vineri, 29 octombrie 2021

Fotbal liga a 3-a, Seria I | Conferința de presă înaintea jocului dintre ACSM Ceahlăul și CSM Pașcani, meci din cadrul etapei a 10-a. Principalul Gabriel Rădulescu și stopperul Ionuț Ursu vorbesc despre jocul de la Suceava, despre cel de mâine cu CSM Pașcani și mai ales de parcursul pietrenilor din retur

 

Prima etapă a returului ligii a 3-a din seria I reprezintă pentru ACSM Ceahlăul Piatra Neamț un joc pe teren propriu, aparent facil, în fața lanternei roșii CSM Pașcani formație care în cele 9 etape din tur a acumulat doar un punct în urma unui rezultat de egalitate, 1-1, tocmai pe terenul liderului CS Dante Botoșani, la Dorohoi.

Într-o conferință de presă organizată astăzi, vineri 29 octombrie, tehnicianul principal al nemțenilor, profesorul Gabriel Rădulescu dar și fundașul central Ionuț Ursu au vorbit despre jocul de sâmbătă cu CSM Pașcani, despre ce s-a întâmplat în runda precedentă la Suceava, și mai ales au vorbit despre ce așteptări și mai ales de modul cum vor aborda jucătorii și staff-ul tehnic nemțean jocurile din retur, fază a competiției în care nu mai este loc de greșeli și în care, este nevoie de un parcurs perfect pentru ca echipa să își îndeplinească un prim obiectiv intermediar: calificarea în play-off.

Gabriel Rădulescu – antrenor principal ACSM Ceahlăul: 

Începutul returului sperăm să fie de bun augur, să facem un joc consistent din toate punctele de vedere, bineînțeles  vizăm toate cele 3 puncte. Respectăm Pașcaniul, am văzut că în general au avut evoluții bune, un joc organizat, cu un joc de atac, chiar cu multe goluri marcate. Noi ne mai bucurăm că am mai rezolvat din problemele de sănătate și putem să aliniem un prim 11 mai aproape de ceea ce ne dorim. Da, au fost niște mici acte de indisciplină din partea unor jucători de-ai noștri (referitor la jocul de Suceava), este vorba despre Dragoș Mucuță și Andrei Ghenici, au cedat presiunilor, au răspuns provocărilor, dar asta este, mergem înainte. Cel mai probabil Comisia de Disciplină din cadrul FRF va dicta și suspendare și amendă în cazurile de față.

