-1

CS Sporting Liești

CS Viitorul Ianca

0-1

ACS Suporter Club Oțelul Galați

CSM Focșani 2007

2-4

ACS Dacia Unirea Brăila

CS Făurei

0-1

CSM Bacău

În cel mai așteptat meci al rundei a 3-a din seria a II-a, la Focșani, Dacia Unirea Brăila a produs surpriza pe Milcov, victoria obținută de elevii lui Florentin Petre complicând serios calculele în zona primelor 2 locuri, locuri ce asigură prezența la primul baraj pentru promovarea la L2.


Oaspeții s-au impus cu 4-2, după ce la pauză era egal, 1-1. Au marcat Manu, în minutul 39 și Gorovei, în minutul 73, respectiv Ilie, autogol minutul 37, Batchabi, minutul 57, Lungu, minutul 64 și Cocîrlă, minutul 78.  

Un alt joc ce a avut implicații în lupta pentru primele locuri s-a desfășurat la Ianca, acolo, unde ACS SC Oțelul Galați a reușit să câștige, scor 1-0 (1-0), partida susținută pe terenul formației CS Viitorul Ianca, în etapa 3 a Ligii 3, seria 2. Singurul gol al partidei a fost înscris de Cosmin Stoian, în minutul 35, dintr-o lovitură de pedeapsă obținută de Alin Nica.

Antrenorul Petre Grigoraș a început jocul în următoarea formulă: Dinu – Stoian, Sîrghi (cpt), Sevastian, Popescu – Cireș, Dobre, Neagu – Răducanu, Cîrjan, Nica. Au mai evoluat: Petrache și Iani.

Următorul joc al oțelarilor este programat sâmbătă, 3 octombrie, pe teren propriu, în compania formației CSM Focșani 2007, în etapa 4 a Ligii 3. Partida va avea loc cu începere de la ora 18:00, în nocturnă, pe stadionul Oțelul.

La Valea Mărului, tot în județul Galați într-un joc cu implicații la retrogradare, o confruntare între 2 formații noi promovate, brăilenii de la Sportul Chișcani s-au impus la limită, 1-0, în fața gazdelor de la Avântul, unicul gol fiind reușita semnată de Andrei Crăciun din min.60. 

La Făurei, CSM Bacău a dat golul de 3 puncte în minutele de prelungire (90+3) prin Luca Popa și au ajuns la cota 4 în clasament după 3 runde.

În fine, la Rm.Sărat, (foto 1), nou promovata CSM Rm.Sărat continuă parcursul fără greșeală, trece cu 3-1 și de incomoda CS Sporting Liești.
Dragoș Ceaușel (32), Andrei Câmpeanu (50), Matei Constantinescu (52) respectiv George Dănăilă pentru Liești sunt marcatorii jocului de la Rm.Sărat, joc în urma căruia gazdele se mențin în fotoliul de lider cu  punctaj maxim.

Loc

Clasamentul (3)

M

V

E

Î

Gol

Pt

1

CSM Rm.Sărat

3

3

0

0

7-1

9

2

Dacia Unirea Brăila

3

2

0

1

8-4

6

3

CS Viitorul Ianca

3

2

0

1

4-2

6

4

ACS SC Oțelul Galați

3

2

0

1

3-1

6

5

CSM Focșani 2007

3

1

1

1

8-7

4

6

CS Sporting Liești

3

1

1

1

8-7

4

7

CSM Bacău

3

1

1

1

3-4

4

8

ACS Sportul Chișcani

3

1

0

2

3-8

3

9

CS Făurei

3

0

1

2

3-7

1

10

Avântul Valea Mărului

3

0

0

3

0-6

0

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Canotaj | Canotorii nemțeni țintesc podiumul la Campionatul Mondial

Tinerii canotori legitimați la CS Ceahlăul au fost confirmați în echipajele ce vor lua startul în Campionatul Mondial de juniori și tinere...