marți, 17 noiembrie 2020

Fotbal liga a 3-a, Seria I | De-ale fotbalului românesc: 2 cazuri noi de COVID la Vaslui, un aviz neacordat de DSP, iar ACSM Ceahlăul pierde la "masa verde"

 

Sporting Juniorul Vaslui nu mai dispută partida cu CSM Ceahlăul Piatra Neamț, meci reprogramat pentru mâine ora 14, FRF fiind nevoită să anuleze partida.

Motivul: formația antrenată de Cornel Cracea a anunțat că are două cazuri pozitive în rândul jucătorilor, iar Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui a decis carantinarea întregului lot.

Meciul, unul din cadrul etapei a 9-a, ultima a turului, ar fi trebuit să se desfășoare inițial pe 7 noiembrie, însă la acea dată clubul nemțean a fost lovit puternic de COVID-19, un număr de 14 jucători și un antrenor fiind infectați iar clubul plasat în carantină de DSP Neamț.

”Încă de duminică, a doua zi după meciul cu Bucovina Rădăuți, am avut doi jucători care prezentau forme ușoare a bolii. Am făcut teste și cei doi au ieșit pozitiv, astfel că tot lotul a fost carantinat, neavând voie să mergem cu restul fotbaliștilor la Piatra Neamț”, a precizat Costinel Botez, antrenor secund la Sporting Juniorul citat de sportactual.ro

Regulamentul FRF este partea clubului CS Sporting Juniorul Vaslui deoarece, conform "Principiilor de desfășurare a competiţiilor fotbalistice pentru sezonul 2020/21, adaptate contextului pandemiei, «dacă la data reprogramării, jocul nu poate fi disputat, indiferent din ce cauză (inclusiv dacă nu se poate desfășura din cauza echipei adverse), echipa care a cauzat reprogramarea va pierde jocul cu 3-0»".
Astfel, Comisia de Disciplină și Etică a FRF v-a judeca într-o ședință din zilele următoare (Sesizarea Departamentului Competiții cu privire la nedisputarea jocului ACSM Ceahlăul Piatra Neamț - CS Sporting Juniorul Vaslui din cadrul etapei 9) și v-a stabili în temeiul art. 79 pct. 9 coroborat cu art. 4 din Principiile de desfășurare a competițiilor 2020-2021 cu aplicarea art. 34 din RD, ACSM Ceahlăul Piatra Neamț v-a fi sancționată cu forfait (3-0 în favoarea echipei CS Sporting Juniorul Vaslui)."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a | Ronald Arbey Granja Hurtado, noul jucător al CSM Ceahlăul

Ronald Arbey Granja Hurtado, noul jucător al CSM Ceahlăul CSM Ceahlăul Piatra Neamț și-a asigurat serviciile unui jucător columbian, Ronald...