luni, 25 octombrie 2021

Fotbal liga a 3-a, Seria I | EGALUL NIMĂNUI: Nervi mulți, fotbal puțin între Foresta și Ceahlăul, marile deziluzii ale turului de campionat. Cristin Jalbă din penalty și Karime Makongo au marcat în prelungirile unui joc din care nu au lipsit incidentele

ACS Foresta Suceava și ACSM Ceahlăul se înfruntau sâmbătă, 23 octombrie, de la ora 15:00, pe Areni într-o partidă ce conta pentru etapa a 9-a, ultima a turului, miza fiind locul 4, ultimul care asigură prezența în play-off.

Cele 2 formații dezamăgiseră prin prestații și rezultate pe oficiali și fani, pietrenii schimbând antrenorul principal după 6 etape, locul lui Costel Ilie fiind luat de profesorul Gabriel Rădulescu, un apropiat al clubului de sub Pietricica, cel care mai activase la ACSM Ceahlăul în 2 mandate.

Miza jocului de pe Areni anticipa un joc încrâncenat, tensionat, cu puține faze cu adevărat periculoase pentru cele 2 porți, asta și pentru că cele 2 formații încă nu și-au perfecționat un stil de joc ofensiv, pe placul suporterilor, atâțea cât mai sunt în cele 2 orașe, aflate de ani buni în regres, într-o ligă a 3-a, mai slabă ca oricând, cu 10 serii de 10 echipe, din care primele 4 la finalul sezonului regular au șansa să viseze la play-off și apoi, primele 2, la barajele de promovare.

Meciul de pe Areni a început cu o întârziere de 8 minute ca urmare a unei probleme medicale la unul din arbitrii asistenți, cu Foresta în atac, o sumedenie de cornere la poarta lui Barna, în special pe partea dreaptă de atac a sucevenilor, acolo unde lateralul Cristi Ursu a avut mult de furcă. Imprecizia la loviturile de cap ce s-au succedat la poarta Ceahlăului în urma loviturilor de colț, a fost urmată de o altă ratare a Forestei, pornită de la o recuperare din jumătatea proprie, o dezvoltare rapidă pe contraatac a lui Atouba, a cărui pasă decisivă în careu, a fost oprită de Moroșanu din cădere, involuntar, cu mâna, însă centralul Octavian Ciucanu din Brașov a lăsat jocul să curgă.

CSM Ceahlăul a ripostat prin vitezistul Curpăn, care are o acțiune impetuasă pe partea dreaptă, centrează de pe linia de fund în centrul careului, Nemțanu anticipează și îi așează mingea pentru șut lui Denis Botezatu însă trasorul acestuia este deturnat în corner de un apărător sucevean, pentru ca la doar câteva minute în urma unei acțiuni dezvoltate pe partea stângă de Ștefănescu și Nemțanu, ultimul să rămână norocos cu mingea la picior, intră în careu, însă șutul său cu latul este blocat din nou.

Foresta putea deschide scorul la o fază fixă. Atouba execută o lovitură liberă de la 22-23 de metri ușor lateral stânga în zid, fundașii nemțeni nu știu unde este mingea, Atouba recentrează cu pământul în suprafața de pedeapsă, mingea ajunge la Robert Martin la marginea careului de 6 metri, însă execuția acestuia precipitată, este imprecisă iar Barna scapă fără gol primit.

Denis Botezatu își mai încearcă șansa odată de la 25 de metri, poziție centrală cu piciorul stâng, însă mingea zboară peste poarta lui Mihăiescu, pentru ca peste puține minute, o acțiune de atac dezvoltată în stânga și terminată cu un 1-2 la marginea careului mare între Nemțanu și Ștefănescu să fie finalizată de ultimul cu un șut blocat, mingea zburând în lovitură de colț.

Repriza a 2-a începe cu CSM Ceahlăul în atac, o noua acțiune pe flancul stâng este întoarsă pe centru la Botezatu al cărui șut este și de data aceasta blocat de apărătorii suceveni, Foresta răspunde prin Atouba, cel care are prea mult spațiu în zona lui Moroșanu, avansează spre careul pietrean și șutează plasat, de puțin peste transversală!

Ambele echipe joacă pe contre, niciuna nu este capabilă să facă pressing, ambele grupări sunt acum echipe lungi, lăbărțate pe 50-60 de metri, semn că ceea ce s-a discutat la ședința tehnică s-a uitat pe teren, sau poate că noi avem așteptări prea mari de la jucătorii celor 2 formații.

O centrare din dreapta a aceluiași Atouba, este reluată cu boltă, fără forță de Robert Martin, iar Barna are timp să respingă de sub transversală în corner, pentru ca mai apoi Răzvan Pîntea excelent lansat de Șter pe centru cu o pasă cu călcâiul, să sprinteze central spre poarta lui Mihăiescu, fiind ajuns și deposedat în momentul în care se pregătea să șuteze pentru 1-0!

CSM Ceahlăul putea deschide scorul tot în urma unei lovituri de colț din dreapta, centrarea lui Ștefănescu este reluată cu capul de Ionuț Ursu din zona punctului de la 11 metri spre noul intrat Adrian Șter care  reia tot cu capul din 6 metri ușor lateral stânga însă Mihăiescu are o intervenție de zile mari!

Barna răspunde aproape imediat ieșind foarte bine dintre buturi și blocându-l pe același Robert Martin la marginea careului de 6 metri, execelent lansat în profunzime în spatele fundașilor noștri centrali, pentru ca de la 16 metri șutul unui sucevean să treacă de puțin peste transversală.

Meciul se îndrepta spre un liniștit 0-0, însă a venit minutul 90+6, minut în care CSM Ceahlăul primește o lovitură liberă de la circa 35 de metri, ușor lateral stânga. Execută Botezatu înalt, tăiat la marginea careului de 6 metri, Mihăiescu iese hazardat din poartă lovește mingea cu pumnii iar cu genuchiul drept în spate pe mezinul Alex Anton, iar centralul brașovean Octavian Ciucanu indică punctul cu var: penalty pentru CSM Ceahlăul!

În acest moment gazdele își ies din minți, apar proteste  care degenerează în acțiuni reprobabile, brigada de arbitri și oficialii făcând cu greu față momentelor ce nu pot fi reproduse într-un material video deoarece acest blog nu promovează scandalul cu orice preț.

După 5 minute de întrerupere, Cristin Jalbă execută penalty-ul în stânga lui Mihăiescu, care deși a plecat spre minge nu poate evita golul. Este 1-0 pentru CSM Ceahlăul!

Bucuria excesivă spre banca de rezerve a sucevenilor a jucătorilor nemțeni provoacă noi incidente, lucrurile scapă de sub control, insă jocul este reluat până la urmă.

Foresta se năpustește în atac, pietrenii nu pot ține de minge și acordă corner cu nonșalanță prin lateralul Moroșanu iar karma nu iartă!

Lovitura de colț de pe partea stângă este executată la colțul scurt de unde este deviată pe spate la marginea careului de 6 metri, iar stopperul camerunez Makongo Karime infiltrat în atac între fundașii centrali ai pietrenilor îl învinge din apropiere pe Barna care a atins mingea dar nu a put salva golul. 

Este 1-1, un scor mai aproape de ce s-a jucat pe Areni, însă momentele  reprobabile care au apărut după acordarea penalty-ului pentru nemțeni, cât și după transformarea acestuia, umbresc un joc cenușiu, aspru, fără mari realizări între 2 formații departe de ceea ce reprezintă orașele din care fac parte în fotbalul românesc.

1-1 este rezultatul cu care Foresta își apără locul de play-off la finalul turului, CSM Ceahlăul se află pe un incredibil loc 5 la jumătatea sezonului regular, la 11 puncte de liderul CS Dante Botoșani iar pentru ca să obțină calificarea în play-off este nevoie de ALTCEVA în returul care începe sâmbăta viitoare cu joc acasă cu lanterna CSM Pașcani.

ACS Foresta Suceava:  Mihăiescu - Dorobanțu, Botezatu, Makongo, Arnold, Netbai, Marian Ilie,  Chelari, Hostiuc, Atouba, R.Martin

Rezerve: Tătaru - Crap, Cimbru, Popovici, Trofan, Oluwaseun, Izvogu, Chika

ACSM Ceahlăul: Barna - Moroșanu, Jalbă, I.Ursu, C.Ursu - Botezatu, Ov.Toma, A. Curpăn, Istrati, Ștefănescu, Nemțanu

Rezerve: Cîmpianu - Pîntea, Șincu, Ghenici, Moldovan, Mucuță, Anton, Șter și Copoț-Barb

Foto: Captură video: Nelu Messi Photography

Video: ACSM Ceahlăul TV Oficial

Un comentariu:

  1. Corect comentariul dumneavoastră.Aproape toate echipele cu care au jucat i-au luat pe "piept",mai puțin Husana și Vasluiul.Trebuie lucrat la încredere,se vede după modul de alergare al jucătorilor, aleargă pe vârfuri,zici că se conservă pentru Liga Campionilor, când pleci cu mingea la picior dai maxim,aviz Pîntea, Nemtanu, Moroșanu și alții.Apararea că deobicei foarte relaxată,in loc să fie în alertă în fiecare clipă, fundașii laterali pleacă în față și uită să se mai apere.Poate returul să fie mai bun ! Speranțele noastre în rezultate pozitive există și sunt la îndemâna echipei.Inca odată HAI CEAHLĂUL!!!

    RăspundețiȘtergere