miercuri, 21 februarie 2018

Fotbal amical - liga 4/3 | Aerostarul lui Popovici, "STELAR" pentru juniorii CSM-ului pietrean

CSM Ceahlăul – CS Aerostar Bacău 0-5 (0-4)
Marcatori: Vraciu (25 și 37), Mihăeș (34), Roșca (36 și 87)

Miercuri, de la orele 12.00, pe terenul III Sintetic din Complexul Sportiv “Ceahlăul”, circa 50 de spectatori înfrigurați printre care s-au numărat și o serie de oameni de fotbal din zonă, CSM Ceahlăul într-o alcătuire inedită, a dat replica Aerostarului din Bacău, liderul ligii a 3-a, seria 1 la finalul turului.
Trebuie menționat de la început faptul că pietrenii au avut o mare problemă în alcătuirea unui prim “11” echilibrat, capabil să dea o ripostă pe măsură vecinilor de la Bacău.
Fără axul central al apărării, Vali Rotaru – bolnav și V.Andreș –examen la liceu, competențe la limba engleză, cu probleme la nivelul mijlocașilor, absența titularilor de drept Apostol și Copoț-Barb neputând fi suplinită cu succes de juniorii din lot, la care s-a adăugat și ghinionul teribil din minutul 15, atunci când Robert Vasile s-a accidentat și nu a mai putut continua jocul, plus fragilitatea atacului, cauzată de absența golgheterului Andrei Mateiciuc, ușor accidentat și menajat, toate acestea, au anticipat galopul de sănătate al băcăuanilor, net superiori în condițiile expuse mai sus, la capitolul valoare, forță și experiență de joc. În aceste condiții, “aviatorii” au pus stăpânire pe joc încă din primele minutele ale întrecerii, prima repriză în special, fiind una la discreția oaspeților. 
Pietrenii au rezistat până în minutul 25 atunci când golgeterul Vraciu a reușit să deblocheze pentru prima oară scorul. Apoi pe fondul dominării tot mai accentuate a formației de liga a 3-a, pe finalul primei reprize, în decursul a doar 3 minute, Bacăul a mai punctat de 3 ori! Mihăeș (34), Roșca (36) și din nou Vraciu (37) au dus scorul la 0-4, iar pentru cei prezenți pe un frig pătrunzător la stadion era clar că nimic nu mai putea schimba soarta învingătoarei din această partidă. În repriza a 2-a, chiar dacă jocul s-a mai echilibrat, portarul oaspeților Hărăguță nu a putut fi pus la încercare, decât cu niște centrări din lateral fără grad de periculozitate. Trebuie remarcată introducerea în poartă a lui Teo Cîmpianu, aflat în premieră între buturi în pregătiri, goalkeeper care avea să fie învins doar o singură dată în mitanul secund de Roșca (87), autorul unui șut plasat, cu boltă, aproape de vinclu.
Formația de start (CSM Ceahlăul):
Chiruță – Parfeni, C.Rotaru, M.Rusu, Moroșanu – R. Vasile, Ov.Toma, Pîntea, Hodorogea – Curpăn, D.Popa 
Au mai intrat: Cîmpianu, Toma Nicolau, Oteliță, Alex. Rusu, Paul Rusu, Marius Matei. Pentru partida de verificare de sâmbătă cu CSM Roman, antrenorul Gabriel Rădulescu speră să mai recupereze din lista jucătorilor îndisponibili. La capitolul angajament, determinare, nu este nimic de reproșat tinerilor juniori din cadrul clubului, care cu certitudine se constituie la momentul de față în frumoase promisiuni pentru anii ce vin, însă în perspectiva barajului, la care conducătorii CSM-ului tind să ajungă, în condițiile în care staff-ul tehnic a renunțat la serviciile lui Ștefan Ungureanu și Sorin Pintilie, parcă ar fi nevoie și de aportul a încă 3-4 jucători cu experiență la acest nivel, capabili să încline decisiv balanța în meciuri cu miză, cum se anunță a fi cele de la mijlocul lunii iunie. Juniorii Moroșanu, Ov.Toma, Pântea, Hodorogea, Curpăn, Oteliță, Alex Rusu, Paul Rusu, Marius Matei din cei care au evoluat astăzi, Anthony Gabor ori Andrei Vîlea sunt promisiuni certe pentru anii care vin, barajul dacă va fi să fie și sunt șanse mari pentru CSM Ceahlăul va fi însă peste 4 luni!  Peste doar o săptămână vom afla și care campioană județeană va fi adversara alor noștri… 
Gabriel Rădulescu: Rezultatul nu are așa mare importanță, e un pic cam drastic după maniera în care s-a jucat. Am întâlnit liderul Seriei I din liga a 3-a, o echipă extraordinar de bună, puternică, cu mare experiență, care își dorește promovarea. Noi din păcate, chiar la meciul de astăzi, am avut foarte multe probleme de sănătate...practic am numărat 11 jucători care au lipsit, nucleul de bază. A trebuit să alcătuim o formație aproape în totalitate din juniori. Nu au dat o replică modestă, în schimb greșeli personale datorită faptului că lotul nu a fost omogen, în așezarea pe care am abordat-o. A fost un joc util, dur din punct de vedere fizic, dar util. Cu siguranță că până la prima etapă, o să arătăm cu totul și cu totul altfel. Mai avem sâmbătă un meci cu Romanul, sper să recuperăm dintre jucătorii bolnavi și accidentați...ținând cont de faptul că astăzi ne-au lipsit mulți titulari, elevi de clasa a 12-a și au avut competențe la limba engleză, la liceu. Sperăm să facem treabă bună în continuare. Suntem puțini dezamăgiți pentru scorul sever pe care l-am primit, dar, nu avem ce să facem, ne pregătim de mâine pentru următorul meci.
"Din punct de vedere tactic, încă ne aflăm în căutări. Per ansamblu, a fost un test bun, pe un teren OK", a sintetizat antrenorul „aviatorilor”, Cristi PopoviciAerostar a început cu următorul „11”: Potcoavă – Honea, Masella, Mihăeș, Mihălăchioae- Chirilă- Roșca, Fl. Istrate, Căinari- Hurdubei, Vraciu. După pauză, oaspeții au evoluat în formula: Hărăguță- B. Ardei (Tilibașa), Masella, Mihăeș, Strat- Roșca, C. Ardei, Ichim, Artenie- A. Pavel, Sahru. 
Au absentat Buciuman (răcit), Enea și R. Istrate (care au susținut probele orale ale examenului de Bacalaureat). Sâmbătă, de la ora 12.00, Aerostar va disputa ultimul test al iernii, întâlnind pe Viitorul Curița, la Onești, pe stadionul „Mecon”. Liga a III-a se va relua săptămâna viitoare, în prima etapă a returului, Aerostar primind vizita Focșaniului.
Sâmbătă 24 februarie, de la orele 10.30, CSM Ceahlăul va întâlni în ultima partidă de pregătire înainte de startul returului ligii a 4-a Neamț, pe CSM Roman – formația pregătită de Gabriel Țapu, locul 2 în clasamentul turului în liga a 3-a, seria I, tot la Piatra Neamț. Cu o săptămână înainte de desemnarea posibilului adversar la meciurile de baraj pentru accederea în liga a 3-a, antrenorul Gabriel Rădulescu a încheiat într-o notă optimistă : “ Preferăm un adversar pe care putem să îl batem “ .  Reamintim că în eventualitatea în care, CSM Ceahlăul va câștiga șefia județului Neamț în urma partidelor din retur și a turneului play-off, elevii lui Gabriel Rădulescu vor înfrunta într-o dublă manșă pe 16 și 23 iunie 2018 pe una din campioanele regiunii Nord-Est (Bacău, Botoșani, Iași, Suceava, Vaslui).
Galerie foto:






























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

SNP vă urează Crăciun Fericit alături de cei dragi!