Chiar dacă majoritatea specialiștilor o dau pe CSM Ceahlăul Piatra Neamț câștigătoarea județului Neamț și adversara campioanei județului Iași la meciurile de baraj din 16 și 23 iunie am considerat că este important să ascultăm și punctul de vedere exprimat de 2 tehnicieni ce conduc două formații cu șanse de calificare în turneul play-off din județul Neamț, acolo de unde practic după înjumătățirea punctajului la finalul returului, mai urmează un mini-campionat de 6 etape între cele mai bune 4 grupări din județul Neamț.
Florin Pintilii (Bradu Borca):
" Da, am urmărit tragerea la sorți a partidelor pentru baraj. Așa cum anticipat, Iașul va juca cu Neamțul. Este înainte de toate, un prim moment de satisfacție personală. Voi ține evident cu județul Neamț, indiferent cine cu cine va juca barajul. Cred că la Iași, urmăritoarele Lețcaniului nu și-au spus ultimul cuvânt, deși diferența de puncte spune altceva în momentul acesta. La Neamț, echipele sunt despărțite de doar câteva puncte, promovarea se va decide cel mai probabil în play-off. Răuceștiul, Cimentul Bicaz și Victoria Horia vor scoate punct(e) cu CSM Ceahlăul...depinde însă de parcursul în celelalte jocuri. Personal, nu cred că vreo echipă se va mulțumi doar cu prezența în play-off. Practic, acolo, va fi un alt campionat. Văd în continuare Ceahlăul favorită certă însă repet, Răuceștiul vine tare din urmă iar Bicazul așteaptă pașii greșiți ai contracandidatelor. Horia va încurca multe din planurile celorlalte echipe. Au cea mai bună defensivă din ce am văzut, mai ales pe terenurile înguste și totul este posibil. Etapele intermediare din retur vor aduce un plus Ceahlăului, celelalte formații având cu siguranță motive de îngrijorare prin alcătuirea formațiilor în astfel de etape. Referitor la baraj...în patru luni se pot întâmpla multe, contează în primul rând să ajungi să joci barajul, acolo orice este posibil. "
Cristian Luca - (Cimentul Bicaz):
" Bună ziua, în legătură cu tragerea la sorți, cred că Lețcani este o adversară puternică. Am jucat cu ei un amical, îl cunosc personal pe Florin Croitoru și știu ce poate. Nu e mai grea decât Gauss Bacău, dar va fi greu pentru câștigătoarea noastră județeană oricare ar fi ea. Despre formația noastră pot să vă spun că Cimentul încearcă din răsputeri să supravețuiască, pentru că, din păcate, susținerea locală este aproape inexistentă. M-aș fi bucurat să am și eu aici oameni pasionați și totodată cu posibilități, care să vină alături de noi. Am demonstrat că știm să facem fotbal și în cazul unei eventuale renunțări, eu personal sunt mulțumit de tot ce am realizat aici și stau cu fruntea sus. Am investit foarte mulți bani și am demonstrat că se poate. De unul singur e cumplit de greu...
Amânarea startului returului este binevenită din punct de vedere financiar în primul rând. În al 2-lea rând, zăpada e mare pe terenuri și nu are cine să curățe suprafața de joc. La nivelul lotului nostru au rămas în mare parte aceeași jucători. Au plecat Olariu și Constantinescu în străinătate la muncă. A mai plecat tot în străinătate portarul Postolache. Ne-am înțeles cu Gorea și Șerban de la Poiana Teiului. Din păcate Gorea nu va putea juca pentru noi, pentru că ar fi a 3-a echipă într-un an competițional.
Mai suntem în discuții avansate cu încă 2-3 jucători, dar momentan prefer să rămână anonime numele lor. Și nu pentru că ar fi o strategie acest lucru, ci pentru că nu știm ce vom putea din punct de vedere financiar. Oricum Cimentul nu are gânduri de promovare. Vedem ce va fi și ce jucători sunt dispuși să rămână și în condițiile unui buget de austeritate. Legat de baraj, cunosc foarte bine parcursul Victoriei Lețcani. Știu și echipa și antrenorul. Am fost colegi de școală. Are o combinație de copii crescuți de el (exact ca la CSM Ceahlăul), cu jucători mai experimentați. Eu cred că depinde foarte mult și de ce susținere financiară are. Eu știu că vrea să promoveze. Lupta la noi în Neamț se va da între Ceahlăul și Bradu Borca. Cred că va câștiga Ceahlăul. Totuși...nu știu cum se prezintă echipa pietreană acum, dar are niște atuuri importante în fața noastră a tuturor. Și cel mai important, profesionalismul (antrenor, filosofie, staff, metode, antrenament zilnic). Că bani mai au și alții. Important este că au un proiect. Sunt singurii care au. "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu