sâmbătă, 8 iunie 2024

Fotbal liga a 2-a | EXCLUSIV: MTA Group Career Management se va OCUPA de tot ce "MIȘCĂ" la ACSM Ceahlăul în sezonul următor. O scurtă prezentare a celor 2 agenți pe care o să-i VEDEȚI și pe Municipal!

 

MTA Group Career Management în imaginea (1) se află în lojă, în stânga lângă investitorul principal al grupării nemțene Ioan Anton Măzăarianu înșuși CEO acestei firme d-nul Alessandro Acri (aici în luna noiembrie a anului 2023 - poza de la meciul cu FC Argeș 2-0 din sezonul regular) a intrat încă din vara trecută pe piața din România, la ACSM Ceahlăul Piatra Neamț, firma mai sus menționată fiind cea care l-a recomandat la gruparea de sub Pietricica pe Michael Onișa, jucător român originar din Banat care activa în Peninsulă de câțiva ani. 
Același Alessandro Acri (primul din dreapta în foto 2) apare în poza de pe pagina oficială a clubului alături pe președintele Consiliului Director al ACSM Ceahlăul,  d-nul Daniel Bobi Mahu-Moisii și noul antrenor principal al Ceahlăului de la 1 iulie 2024 - Marco Veronese.
Un alt impresar de data aceasta român, care a mai colaborat în trecut cu gruparea nemțeană atât în mandatele foștilor președinți Marin Mitran și Cătălin Anton s-a alăturat firmei MTA Group Career Management de anul trecut, ați ghicit, este vorba de d-nul Adrian Câmpeanu ( foto 3 - aici alături de Marin Mitran, primul din stânga).

Iată mai joc câteva date succinte de prezentare a celor 2 agenți care vor avea misiunea deloc ușoară de a legitima în această vară la clubul nemțean într-un timp relativ scurt o serie de jucători români și străini care împreună cu cei care au prelungit sau vor prelungi de acum înainte contractele scadente în această vară să pună umărul la realizarea obiectivului ambiguu să recunoaștem clamat de conducere pentru sezonul ce va debuta la 3 august: " o clasare cât mai sus în clasament! "

Alessandro Acri

Fondator și CEO
Agent FIFA

Născut în 1976, a absolvit Limbi și Literatură Străină cu specializarea interpretariat la Universitatea din Genova și a devenit agent și intermediar în 2016. Din 2001 până în 2015 a deținut rolul de manager scounting la diferite cluburi profesionale precum UC Sampdoria, ACF Fiorentina, AC  Milan.
De la primii pași în noul său rol de manager, și-a consolidat experiența și cunoștințele în străinatate. Datorită  cunoștințelor excelente de engleză, spaniolă, franceză, română, a consolidat relația cu cluburile din toată Europa, devenind unul din cei mai activi intermediari de pe scena națională și internațională, în principal pe teritoriile est-europene.
În prezent, împreună cu personalul său de lucru, el este cu siguranță punctul forte și punctul de referință al managementului carierei grupului MTA.

Adrian Câmpeanu a fost fotbalist profesionist până în 2014. Ca persoană, vorbește mai multe limbi precum româna, engleza sau spaniola. Începând cu 2017 și-a început cariera profesională ca agent. În acest timp, a intermediat transferuri în diferite locații din Europa precum: România, Italia, Grecia, Germania, Spania, Armenia sau Cipru. 
Din mai 2023, Adrian este cel mai nou membru al familiei MTA. 

Să sperăm că investitorul principal Ioan Anton Măzărianu va reveni lângă echipă iar dacă o posibilă asociere cu investitori din Italia cum se aude în spațiul media se va finaliza favorabil - cel mai probabil cu MTA Group ca și INTERMEDIAR, atunci cel mai probabil, lucrurile se vor îndrepta pe un făgaș normal și la ACSM Ceahlăul Piatra Neamț, iar obiectivul de promovare în Superligă ar putea deveni accesibil din sezonul următor cu sau fără Marco Veronese - antrenor principal!

Foto: Gelu Cracana, SNP, CSM Ceahlăul - facebook, MTA Group

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu