
CSM Ceahlăul Piatra Neamț:
T. Cîmpianu – Keita, M. Cojocaru, Andreș, D. Moroșanu – Copoț-Barb
(cpt.), D. Botezatu – Curpăn (Hodorogea 87′), M. Matei, Agafiței (R.
Vasile 82′) – Mateiciuc (Al. Anton 90+2′)
Rezerve neutilizate: M. Chelaru – Song, Șincu, Ghenici, Gîrniață, Pîntea
Antrenor: Gabriel Rădulescu
Petrolul Ploiești:
Rezerve neutilizate: Nic. Cebotari – Meijers, Ekollo, Nițescu
Antrenor: Viorel Moldovan
Meciul
Prima repriză a fost controlată în mare parte de CSM Ceahlăul, elevii lui Gabriel Rădulescu au făcut un joc inteligent, generos în efort, cu atenție în apărare și la fazele fixe ale petroliștilor, iar atunci când au intrat în posesia mingii, rapizii Marius Matei, Andrei Curpăn și Antonio Agafiței secondați de inepuizabilii Moroșanu și Keita, doi fundași laterali moderni, cu o bună viteză și capacitate de efort, au creat probleme serioase defensivei ploieștene, din care l-am remarcat doar pe goalkeperul AVRAM, cel care prin intervențiile sale a ținut Petrolul în viață.
În minutul 15, pietrenii reușesc deschiderea scorului prin Andrei Curpăn, cel care a fost scăpat din marcaj de Poelmas, a pus latul și a înscris lângă bara din dreapta lui Avram în urma unei pătrunderi în flancul stâng de atac al gazdelor, a incisivului Agafiței, cel care a oferit asistul după ce a depășit în prealabil 2 apărători.
Peste 2 minute, căpitanul oaspeților, spaniolul Pol Roige este avertizat cu cartonașul galben pentru un fault asupra lui Denis Botezatu.
Un minut mai târziu, Agafiței este aproape de 2-0, șutul său cu latul de la circa 14 metri este reținut de Avram de lângă bară, după o centrare din dreapta a lui Moroșanu, la care apărătorul Manolache a respins slab, în dreapta la marginea careului mare.
La jumătatea primei reprize, la o deposedare regulamentară din spate, în zonă centrală, chiar sub ochii centralului Andrei Baciu, Antonio Agafiței este avertizat cu cartonaș galben, o fază controversată, din tribună a părut să fie o intrare regulamentară.
În minutul 25 consemnăm și o primă fază de poartă a Petrolului: Bratu centrează dintr-un corner din dreapta, Salifu dă pe lângă minge la prima bară, iar balonul se scurge apoi printre toți jucătorii, prin fața porții lui Cîmpianu, și iese afară pe la colțul lung, pentru ca 2 minute mai târziu, același Agafiței, să reia mult peste poartă din fața careului după o nesincronizare în defensiva ploieșteană.
Un minut mai târziu, ploieștenii expediază primul șut pe poarta lui Cîmpianu prin Valentin Balint, cel care a preluat la 15 metri central, a pivotat și a șutat pe jos, însă Cîmpianu a reținut cu siguranță lângă stâlpul din stânga sa.
După o jumătate de oră de joc, VIorel Moldovan efectuează prima înlocuire la Petrolul: Iese Nir Lax și intră Vasile Buhăescu.
Agafiței reia cu călcâiul, din aer, in fața careului, din fața lui Poelmans, Mondragon protejează pentru ieșirea lui Avram, Curpăn e mai rapid și ciupește balonul, însă trimite direct în portar, care reține. Andrei acuză o lovitură și un penalty, însă de această dată centralul Baciu are dreptate, nu se impunea lovitură de la 11 metri pentru nemțeni în min.36. Defensiva Petrolului însă își arată limitele și tremură la șarjele ofensive ale nemțenilor.
În același minut 36, căpitanul gazdelor, Cristian Copoț-Barb primește un cartonaș galben pentru un fault din spate asupra lui Pol Roige, în zona centralâ, perntru ca pe finalul primei reprize, centralul din Botoșani să mai acorde 2 cartonașe galebene pentru John Mondragon și Andrei Mateiciuc, după un fault asupra petrolistului, la care acesta a ripostat printr-o îmbrâncire a atacantului pietrean.
Finalul primei reprize aduce încă 2 cartonașe galbene acordate de centralul botoșănean Baciu jucătorilor Andrei Mateiciuc și John Mondragon, după un fault al lui Andrei asupra petrolistului, la care acesta, a reacționat excesiv prin îmbrâncirea atacantului pietrean.
La pauză, tehnicianul oaspeților este cel care efectuează 2 schimbări în cadrul formației sale. Intră Adrian Nicolae și Armando Vajushi și ies Vlad Bogdan și Joery Poelmans.
Tot nemțenii sunt cei care încep în atac și în decurse de 2 minute soarta calificării în optimele de finală ale Cupei României putea fi decisă în favoarea lor.
Mai întâi, în minutul 46, Keita centrează din stânga careului, Nicolae respinge neconvingător de la prima bară în față, Andrei Curpăn preia de la circa 6-7 metri ușor lateral dreapta, este singur cu goalkeeprul petrolist Avram, se precipită, conștient că are golul de 2-0 în picior, și trimite slab, în dreapta, acolo unde Avram este la post și salvează!
2 minute mai târziu, căpitanul gazdelor Copoț-Barb este călcat din spate la centrul terenului după ce apucase să paseze de căpitanul petrolist Pol Roige, însă centralul Baciu îl iartă pe spaniol de al 2-lea cartonaș galben, care ar fi lăsat Petrolul în 10 oameni. Este un moment DECISIV al jocului, pentru că Pol Roige AVEA SĂ ADUCĂ ULTERIOR PRIN GOLUL DE 2-1 CALIFICAREA PETROLULUI în faza optimilor de finală!
În min.55 primește și Valentin Balint cartonașul galben după ce îl calcă pe picior pe lateralul Moroșanu, la o fază în care petrolistul se dezechilibrase inițial, după care, Viorel Moldovan efectuează și cea de-a 4-a schimbare: Mario Bratu îi lasă locul lui Mihai Constantinescu.
Un minut mai târziu, Vasile Buhăiescu prevestește golul egalizator al Petrolului, printr-un șut de la circa 20 de metri, ușor lateral stânga, pe lângă colțul lung al porții lui Cîmpianu.
Petrolul egalează norocos în minutul 57, atunci când la o pasă lungă din defensivă în flancul drept, Keita alunecă și lasă flancul descoperit, nimeni nu închide la timp, iar noul intrat Constantinescu avansează nestingherit până aproape de linia de fund, acolo unde are tot timpul din lume pentru a pasa înapoi pe 6 metri la Buhăescu, cel care reia simplu cu latul la colțul scurt pentru 1-1!
CSM Ceahlăul putea prelua din nou conducerea pe tabelă un minut mai târziu, atunci când în urma unui atac rapid ce a curs din dreapta spre stânga, Agafiței a reluat puternic cu latul, peste transversală!
În minutele 63 și 66 Petrolul are 2 bune oportunități de a trece în avantaj: noul intrat Constantinescu este în ambele situații cel care creează pericol la poarta nemțenilor. Prima dată pătrunde în careu din partea dreaptă, își face mingea pentru un șut cu stângul, însă Cîmpianu respinge în față la Balint, care este surprins în offside, pentru ca a doua oară la o pătrundere din dreapta a aceluiași Constantinescu la centrarea acestuia, pe bara a 2-a, Balint să ajungă în contratimp și să reia pe lângă poartă.
Petrolul forțează în aceste momente cu toate liniile, căpitanul găzarilor Pol Roige în minutul 70 avansează până la 20 de metri central, după ce a fentat un apărător nemțean, are tot timpul din lume pentru un șut decisiv, însă execuția sa este mult peste poartă.
În minutul 74 Vlăduț Andreș primește și el cartonașul galben după o ținere din spate a lui Salifu Amidu, pentru ca 2 minute mai târziu, Moroșanu urcat în atac, talonat strâns de Olaru, să șuteze din 6 metri pe lângă poarta lui Avram.
Golul de 2-1, golul care avea să decidă formația calificată în optimile de finală ale Cupei României este reușit de Petrolul în minutul 77: Vajushi pătrunde în stânga, pasează înapoi pentru Buhăescu, care trage din 13 metri și mingea îl lovește în brațul stâng pe Andreș, centralul lasă însă jocul să continue, pentru că mingea a sărit la Pol Roige Rodriguez, care din 7 metri central a șutat puternic pe lângă Keita și printre picioarele lui Cîmpianu! Dacă nu s-ar fi marcat, centralul Baciu ar fi acordat penalty și al 2-lea cartonaș galben pentru Vlad Andreș.
CSM Ceahlăul acuză șocul primirii celui de-al 2-lea gol, un minut mai târziu Valentin Balint, neinspirat ieri, pătrunde singur cu mingea la picior în careul gazdelor, iar de la circa 6 metri, trange din unghi la colțul scurt, însă Cîmpianu este la post și parează golul de 1-3!
Ultimele 10 minute mai aduc 4 schimbări în cele 2 tabere: în minutul 81, Petrolul face și cea de-a 5-a schimbare: Manuel Botic îl înlocuiește pe Valentin Balint, în vreme ce Gabriel Rădulescu recurge și el, prea târziu am zice noi, la primele înlocuiri: Robert Vasile intră în locul lui Antonio Agafiței în min.82, Răzvan Hodorogea în min.87 ia locul lui Andrei Curpăn - cel care deschisese scorul în min.15, iar în cel de-al 2-lea minut de prelungire, mezinul Alexandru Anton l-a înlocuit pe Andrei Mateiciuc.
Fulgii de nea ce cad pe Borzoghean în ultimele minute ale jocului anunță parcă sosirea iernii la final de noiembrie la Piatra Neamț, în vreme ce pe teren mai consemnăm o mini-ocazie a lui Robert Vasile în minutul 85, reluare cu capul pe centru, Avram reținând fără probleme și o lovitură liberă bătută de la circa 18 metri de Vajuschi pe lângă poarta lui Cîmpianu, fază la care, lateralul Moroșanu primise cartonaș galben.
Concluzia partidei
Fără să fie cu nimic superiori CSM Ceahlăului, Petrolul obține o calificare muncită și norocoasă în faza superioară a optimilor de finală din Cupa României. Pietrenii mai buni în prima repriză, au avut o șansă imensă în debutul celei de-a 2-a de a închide jocul, dar imprecizia lui Andrei Curpăn din min.46 și greșeala de arbitraj din min.48, atunci când Petrolul trebuia să rămână în 10 jucători a făcut diferența. Ținută în joc de centralul Andrei Baciu, găzarii cu o bancă mai lungă, au făcut 4 schimbări până în minutul 55, profitând de experiența superioară și de ce nu, să recunoaștem de căderea fizică a CSM Ceahlăului, au forțat cât a trebuit pentru a trece de un adversar ambițios, determinat, dar cu o experiență de competiție mai redusă și cu puține soluții de schimbare pe bancă, acolo unde Răzvan Pîntea, incomplet refăcut după o accidentare, nu a putut să își ajute echipa la cel mai important meci al sezonului.
Ce urmează pentru cele 2 echipe
Petrolul mai are un joc de disputat în campionat, în etapa a 15-a în deplasarea de la Slobozia cu Unirea. Aflată pe locul 10 în clasament, cu 5 etape rămase de disputat, echipa lui Viorel Moldovan are nevoie de un parcurs fără greșeală, care, coroborat și cu jocul rezultatelor să îi permită pe ultima sută de metri accesul în play-offul de promovare al ligii a 2-a.
CSM Ceahlăul Piatra Neamț a încheiat sezonul de toamnă pe un modest loc 6 din 10 formații în seria I a ligii a 3-a. Cu o finanțare superioară celei din sezonul trecut, cu un sprijin consistent din partea CJ Neamț, a RIFIL-ului și cu un nou partener COMES implicat în viața echipei, așteptările sunt mari la Piatra Neamț. Echipa are nevoie de întăriri, 3-4 jucători cu experiență care să confere echipei un plus de valoare și stabilitate la nivelul lotului. Sezonul actual al ligii a 3-a este compromis, dar reconstrucția și pregătirea viitorului sezon poate începe de ACUM, altfel vom mai aștepta 3 ani pentru a se aprinde nocturna la Piatra Neamț!
Galerie foto: Se va updata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu