În aceste zile de vară în care formațiile de L2 se află la ora pregătirilor și a partidelor de verificare, la o zi după SuperCupa României câștigată de FCSB (3-0 cu CS Corvinul 1921 Huneduara) și în așteptarea marelui meci din optimile CE dintre Spania și Germania, SNP a aflat că omul de fotbal Mauro Cavalli - agent FIFA se află la Piatra Neamț în calitate de avocat, într-un proces care se anunță dificil și de lungă durată.
Cum relația de amiciție de pe vremea vechiului Ceahlăul din era Masonne atunci când activam ca responsabil media la clubul de sub Pietricica s-a dezvoltat de-a lungul timpului, am obținut prin bunăvoința oaspetelui italian o oră din timpul dumnealui în care am rememorat amintiri, am vorbit despre activitatea sa în fotbal ca agent FIFA , despre începuturile sale în presa ca jurnalist specializat pe politică, am trasat coordonatele unei posibile viitoare colaborări în folosul fotbalului pietrean.
" În acest moment, ocazia pentru care mă aflu în orașul Piatra Neamț este una profesională, sunt avocat care profesez și în România, am un dosar penal pentru un caz destul de dificil, sper să îl rezolv cât de repede se poate. Cu această ocazie am și posibilitatea de a vorbi și despre fotbalul nemțean. Eu profesez și în domeniul civil și în cel penal, dar în Italia eu sunt cunoscut ca avocat în domeniul penal. Dacă m-ați întrebat despre activitatea mea ca și jurnalist în Italia, profesez, dar ca freelance, pentru că fiind avocat nu pot să profesez în ambele.
M-am ocupat mult de jurnalism politic...înainte de a se declanșa în Italia acel scandal "mani pulite" (cu mâinile curate). Am fost și eu implicat în politică, am scris într-un ziar care se numea atunci "La voce Repubblicana ", ziar al partidului republican italian. Apoi am devenit avocat, am profesat ca avocat, am profesat mai apoi și ca impresar figigic și FIFA. Ca impresar FIFA sunt autorizat și la negocierile cu minorii, oficial de la FIFA. "Cu Mauro Cavalli ne cunoaștem din 2015. Din 12 septembrie 2015, dată la care FC Ceahlăul cu Costel Ilie pe bancă pierdea la mare luptă (0-1 în Giulești cu Rapid). Atunci stăteam la loja oficială alături de finanțatorul echipei Angelo Massone
" Exact, eram și eu acolo, cu d-nul Stefano Maccoppi, pe care l-am adus aici la Ceahlăul Piatra Neamț, atunci când era președinte d-nul Angelo Massone și director sportiv dacă nu mă înșel d-nul Mironaș. Acolo era și antrenorul secund Dario Dighera, cu care am colaborat anul anterior la FC Brăila (nr. Dacia Unirea Brăila) ca și secund al domnului Alin Pânzaru. Atunci eram și cu Renzo Rossi, cel care fusese la Ceahlăul și activa acum la Rapid...am discutat niște probleme legate de insolvență. Sunt multe motive pentru care în acei ani cluburi celebre din România au intrat în insolvență și mai apoi în faliment. Fiecare caz este diferit de celălalt, cel mai probabil a fost o gestionare " nu prea profesională sau nu prea modernă " și lipsa de încredere în perspectiva fotbalului românesc, acest lucru din nefericire îl putem vedea chiar și acum. Lotul național a făcut bine la Euro, dar mai mult de optimi nu s-a putut pentru că aceasta este realitatea. Dacă nu se va investi foarte mult în fotbal, dacă nu se va investi foarte mult în tinerii români mai ales dar nu neapărat doar români, dacă cluburile nu sunt organizate cu profesionalism, în fine, sponsorii nu se gândesc la investițiile pentru viitor, se gândesc doar imediat, normal că rezultatele sunt destul de slabe și nu se merge prea departe. Ca avocat, chiar aici la Piatra Neamț, la Judecătoria Piatra Neamț, am reprezentat interesele d-nului Stefano Maccoppi și a d-nului Dario Dighera, pentru că cei doi nu au fost plătiți în integralitate, s-a făcut și un aranjament de plată, am dat în judecată clubul, pentru că eu în calitate de impresar dar și ca avocat trebuie să reprezint interesele clienților mei. "
