marți, 19 martie 2024

Fotbal liga a 2-a | Video: A fost stabilit programul play-out-ului din Liga 2. CSA Steaua începe cu un meci la Târgu Jiu, ACSM Ceahlăul debutează acasă cu Metaloglobus, iar CFC Argeș stă

 

La trei zile distanță de la încheierea ultimei etape a sezonului regular de Liga 2, ediția 2023-2024, în care am aflat componența celor două grupe de play-out și ultima formație calificată în play-off, organizatorul campionatului, Federația Română de Fotbal, stabilește programul următoarei faze a campionatului.

Spre deosebire de SuperLigă, unde pozițiile pe care termină echipele la finalul sezonului regular determină automat și programul lor în faza în care vor continua, la Liga 2 nu se procedează la fel. Aici, FRF stabilește programul meciurilor din play-off, respectiv play-out prin tragere la sorți. Iar evenimentul a fost programat pentru astăzi, 19 martie 2024, de la ora 12:00, la Casa Fotbalului.

Și situația punctelor cu care se intră în play-off, respectiv play-out este alta față de prima ligă. Dacă în SuperLigă echipele se trezesc cu punctele înjumătățite, în Liga 2 nu se aplică această regulă, ci se intră în cele două turnee cu punctajul obținut în cele 19 runde din sezonul regular.

Doar șase echipe dintre cele 14 participante au fost și în sezonul trecut de Liga 2 în play-out

Potrivit regulamentului FRF, clasatele pe locurile 7-20 la finalul sezonului regular de Liga 2 sunt împărțite, în funcție de locul ocupat, în două grupe de play-out.

În Grupa A merg clasatele pe locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18 și 19, adică ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ, CSM Reșița, Metaloglobus București, Campionii FC Argeş, CSC Dumbrăviţa, Unirea Dej și CSM Alexandria.

În Grupa B au intrat formațiile care au terminat pe pozițiile 8, 9, 12, 13, 16, 17 și 20, mai exact Steaua, Chindia Târgoviște, Concordia Chiajna, CSM Slatina, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, CS Tunari și Progresul Spartac.

Dintre cele 14 echipe, Metaloglobus, Concordia Chiajna, CSM Slatina, CSC Dumbrăvița, Viitorul Pandurii Târgu Jiu și Progresul Spartac au fost în play-out și în sezonul trecut. Metaloglobus și Progresul Spartac au disputat barajul de menținere, primi câștigând în urma loviturilor de departajare. FC Brașov nu a obținut certificarea, astfel că locul vacant a fost ocupat de Progresul Spartac.

  • Procedura de stabilire a programului de disputare a play-out-ului se va face pe baza Tabelei Berger pentru opt echipe, numărul corespunzător fiecărei echipe fiind stabilit prin tragere la sorți. În urne se vor introduce bile cu numere doar de la 1 la 7, prin eliminarea bilei cu numărul 8 fiind posibilă asigurarea unui număr de meciuri egale în deplasare şi acasă (câte trei din fiecare) pentru cele şapte participante în fiecare grupă. Extragerea se va face în ordinea clasării la finalul sezonului regular.
  • În play-out, în fiecare grupă se va disputa un singur joc între participante, rezultând astfel şase meciuri pentru fiecare formație.
  • La finalul play-out-ului vor retrograda patru echipe de această dată, ultimele două clasate din fiecare grupă (locurile 6 și 7). În acest sezon nu va exista meciul de baraj dintre ocupantele locurilor 5 din cele două grupe pentru a se stabili a cincea echipă retrogradată, deoarece FRF a decis în vara trecută să mărească numărul de participante în Liga 2 din sezonul 2024-2025 de la 20 la 22. Pentru asta, va retrograda cu o echipă mai puțin și vor promova din Liga 3 șase echipe în loc de cinci.

Echipele din Grupa A a play-out-ului Ligii 2 și numărul care le-a fost atribuit prin tragere la sorți:

ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ  2
CSM Reșița  4
Metaloglobus București  7
Campionii FC Argeş  1
CSC Dumbrăviţa  6
Unirea Dej  5
CSM Alexandria – 3

Program Grupa A play-out Liga 2:

Etapa 1: 30 martie 2024

ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ – Metaloglobus București
CSM Alexandria – CSC Dumbrăviţa
CSM Reșița – Unirea Dej
Campionii FC Argeş stă.

Etapa 2: 6 aprilie 2024

CSC Dumbrăviţa – CSM Reșița
Metaloglobus București – CSM Alexandria
Campionii FC Argeş – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ
Unirea Dej stă.

Etapa 3: 13 aprilie 2024

CSM Alexandria – Campionii FC Argeş
CSM Reșița – Metaloglobus București
Unirea Dej – CSC Dumbrăviţa
ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ stă.

Etapa 4: 20 aprilie 2024

Metaloglobus București – Unirea Dej
Campionii FC Argeş – CSM Reșița
ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ – CSM Alexandria
CSC Dumbrăviţa stă.

Etapa 5: 27 aprilie 2024

CSM Reșița – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ
Unirea Dej – Campionii FC Argeş
CSC Dumbrăviţa – Metaloglobus București
CSM Alexandria stă.

Etapa 6: 4 mai 2024

Campionii FC Argeş – CSC Dumbrăviţa
ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ – Unirea Dej
CSM Alexandria – CSM Reșița
Metaloglobus București stă.

Etapa 7: 11 mai 2024

Unirea Dej – CSM Alexandria
CSC Dumbrăviţa – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ
Metaloglobus București – Campionii FC Argeş
CSM Reșița stă.

Clasament Grupa A play-out Liga 2 înainte de start:

1. ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ – 31 puncte
2. CSM Reșița – 27
3. Metaloglobus București – 26
4. Campionii FC Argeş – 24
5. CSC Dumbrăviţa – 23
6. Unirea Dej – 13
7. CSM Alexandria – 9

Echipele din Grupa B a play-out-ului Ligii 2 și numărul care le-a fost atribuit prin tragere la sorți:

CSA Steaua – 5
Chindia Târgoviște – 7
Concordia Chiajna – 3
CSM Slatina – 1
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – 4
CS Tunari – 2
Progresul Spartac – 6

Program Grupa B play-out Liga 2:

Etapa 1: 30 martie 2024

CS Tunari – Chindia Târgoviște
Concordia Chiajna – Progresul Spartac
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – CSA Steaua
CSM Slatina stă.

Etapa 2: 6 aprilie 2024

Progresul Spartac – Viitorul Pandurii Târgu Jiu
Chindia Târgoviște – Concordia Chiajna
CSM Slatina – CS Tunari
CSA Steaua stă.

Etapa 3: 13 aprilie 2024

Concordia Chiajna – CSM Slatina
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Chindia Târgoviște
CSA Steaua – Progresul Spartac
CS Tunari stă.

Etapa 4: 20 aprilie 2024

Chindia Târgoviște – CSA Steaua
CSM Slatina – Viitorul Pandurii Târgu Jiu
CS Tunari – Concordia Chiajna
Progresul Spartac stă.

Etapa 5: 27 aprilie 2024

Viitorul Pandurii Târgu Jiu – CS Tunari
CSA Steaua – CSM Slatina
Progresul Spartac – Chindia Târgoviște
Concordia Chiajna stă.

Etapa 6: 4 mai 2024

CSM Slatina – Progresul Spartac
CS Tunari – CSA Steaua
Concordia Chiajna – Viitorul Pandurii Târgu Jiu
Chindia Târgoviște stă.

Etapa 7: 11 mai 2024

CSA Steaua – Concordia Chiajna
Progresul Spartac – CS Tunari
Chindia Târgoviște – CSM Slatina
Viitorul Pandurii Târgu Jiu stă.

Clasament Grupa B play-out Liga 2 înainte de start:

1. CSA Steaua – 28 puncte
2. Chindia Târgoviște – 28
3. Concordia Chiajna – 25
4. CSM Slatina – 25
5. Viitorul Pandurii Târgu Jiu – 23
6. CS Tunari – 16
7. Progresul Spartac – 1

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a | ACSM Ceahlăul depășită în clasament de Campionii FC Argeș, Corvinul și Metalul Buzău după semi-eșecul de la Câmpung. Mâine, elevii lui Veronese primesc vizita piteștenilor lui Bogdan Andone în deschiderea etapei a 15-a

  Trei etape au mai rămas de disputat din Liga 2 în anul 2024, în sezonul regular 2024-2025, iar prima dintre acestea va debuta ca precede...