sâmbătă, 16 martie 2024

Fotbal liga a 2-a | Victorie facilă dar nu suficientă pentru calificarea în play-off pentru galben-negrii în fața Progresului Spartac la ultima reprezentație pe teren propriu din sezonul regular

 

ACSM Ceahlăul Piatra Neamț a încheiat sezonul regulat al Ligii 2 cu un succes scontat, 4-0 (2-0) pe teren propriu cu ultima clasată Progresul Spartac, formație venită la Piatra Neamț și cu o mică galerie, însă succesul are un gust amar pentru elevii lui Cristian Pustai.

Cum Viitorul Pandurii nu a produs minunea așteptată de nemțeni la Buzău, ba chiar a pierdut la scor (0-5), galben-negrii a încheiat prima parte a campionatului prima sub linia play-off-ului, pe locul 7, eșecul de la Miercurea Ciuc, din runda trecută, cântărind decisiv.

Titularizat în premieră în atac, în locul uruguayanului Cortelezzi, Alexandru Buziuc i-a răsplătit decizia antrenorului Cristian Pustai cu o evoluție foarte bună, încununată cu două goluri.


Atacantul venit în această iarnă de la Steaua a deschis scorul încă din minutul 4, finalizând cu un șut din doi metri o acțiune inițiată de Pedro Albino și continuată de Patrick Petre. Servant la primul gol, Petre și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor în minutul 29, când a stabilit scorul pauzei. Decarul nemțenilor a combinat la marginea careului cu mai mulți coechipieri, a pătruns în careu și a șutat de la 8 metri, ușor lateral stânga, la colțul lung, fără speranțe pentru portarul Paraschiv.

Repriza secundă a debutat cu o ocazie bună a lui Buziuc (șut peste poartă din poziție centrală, 52), însă vârful Ceahlăului nu a mai ratat în minutul 62.

Azdren Llullaku a centrat perfect în fața porții din flancul drept, iar Buziuc a pus latul din șase metri și a dus scorul la 3-0.

Patrick Petre a ratat de puțin dubla în minutul 74, când a trimis razant cu vinclul din stânga al porții lui Paraschiv, după un un-doi cu Buziuc.

Intrat la pauză în locul lui Moraru, Marius Savu a închis tabela cu un minut înainte de final. Neicuțescu a pasat în dreapta pentru Pedro Albino, lusitanul a întors în centru pentru Savu, iar mijlocașul nemțenilor a înscris cu un șut de la 11 metri.

Victorie clară pentru Ceahlăul, anticipată, în fața unui adversar care a încercat sub Pietricica doar să limiteze pe cât posibil proporțiile scorului.

Nemțenii încheie sezonul regular pe locul 7, cu 31 de puncte, primii deasupra liniei și vor juca în play-out, în timp ce Progresul Spartac termină cele 19 runde fără victorie, cu doar un punct, pe ultimul loc.

CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ – PROGRESUL SPARTAC 4-0 (2-0)

Stadion: Ceahlăul (Piatra Neamţ – Neamţ).
Spectatori: 1200

Arbitru central: Adelin Pavel (Osica de Jos – Olt). Arbitri asistenți: Daniel Ștefan Lar (Baia Mare) și George Turcu (Bucureşti). Arbitru de rezervă: Lucian Diaconu (Iaşi). Observator arbitri: Zoltan Tamaş (Odorheiu Secuiesc). Delegat joc: Ciprian Prisăcaru (Târgovişte).

Ceahlăul: Krell – Pedro Albino, Taraduda, M. Constantin (Jalbă 46′), D. Benga (Bacalu 79′) – Akwasi (Onișa 31′) – P. Petre, Llullaku (cpt.)(Al.Anton 79′), Mat. Moraru (M. Savu 46′), Neicuțescu – Buziuc

Rezerve neutilizate: Barna – Cortelezzi, Forizs, Core
Antrenor: Cristian Pustai

Progresul Spartac: D. Paraschiv – Parfeon (cpt.), Rz. Stîngă (Vl. Istrate 88′), Em. Pacionel, Mat. Andrei, Andr. Florescu, Ed. Radu, M. Dumitru (Tong 61′), Paliu, Crivac, A. Chirițoiu
Rezerve: Al. Soare, Dav. Dumitrescu – Răducioiu, Dinache
Antrenor: Andrei Erimia

2 comentarii:

  1. Mulțumim echipei pentru victorie! Mulțumim D-lui Mazarianu pentru implicare și pentru faptul că am avut speranțe pentru playoff până în ultima clipă (etapă).Cu siguranță vom fi mai puternici in sezonul următor . Important este că Domnul Pustai rămâne și se va forma un grup mai unit și mai puternic ,cu patru cinci plombe in defensivă și ceva in ofensivă sigur la anul vom fi în play off și poate mai mult ...Speram că și finanțarea sa fie la un nivel superior ,dar și mai mulți spectatori (susținători) la stadion .Hai Ceahlăul!

    RăspundețiȘtergere
  2. Poate și un demers mai hotărât la federație din partea Ceahlăului și a Chindiei pentru a respecta competiția, chiar dacă în ce privesc rezultatele Selimbarul și Corvinul își merită locul ,dar fac play off- ul irelevant, se joacă doar pentru cine vrea cu adevărat promovarea deși cred că doar Buzăul poate sa aibă asigurat bugetul pentru liga 1, Slobozia nu va face față ,iar Mioveniul și Ciucul atât și-au dorit ,să obțină dreptul sa joace barajul . Părerea mea.

    RăspundețiȘtergere

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a, play-out | Matei Moraru SUSPENDAT 2 ani pentru că a refuzat contractul propus de U Cluj, clubul de care aparținea! Nemțenii au făcut recurs însă șansele să îl păstreze pe underul 2005 sunt MINIME!

  Lovitură dură pentru unul dintre cei mai buni jucători sub vârstă ce au evoluat în Liga 2 în acest sezon. La aproape o lună după ce a fost...