" Am fost de multe ori în Piatra Neamț și mi-a plăcut. Pot să subliniez un fapt, că prima dată când am venit aici la Piatra Neamț pentru a negocia contractul sportiv pentru antrenorii Stepano Maccoppi și Dario Dighera, a fost viscol. Am plecat de la Brăila unde sunt destul de cunoscut, cu viscol, cu cod roșu. Și toată lumea a spus că nu ajungi la Piatra Neamț, ei bine am ajuns! A fost primul impact cu orașul, mi-a plăcut, mi-a plăcut mult oamenii, am încercat să aduc persoane de valoare, consider că Coach, Mister cum se spune în italiană, Stefano Maccoppi a fost cel mai bun dar din nefericire nu a fost momentul cel mai potrivit pentru el. Ăsta a fost singurul regret al nostru, al meu și al prietenului meu Stefano Maccoppi. Știu acest lucru, că clubul Ceahlăul s-a retras înainte de finalul sezonului fiind exclus mai apoi și dezafiliat de FRF, de aia m-am certat cu președintele de atunci Angelo Massone. Nu pot să zic nimic, pentru că el a făcut alegerile lui. Personal a preferat o altă abordare. Dar din nefericire asta a fost alegerea lui, bine că acum avem un club renumit cu cu un stadion pregătit de mult pentru sezonul de L1 aici la Ceahlăul și să sperăm că vor veni vremurile bune pentru a fi promovat, adică să fie obținută promovarea la L1. "
Echipa din Piatra Neamț după reînființarea din anul 2016, în sezonul trecut a făcut pasul la L2, iar chiar din primul seozon a fost aproape de calificarea în play-off. A terminat pe locul 7, la doar un singur punct de formația din Miercurea Ciuc.
" Sincer pentru mine a fost o surpriză. Normal că un antrenor experimentat (nr. Cristian Pustai) ajută foarte mult. Dar este și lipsa de experiență concretă la liga respectivă. În mod normal este foarte rar ca o echipă nou promovată poate să ajungă din nou la promovare sau la play-off imediat. Se întâmplă, dar este foarte rar. Pentru mine a fost o surpriză pozitivă. "
Cum explicați și aici aș vrea să faceți o comparație între România și Italia, cum excplicați faptul că în L2 din România așa cum a fost în sezonul trecut, 8 echipe din 20 nu au avut drept de promovare din cauza statului lor, ați mai întâlnit așa ceva, la Italia se poate vorbi de așa ceva?
" La Italia se mai întâmplă uneori atunci când sunt unele probleme de afiliere, mă refer la garanție. Dar în mod normal acest lucru nu se întâmplă așa des, iar în România din nefericire pare a fi normal, dar este ...cam normal. Acest lucru mi se pare ciudat, sincer. Nu sunt manager, dar probabil, repet, cred că fiindcă negociez cu niște cluburi nu se dorește să se investească prea mult, nu se pune accentul pe profesionalism. Și asta este diferența foarte mare între Italia și România, referitor la cluburi și la gestionarea lor. "
Este bine ca în România cluburile să depindă de banii publici, de banii autorităților, să nu obțină dreptul de promovare pentru că sunt susținute majoritar cu bani de la bugetul local?
" Să fim mai preciși. Din punct de vedere social, consider că este un lucru bun, pozitiv, că primăriile, consiliile județene, ajută cu bani publici sportul. Pentru că tinerii trebuie să studieze, la noi în Italia se zice "Men sana in corpore sano" ...adică tineretul să rămână afară de droguri, de situații neplăcute, să crească sănătos. Deci este o latură politică pozitivă. Dar dacă sportul depinde numai, sau în majoritate de fonduri publice, asta este un fel de drogare, cum se zice, de dependență și nu este pozitiv. Trebuie ca și antreprenorii privați, sponsorii, să pună banii, pentru că dacă sponsorii pun banii în sport, fac și ei un fel de activitate socială, pentur că ajută familiile sau copiii care cresc sănătos. Atât băieții dar și fetele...băieții cu fotbalul, acum este obligatoriu să ai și o echipă de fotbal feminin, astea sunt regulile FIFA, UEFA, iar acest lucru este valabil și pentru celelalte sporturi: basket, volei, handbal, șamd...rugby, că am înțeles că este și așa ceva aici în Piatra Neamț."
