vineri, 23 februarie 2018

Liga a 4-a Neamț | Bradu Borca se pregătește și dispută amicale în Iași. Florin Bîdan - golgheterul din pregătiri | Florin Pintilii circumspect înainte de retur, o dă favorită pe CSM Ceahlăul pentru baraj

Bradu Borca, ocupanta locului secund în Liga a 4-a nemțeană, a dispus, joi, scor 6-1, de echipa Liceului cu Program Sportiv, pregatită de câtre domnul profesor Dorel Stafie, la câteva zile distanță după ce aceasta din urmă reușise să învingă liderul din Iași (4-2 Victoria Lețcani).
Jucătorul care s-a remarcat cel mai mult de la Bradu a fost Florin Bîdan, autor al unui hat-trick (minutele 34, 70 și 80). Bîdan a ajuns astfel la cota “5” în compania adversarilor din Iași, după ce își trecuse în cont și o dublă în amicalul contra formației de “U19” a lui CSM Politehnica (scor final 2-2).
Radu Guțu a deschis scorul în primele zece minute, printr-un șut deviat din apropierea careului. Apoi, Bodogan, portarul LPS-ului, s-a întins cât a putut pentru a bloca execuția la colțul lung venită din gheata lui Donose.
În minutul 26,Nuțu” a ieșit la rampă cu un șut pretențios din afara suprafeței de pedeapsă. Mingea a trecut însă la un metru pe lângă stâlpul din stânga lui Bodogan.
Atacantul Bradului nu a mai ratat a doua oară, convertind în gol centrarea perfectă a lui Răzvan Gorovei (33′).


Festivalul de goluri a continuat și după pauză, când Bulai a punctat pentru 4-0, urmat de Bîdan, în două rânduri. Între ultimele două goluri ale lui Bîdan s-a strecurat și un penalty transformat de Vlad Filip (75′).
La Bradu Borca a fost rulat întreg lotul deplasat în Copou.

Florin Pintilii: 


Bună seara. Încercăm câteva transferuri fiindcă au mai plecat unii și trebuie să ne prezentăm onorabil, nimic mai mult pentru că obiectivul este doar play-off anul acesta. Sunt conștient de valoarea Ceahlăului pe care o respect la valoarea reală pe care o are, această echipă a demonstrat până acum că este cea mai completă și mai în măsură să joace barajul pentru reprezentarea județului Neamț. Noi avem un început foarte greu de retur și încercăm să adunăm ceva puncte pentru a păstra șansele de a juca play off-ul și anul acesta. Va fi dificil de realizat obiectivul nostru în fata unor adversari foarte puternici cum este Bicazul, Horia, dar mai ales Răucești, de fapt orice echipă din liga 4 nemțeană are șansele ei și nici un meci nu va fi câștigat dinainte de nimeni. Cred că orice punct va avea valoarea lui la final de retur.

Întrebat dacă formația sa este pregătită să înceapă campionatul pe data de 4 martie, conform programării initiale a AJF-ului Neamț, antrenorul Florin Pinitii a precizat următoarele:
" Este normal să se înceapă pe 4 așa cum sa stabilit chiar dacă, recunosc nu suntem pregătiți, dar și dacă s-ar amâna și mai târziu am spune că ar fi fost încă multe de făcut. Vom respecta întru totul decizia AJF-ului și cum prima etapă o avem în deplasare ne convine un teren greu pe care gazdele să construiască mai greu. În ciuda scorului din tur, Bicazul a arătat foarte bine și cu siguranță va fi favorită în acest meci. Dacă ne vom întoarce cu un punct de acolo m-aș declara mulțumit însă știu că va fi foarte greu. Important pt noi este ca programul returului să se desfășoare în așa fel încât Neamțul să de-a la timp campioana județului " .

Tehnicianul celor de la Bradu Borca nu era convins de zvonurile care circulă la această oră referitoare la abandonarea competiției ligii a 4-a Neamț de câtre formațiile Zimbrul Vânători Neamț și CS Steel Man Tg.Neamț:
" Nu am cunoștință de altă retragere din campionat și nici nu cred că se va întâmpla acest lucru. Am întâlnit jucători buni la echipele menționate de d-vstră și ei trebuie să continuie acolo unde au început."


Despre cum a decurs până acum perioada de pregătire la Bradu Borca, despre partidele amicale de verificare și despre problemele cu care se confruntă formația sa, în special datorită condițiilor meteo, tehnicanul ieșean ne-a declarat: 
Am avut pregătire doar în sală pe lângă cele 2 jocuri de care ați amintit, Am renunțat la altele 2 din cauza terenurilor impracticabile chiar și pe sintetic, mai avem programat unul miercuri în compania liderului ligii 4 din Iași în care mai vedem la lucru unii jucători după care tragem linie în ceea ce privește lotul care nu va fi deloc numeros. Am pierdut jucători valoroși în această pauză de campionat în detrimentul unor formații ieșene și încercăm să îi suplinim atât cât se poate. Suntem la nivel de liga 4-a, ne știm limitele și respectăm pe cei care pot face mai mult. "

Pe 28 februarie va avea loc împerecherea formațiilor campioane județene...pentru partidele de baraj din 16 și 23 iunie. Cu cine vă doriți să cadă la sorți campioana județului Neamț?

" Cu Iași (râde)...cel mai probabil Victoria Lețcani. Oricum mi-ar plăcea să fie așa pentru că ar fi cu adevărat interesant."

Galerie foto și video (Robin Vasilius - Duminicapetarla.ro)







































































































































































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

SNP vă urează Crăciun Fericit alături de cei dragi!