A fost o presiune și o tensiune în cadrul echipei, acum consider că jucătorii au căpătat încredere, cu toții credem că putem să recuperăm din punctele pierdute. Este adevărat că depindem și de jocul rezultatelor, dar noi trebuie să luăm fiecare meci în parte și să adunăm puncte, să formăm un grup puternic, așa cum ne dorim. Lucrăm din acest punct de vedere cu colegii și cu jucătorii, să înțelegem că doar împreună putem reuși. Faptul că avem un sezon atât de echilibrat, consider că este un lucru bun, nu avem surprize ca în alte campionate, sper în continuare că toate jocurile să se dispute doar pe teren, pentru că ce-am văzut în unele meciuri, arbitrajul a lăsat de dorit, nu vreau să spun mai multe. Contează foarte mult și faptul că în retur vom avea 5 jocuri acasă, eu zic că toți cei care vor veni  aici, vor suferi foarte mult. În primul rând cred că toate echipele ar trebui să fie preocupate de joc și nu este atât de greu să avem o atitudine bazată pe respect, să lăsăm fotbaliștii să își facă treaba cât mai bine, să terminăm cu urletele, zbierătele și cu atitudinea de gangsteri pe care au arătat-o unii. Nu mai contează acum dar am văzut la Suceava lucruri care nu au ce căuta pe un teren de fotbal. Vreau să spun că cu puțină inspirație în cea de-a 2-a repriză, am avut cel puțin 3 contraatacuri extrem de periculoase pe zonă centrală din păcate jucătorii noștri au gestionat foarte prost momentele, au ales să fie altruiști în cazul lui Cosmin Nemțanu sau în cazul lui Pîntea care a întârziat nepermis de mult șutul, ia permis fundașului Makongo să-l taloneze, îndelung, a avut oportunitatea să șuteze, cu siguranță dacă șuta pe colțul lung era gol, la fel Cosmin Nemțanu dacă alege să-și facă mingea pe piciorul stâng să pătrundă către poartă scapă singur cu portarul, el din păcate a căzut în plasa fundașului care l-a închis un pic și Cosmin a încercat să paseze dând dovadă de un altruism pe care nu l-am înțeles sincer, a încercat să paseze cu celălalt în situație de 2 contra 1, dar în primă fază el a scăpat singur spre poartă. Au fost și multe alte situații pe care puteam să le gestionăm altfel, zic eu că din prin minutul 20 am fost în controlul jocului, am controlat jocul, am dominat, am avut posesie, am atacat și în prima repriză extraordinar de periculos, în special în flancul nostru drept, din păcate am ales fie cu centrare lungă pe bara a 2-a când am recomandat să centrăm în fața porții sau să aducem mingea mai înapoi, fie să șutăm în blocaj, fie să șutăm plasat șamd. Eu mă bucur că echipa a căpătat încredere, joacă, își creează ocazii. Mai avem de lucrat din punct de vedere al atacului, al finalizării, este mult de muncă, săptămânal, zilnic, este mult de muncă, chiar le spuneam băieților că jocul de fotbal este foarte complex, tot timpul apare ceva nou, tot timpul trebuie să pregătești altceva, de la săptămână la săptămână, de la adversar la adversar. Repet, nu trebuie să jucăm cu presiune, cu tensiune, cu nervi, trebuie să jucăm fotbal și cu sigurnață forbalul ne va răsplăti. La Suceava am  găsit o echipă preocupată de joc, o echipă bună, meciul a fost destul de deschis, ambele echipe au jucat, acum cu Pașcaniul anticipez același lucru, apoi la Huși la fel, 2 echipe care sper că vor juca, să nu fim influențați de starea terenului, apoi vom juca din nou acasă cu Rădăuți, avantajul nostru este că avem un teren foarte bun  “și putem să creem speranțe pentru următoarele 3 meciuri. Chiar îmi doresc maximul de puncte. Mai sunt 27 de puncte în joc, nu știu dacă se vor mai scurge, 1, 2, 3 puncte… “

Referitor la situația actuală a lotului de jucători, despre situația de sănătate pe care o traversează acum componenții echipei ACSM Ceahlăul, principalul Rădulescu a precizat:


“ Mai avem mici probleme, Sorin Tăbăcariu știm că lipsește o perioadă mai lungă dar sperăm să-l recuperăm până în iarnă, Cristi Barb mai acuză o întindere la inghinali, dar este sub tratament și a început antrenamentele ușoare, iar ceilalți care au fost răciți cum sunt Barna, Vîlea Dumbrăvean, Șincu au revenit la antrenamente și s epregătesc în condiții normale, zic eu că o se ne bazăm pe ei mâine.  Suspendați sunt Mucuță și Ghenici. Despre Mucuță am înțeles de la conducere că a reziliat contractul, el nu intra în vederile staff-ului anterior, din păcate pentru el nici în perioada scurtă petrecută împreună nu m-a convins că poate să fie o soluție viabilă pentru jocul nostru de possie și mai pe poartă, are calități frumoase și îi urez succes mai departe la următoarea echipă, îi mulțumim pentru tot aportul adus. Ghenici din păcate a fost o victimă colaterală, a fost o învălmășeală pe banca de reserve, a cedat și el un pic nervos, îmi pare rău pentru îel dar trebuie să învețe, este tânăr. Săptămâna aceasta dar și săptămâna trecută am mai adus niște tineri de perspectivă de la U-19, s-au pregătit alături de noi, spun eu că sunt pe un drum bun, este adevărat că nu se compară juniorii cu seniorii, dacă știu să muncească și să fie respectuoși, băieții mai mari, cu experiență, o să-I primească cu brațe deschise și o să-I ajute în integrare. Este foarte important ca ei să vină, să arate o atitudine foarte foarte bună când vin la o echipă de seniori. ”

Despre adversarul de sâmbătă, CSM Pașcani, antrenorul Gabriel Rădulescu a identificat jucătorii importanți ai oaspeților, ia studiat și speră ca va găsi mijloacele să îi anihileze.

Da, din ce am văzut Eusebiu Mercaș a jucat inclusiv 9 fals, un jucător tehnic, un jucător cu ceva experiență la nivelul ligii a 3-a, un jucător care vine bine între linii și destul de periculos. Am încredere că blocul nostru funcțional va arăta bine și va avea cât mai puține spații.  Mai sunt ceva jucători cu experiență la CSM Pașcani, Aeroaiei, mai este un Albu foarte bun, un jucător de fantezie la mijlocul terenului, sunt și câțiva underi veniți de la CSM Iași, jucători de perspectivă, chiar am remarcat un jucător de bandă dreaptă cu viteză și tehnică deosebită. Sigur, am văzut și slabiciunile pe care le au, sper să le speculăm mâine. ”

Ionuț Ursu – fundaș central ACSM Ceahlăul:

“ Da, jocul de la Suceava a fost un joc încrâncenat, după cum s-a văzut au fost multe dueluri tari, din partea lor mai mult  și asta nu prea ne bucură, trebuie să fie chestia asta și din partea noastră. Au început bine la începutul meciului, au fost  peste noi, dar ne-am reglat  între timp, ne-am făcut jocul nostru, am avut ocazii, dacă înscriam probabil altul era rezultatul, cam asta a fost deznodământul meciului în afară de finalul incendiar, cu tot circul care s-a creat acolo. Foresta a început foarte tare începutul de meci, au venit cu cornere foarte multe, normal, noi pregătim în fiecare zi, săptămânal, d-nul Rădulescu ne spune, ne pregătește foarte bine, eu zic că ne-am descurcat foarte bine la fazele fixe, în afară din păcate de ultima fază. Se pare că nu suntem destul de maturi încât să gestionăm fazele așa de bine și lucrul ăsta ne-a costat în turul campionatului pentru că am pierdut foarte multe puncte. Am vorbit și cu băieții în vestiar, nu are de ce ne să ne apese rezultatul de la Suceava, bine este o oarecare remușcare la finalul meciului atunci când primești gol la ultima fază. Dar pe partea cealaltă putem să luăm și varianta că arbitrii puteau să nu dea penalty. Bine că a fost fault clar, că eram la 2 metri acolo, asta este altceva. Mia frustrant este că ne-au dat gol la ultima  fază, dar până la urmă am luat un punct, avem 2 meciuri în care am luat 4 puncte, deci un bilanț dacă ar fi să o luăm așa.

Am început să cunoaștem formațiile din seria noastră, știm ce joacă, știm cum este seria asta din Moldova, am rămas uimit de cum abordează echipele jocurile, lungă și pe-a doua, după aia se închid, nu ne așteptam la asta, noi suntem o echipă care combinăm, care jucăm un fotbal plăcut zic eu, iar returul de campionat cum trebuie să fie…Dacă am avut atitudine, seriozitate, determinare în turul campionatului, cum toate aceste lucruri trebuie să fie la superlativ, nu mai există cale de întoarcere, trebuie să luăm punct(e), cunoaștem echipele, știm ce pot, știm ce joacă, chiar asta nu ne împiedică cu nimic să luăm punctele. CSM Pașcani este o echipă agreabilă doar dacă ne uităm în clasament. Dar uitându-ne la jocurile lor, vedem că cam toate echipele sunt periculoase. Noi cred că stăm bine mai întâi defensiv și apoi dăm noi goluri. Lăsăm Suceava, cunoaștem echipele cu care am jucat, lăsăm totul în urmă,  suntem unde suntem, tragem linie, urmează un retur de foc și nu ne mai permitem să facem niciun pas greșit. “

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

SNP vă urează Crăciun Fericit alături de cei dragi!