Din punct de vedere ETIC, este normal ca un sponsor privat 100% cum este d-nul Măzărianu la Ceahlăul să se lupte în competiție cu echipe susținute din bani publici, inclusiv CSA Steaua, formație susținută din banii MAPN?
" Este o problemă politică de fapt. Eu nu prea mă bag în probleme politice, chiar dacă provin din politică. Dar dacă vreți părerea mea, nu prea este corect, pentru că este un dezechilibru. Normal este că cine are banii publici este liniștit. Nu trebuie să caute nimic, nu riscă nimic. Intră banii, dacă sunt gestionați bine vin rezultatele, dacă nu sunt gestionați bine tot sunt băgați în fotbal dacă sunt folosiți pentru scopul fotbalului. Privatul dacă bagă banii și echipa nu are performanță, ia aruncat! Deci din acest punct de vedere nu este concurența deplină. "
Cum vedeți faptul că spre exemplu la Ceahlăul Piatra Neamț echipa a 2-a a reușit promovarea la L3, deși legal clubul ar fi putut depune o cerere la FRF pentru un loc la L3 ca și echipă satelit. Dânșii au preferat să promoveze pe teren. Este un lucru bun, jucătorii tineri simt că au câștigat ceva, li se ofera șansa să joace meciuri la un nivel superior?
" Consider că este un lucru bun. Absolut, da! Din nefericire știu, nu vreau să vorbesc pentru că nu îmi place să vorbesc de alte cluburi, dar anumite cluburi renumite care au retrogradat și totuși au rămas la L3 pentru că alte echipe de L4 care au promovat sau retras sau au făcut niște acorduri, că nu au bani suficienți pentru un nivel superior, iar echipele slabe care au retrogradat pe teren au rămas la L3 în detrimentul celor de L4 care obținuseră dreptul sportiv pe teren. Deci consider că este foarte pozitiv că jucătorii de la satelitul Ceahlăului dau dovadă pe teren de performanța lor. Eu zic că nu este un lucru bun că în România sunt atât de multe echipe la liga a 3-a și asta din mai multe motive. Primul motiv este că România are o populație mai mică decât Italia, nu este atât de dezvoltată economic ca Italia, chiar dacă este o țară importantă, în creștere, dar nu aș vrea să se înțeleagă greșit pentru faptul că sunt italian, dar în Italia sunt mai mulți bani. A fost și Pandemia și cred că din aceste motive s-au făcut atât de multe serii cu puține echipe pentru a se limita cheltuielile cu deplasările, cu cazările, distanțe de maxim 200-300 km care să poată fi acoperite în aceași zi. Dar nu are totuși nicio logică, pentru că salariile sunt totuși mici, iar un jucător de 18-20 de ani chiar dacă este valoros se gândește că pentru la un salariu de 200-300 de euro, mai bine se duce la facultate. Se gândește la viitorul lui, poate are familie, copii sau frați sau poate are de gând să își întemeieze o familie. "
Cum priviți regula folosirii a 3 underi la L3 și a 2 underi la L2, iar din acest sezon știți că este introdusă regula celor 5 jucători formați la nivel național pe teren la L2 timp de 90 de minute iar din sezonul viitor chiar 6...Este o măsură bună luată de FRF?
" Din punct de vedere social pare o idee bună, dar de fapt nu este...Am să explic aici care este opinia mea. dacă noi obligăm echipele să pună în teren jucătorii tineri, juniorii în teren, echipe se conformează, pun jucătorii tineri pe teren. Cine trece primul...așadar nu crește nivelul neapărat, trebuie și noroc. Însă dacă cluburile investesc în școlile de fortbal, în academie, au pentru fiecare an o grupare de juniori, cu antrenori experimentați, legitimați cu licență, pregătiți, este o altfel de abordare. Așadar echipele pot să pună jucătorii pe teren dar nu neapărat 4 sau 5, poate chiar 7 sau 8 dacă sunt buni. Altfel poate că unul este bun iar pe celălalt sunt obligat să îl pun și asta este. Mi se pare cum am spus-o și prima dată un fel de dependență și acest lucru nu ajută. Cred că s-a dorit și o limitare a accesului jucătorilor străini de o mai proastă calitate în România, dar ținem cont că un jucător mai bun nu vine în România dacă nu sunt bani. Dar eu pot să spun că personal am adus niște jucători italieni buni pentru România, care în Italia erau de liga a 5-a și a 6-a, chiar și a 7-a, care acum sunt în L2. "
Spuneți-ne prin țările pe unde ați fost, pe unde ați avut succes, acolo unde ați descoperit tineri talentați pe care i-ați promovat spre fotbalul mare...
" Aici în România am adus mi se pare 15 doar la Brăila. Salvatore Novello a fost golgheter pentru faza a 2-a a ligii a 3-a (n.r.play-out în seria 2-a la Dacia Unirea Brăila), după luna februarie a marcat 6 goluri, în condițiile în care el era jucător amator în Italia. Acum 2 ani am adus jucători de ai mei la Câmpulung, grupare ce a promovat acum la L2, l-am descoperit în Italia unde evolua ca amator în L7. De ce asta? Pentru că jucătorii italieni sau de altă federație, sunt mai bine pregătiți din punct de vedere tactic. Iar aici în România din nefericire, cel puțin eu așa am observat, antrenorii nu sunt prea atenți la tactică, nu se face prea mult în acest sens, iar spațiile pe teren sunt foarte mari. În Italia se joacă cu mai multă presiune. Așadar sunt și niște jucători români talentați de un anumit nivel care au făcut bine în Italia și străinătate, dar sunt puțini. În mod normal, un jucător bunicel care joacă aici în România, are șanse să joace în Italia în Liga D. Nu pentru calitățile tehnice, ci pentru că nu este format până la o anumită vârstă, 21-22 de ani și mai departe din punct de vedere tactic. Este o altă abordare. Am și relații foarte bune cu Africa, am fost deja în Nigeria de multe ori, sunt invitat în continuu în Nigeria, sunt multe academii care vor să vin în Nigeria, totul plătit de ei, iar cel mai probabil mă voi întoarce în septembrie cu antrenorii mei să evaluăm jucătorii de perspectivă, să îi propunem aici în România. Și de ce am adus jucători africani aici în România...singurul lucru care este puțin complicat, este cel legat de regulele statului, pentru că este nevoie de un contract de muncă, pentru permis de ședere, însă fiind Nigeria și alte state din Africa neagră, ei intră în acordul Africei, sunt considerați jucători comunitari, chiar dacă s-a și schimbat statutul pot să se aducă niște jucători. Eu consider că nu este nevoie de mulți jucători africani. Unul sau doi jucători buni pot să facă diferența pentru că acești jcuători au foame de fotbal, nu au pretenții mari din punct de vedere salarial și cel mai important au forță fizică. Asta este un lucru foarte interesant. "
Dacă v--ați gândit în perspectivă să reînoiți relațiile cu clubul actual, cu Ceahlăul...asta cu atât mai mult cât sunt 2 echipe în Piatra Neamț, una de L2 și una de L3 și practic ar fi ceva de lucru...
" Sunt foarte deschis, sunt la dispoziție...mi-ar plăcea să mă reîntorc aici la Piatra Neamț, este un oraș foarte frumos, consider că fotbalul nemțean este foarte important și în mod normal mi-ar plăcea foarte mult! "
Dacă aveți timp să mergeți la meciuri în România, când mai veniți...sperăm să ne vedem sâmbăta viitoare...
" Cu mare drag! Dacă îmi va permite agenda, luați-o ca pe o promisiune. Mi-ar plăcea să revin și la stadionul Ceahlăul, SNP este urmărit foarte mult și în Italia, iar revederea cu un vechi prieten este oricând binevenită! "
foto: SNP și colecția Mauro Cavalli
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu