Atacantul pietrean de 20 de ani, Dănuț Nedelcu a semnat în ultimele ore ale perioadei de transferuri un contract valabil pe un an de zile cu formația de ligă secundă Foresta Suceava.
Longilinul atacant pietrean (1,86 m) a debutat în liga a 2-a în sezonul 2015-2016 pentru defuncta SC FC Ceahlăul SA, fomație pentru care a evoluat în 20 de partide, 16 în sezonul regular, 4 în play-out și pentru care a punctat de 3 ori, primul gol fiind chiar la debutul său cu FC Farul Constanța (2-0).
După falimentul celei mai vechi formații de fotbal din Moldova, Dănuț Nedelcu a încercat un tranfer în Italia, la Fidelis Andria, a susținut apoi probe de joc în Ștefan cel Mare, a făcut pregătirea cu UTA BD, pentru a se întoarce apoi în liga a 4-a Neamț, acolo unde și-a dovedit calitățile de golgheter pentru grupările Cimentul Bicaz și ACS Enadani Poiana Teiului, formație ce s-a retras din păcate în toamna lui 2017 din liga a 4-a Neamț.
" Bună seara, mulțumesc frumos pentru felicitări! Așa este, am semnat pentru 1 an de zile cu Foresta Suceava. Au venit mulți jucători la Suceava în ultima vreme, tineri și de perspectivă." Este vorba de portarul Ricardo Costinel Filip - 20 de ani - ASU Poli TImișoara, fundașul central de 21 de ani Emanuel Vlad Opriș, jucător ce aprține de Juventus București și care, în tur a jucat pentru CS Balotești). În urmă cu trei zile, vineri, Foresta oficializase transferurile altor cinci fotbalişti. Printre jucătorii care au semnat contracte de joc cu gruparea suceveană la sfârşitul săptămânii trecute se află Loic Kharoubi, Moussa Konate, Ivan Georgiev Makriev, Oleg Lupuşor şi Mihai Muşea. Negocierile pentru un eventual transfer pe Areni au continuat și astăzi: fundaşul central sucevean Paul Mateciuc şi cu fundaşul stânga moldovean Mihai Negură, lotul mai putând fi completat cu o serie de fotbalişti tineri, testaţi în ultima perioadă de antrenorul Florentin Petre, precum Andrei Netea şi Robert Martin, jucători crescuţi de Liceul cu Program Sportiv, dar legitimaţi ultima oară la Şomuz Fălticeni, Florin Negură şi Cristian Gulei de la LPS Suceava.
" Vremea a fost pricipalul obstacol în perioada de pregătire...meciuri prea multe de pregătire nu am putut disputa din cauza terenurilor impracticabile, dar chiar și așa, am muncit mult și zic eu, ne-am pregătit foarte bine. Referitor la competiția care începe sâmbătă, avem primul meci acasă cu Dacia Unirea Brăila, o formație aflată ca și noi în subsolul clasamentului. Trebuie foarte mult să reușim o victorie. Aici, cele 3 puncte sunt foarte importante " a mai declarat fostul atacant al Ceahlăului.
Întrebat despre cum vede lupta la retrogradare în returul ligii a 2-a care pornește la start duminică ținând cont de abandonul formațiilor Olimpia Satu Mare, respectiv ASA Tg.Mureș și dacă dintre componenții actuali ai Forestei, cunoaște pe actualii săi colegi, Dănuț Nedelcu a răspuns următoarele:
" Mă bucur înainte de toate că am ocazia să lucrez cu d-nul Florentin Petre ca și antrenor principal, este un antrenor foarte bun, a fost un mare jucător, are cunoștințe pentru fiecare post...am înțeles că se întoarce și d-nul Bogdan Tudoreanu, el este de-o viață la Suceava. Cred că va fi bine. S-au mai remediat problemele cu banii la Suceava. Băieții sunt doar la o lună restanță, atât. Sunt bani pentru a continua campionatul la Suceava, pentru a salva echipa. Păcat de Olimpia și ASA, sunt echipe bune, echipe de tradiție. Noi sperăm foarte mult să ne salvăm să nu pățim ce au pățit celelalte formații. Avem un antrenor foarte bun, avem echipa cu cei mai mulți fani din liga a 2-a, sperăm să ducem campionatul cu bine. Dintre colegii actuali...îl cunosc pe concurentul meu...Matei, atacant bun, cu multă experiență, fundașul central Paul Mateciuc - fost coleg la defuncta Ceahlăul și pe Andrei Cerlincă de la Rapid . "
Efectivul de jucători al Forestei a suferit transformări serioase în intersezon. Dintre fotbaliştii care au dus greul în sezonul de toamnă se mai află în prezent la echipă portarul Răzvan Began, fundaşii Wilhem Renquin şi Pavel Secrier, mijlocaşii Vlad Stănescu şi Andrei Cerlincă, atacanţii Marius Matei şi Edgar Movsisyan, alături de mijlocaşul Vasile Dănilă, care a fost mai mult accidentat în sezonul de toamnă, şi de juniorii Oloeriu Onofraş, Robert Bosânceanu, Cosmin Coroamă sau Ruben Sumanariu, şi ei cu prezenţe constante în echipă în turul campionatului.
Gruparea suceveană s-a despărţit în pauza de iarnă de Charles Acolatse, Issa Diallo, Alessandro Masella, Daniel Pappoe, Alexandru Belevschi, Dali Amar Belkacem, Eridson sau Boumina Naofal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu